Sfantul Efrem cel Nou din orasul Nea Makri, Grecia.

Bianca: Fiind anul III de facultate, fiecare student trebuie să-și aleagă un profesor coordonator în realizarea și susținerea licenței.

Fiind anul III de facultate, fiecare student trebuie să-și aleagă un profesor coordonator în realizarea și susținerea licenței. Am dat mail mai multor profesori, însă răspunsul ori a întârziat sa apară, ori atitudinea total negativa a profesorilor m a făcut sa stau pe loc câteva săptămâni bune. Mi-a mai rămas o săptămână ragas sa-mi pot găsi profesor, iar în disperarea aceia, m-am rugat mult Maicii Domnului și Sfântului Efrem ca să pot intra cu dreptul în acest ultim an universitar. Ca din senin, însă nu întâmplător, am primit răspuns de la o doamna profesor ce s-a purtat exemplar. A doua zi m-a chemat sa vorbesc cu dumneaei și mi-a și semnat declarația de intrare în licență. Sa nu mai spun ca m-a ajutat în 5 minute sa fac structura lucrării. Totul a fost atât de rapid și sunt sigura ca a fost o minune apărută la un moment mai mult decât necesar. Mulțumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor sfinților mijlocitori alături de părintele Efrem.

Citește mai mult

Maria: L-am cunoscut pe Sfântul Efrem cănd am fost in pelerinaj in Grecia la Nea Makri unde am simțit că va fi Sfântul meu ocrotitor.

L-am cunoscut pe Sfântul Efrem cănd am fost in pelerinaj in Grecia la Nea Makri unde am simțit că va fi Sfântul meu ocrotitor. După ce am citit viata si minunile Lui am hotărât că va fi mereu in gândul și inima mea. Mereu când l-am chemat ne-a ajutat in toate împrejurările dar vara trecută ne-a uimit și mai mult. Am mers la mare, locuim in Spania si sotul meu a uitat cheia de la mașină în buzunarul de la pantalonii de plajă. Ne-am dat seama când am ieșit din mare si am văzut buzunarul întors și gol că a pierdut-o. Ne-am panicat pentru că eram la 300 km de casă și nu știam ce o să facem, am început să căutăm disperați cheia in mare mai ales că era foarte limpede.

Lumea ne întreba ce căutam și ne ziceau că este ca și cum am căuta acul in carul cu fân. A fost in zadar, asa că ne-am intors la hotel supărați. Între timp ,soțul a sunat acasă și i-a cerut fiului nostru să ne trimită cheia de rezervă prin mesagerie dar dura vreo 3 zile. Atunci m-am rugat și am făcut un acatist la Sfântul Efrem cerându-i să ne ajute să găsim cheia și i-am promis că o să îl pictam in biserica noastră pe care o avem aici in Spania. A doua zi soțul meu a găsit cheia când a intrat în apă și funcționa normal deși era cu baterii și a stat 24 de ore în mare.

Nu ne venea să credem, ni se părea ceva imposibil, dar ne-am dat seama imediat că a fost doar ajutorul Sf Efrem si a Maicii Domnului și că la EL toate sunt cu putință. Ne-am ținut promisiunea și am platit pentru pictarea icoanei care sperăm să o picteze cât mai curând ca să îl avem lângă noi in Sfânta biserică. Mare este Dumnezeu întru Sfinții Lui.

Citește mai mult

Alexandra: Aș vrea să împărtășesc cu voi o altă minune care mi s-a întâmplat acum câteva săptămâni.

Aș vrea să împărtășesc cu voi o altă minune care mi s-a întâmplat acum câteva săptămâni. M-am tot confruntat cu o durere in partea dreaptă sub coaste de foarte mult timp și intr-o zi am pus vată cu ulei din Grecia , Nea Makri din candelă unde se află moaștele Sfântului nostru Efrem cel Nou împreună cu o iconită care am cumpărat o tot de acolo și am pus-o pe moaște și am citit acatistul .De atunci nu a mai revenit durerea. Mulțumesc Sfântului Efrem cel nou pentru ajutorul primit.

Citește mai mult

M.: De mult trebuia sa dau si eu marturie despre ajutorul Sfantului Efrem dar am tot amanat.

De mult trebuia sa dau si eu marturie despre ajutorul Sfantului Efrem dar am tot amanat. Sfantului Efrem a intrat in viata noastra cand am vizitat Manastirea Radu Voda. Am cumparat cartea cu minunile Sfantului Efrem si am ramas impresionata de minunile si ajutorul grabnic pe care Sfantul il da celor care il cheama in rugaciuni.

De atunci il chemam mereu in rugaciuni si in incercari si Sfantul Efrem ne ajuta si mijloceste pentru noi. Prima minune s-a intamplat atunci cand mergeam la manastirea Radu Voda sa-i ducem crini Sfantului pentru ajutorul care ni l-a dat la examenele grele pe care baiatul nostru le a avut.

In timp ce ne indreptam spre Manastire sotul meu m-a sunat si mi-a spus ca cineva i-a luat toate cheile de la casa si de la masina. Nu mai putea sa plece din parcare, ne era frica ca cel care le a luat v-a ajunge la servici unde era si casa de bani si acasa si eram disperati. Eu la Bucuresti si sotul in parcare la Constanta. Am hotarat cu baiatul sa mergem spre Radu Voda sa ducem florile si sa ne rugam la Sfantul Efrem sa ne ajute.

L-am rugat pe Sfantul Efrem sa faca cumva , cum stie mai bine si sa ne recuperam cheile. Mi se parea imposibil, pentru ca pe camera s-a vazut ca le-a luat un barbat si ma gandeam ca in cel mai fericit caz le v-a arunca undeva. Dupa ce am iesit din manastire la scurt timp m-a sunat sotul si mi-a zis sa stam linistiti pentru ca l-au sunat cei de la paza si securitatea magazinului ca cineva a adus cheile.

A apucat doar sa forteze usa masinii sa ajunga la birou sa schimbe butucii de la usi si in timpul acesta cheile s-au intors la noi. Mare ajutor si mijlocitor este Sfantul Efrem. De atunci Sfantul nu ne lasa in toate incercarile pe care le avem. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Citește mai mult

Am vrea si noi să mărturisim minunile făcute de Sfantului Efrem.

Bună seara, am vrea si noi să mărturisim minunile făcute de Sfantului Efrem. Anul trecut a trebuit să ne schimbăm casa in care eram de 12 ani în chirie pentru că au pus-o de vînzare. Am căutat timp de 6 luni altă casa dar nu am gasit cum trebuia, inainte cu 15 zile de a expira contractul am gasit o casa veche, nu am avut de ales si ne-am mutat chiar daca nu era plăcută.

Toate bune pana in vara, dupa ce am inchis caldura, casa fiind de piatra, a iesit mucegai, frig si multa umezeala. Eram disperati, noi locuim in Italia.

Am inceput sa citesc acatistul Sfantului Efrem, nu a durat mult si am gasit un apartament nou la care nu credeam ca va fi de inchiriat. Cred cu tarie ca Sfantul Efrem ne-a ajutat impreuna cu Domnul Iisus, Preaiubita lui Maica si cu toti Sfinti.

Citește mai mult

Mihaela: Mulțumesc din tot sufletul Sfântului Efrem si dumneavoastra pentru ca mi-ați citit povestioara.

Și eu ca și alte persoane de pe acest grup , am întârziat cu mărturisirea multor minuni făcute mie de către Sfântul Efrem. Mergeam pe strada intr-o zi, la tatăl meu la cimitir și dintr-o data în fata mea, venea foarte pornit un betiv (scuze ). M-am rugat Sfântului sa mă scape și dintr-o data, barbatul beat si-a schimbat direcția de mers, a traversat strada cu un umăr ridicat parcă îl conducea cineva de sub braț. Am știut ca a fost Sfântul Efrem. Recent, am primit o mărire de salariu (la care nu mă așteptam. Eu lucrând de puțin timp. Și multe altele.Mulțumesc din tot sufletul Sfântului Efrem si dumneavoastra pentru ca mi-ați citit povestioara.

Citește mai mult

Diana:Ma numesc Diana si as vrea sa marturisesc o alta minune in viata mea.

ma numesc Diana si as vrea sa marturisesc o alta minune in viata mea. In primul rand, as vrea sa imi cer iertare Sfantului ca am intarziat cu aceasta relatare, I-am promis ca o voi face si m-am luat cu altceva, cum se intampla deobicei. Am inceput sa citesc Acatistul Sfantului Efrem cel Nou ai a Sfantului Nectarie din septembrie, 40 de zile.

In tot acest timp, ma rugam sa am vindece de niste stari pe care le am de ceva timp. Terminasem facultatea si nu mai aveam nimic de bifat. Doar un loc de munca. Eram foarte extenuata si am decis sa Iau o pauza pana ma angajez. Vroiam si nu vroiam sa stau acasa, Eu obisnuita fiind mereu sa am ceva de facut. Ma rugam sa ma ajute In acele stari si cumva, in mintea mea, fara sa rostesc, ma gandeam ca El stie mai bine ce e bine pt mine si daca vrea, sa imi gasesc un loc de munca potrivit mie.

Vreua sa va marturisesc, ca intr-o zi, primesc un mesaj de la o prietena cu care vorbesc mai rar si care imi spune ca are un client care cauta sa isi angajeze un avocat pentru firma lui. Si m a recomandat pe mine. Mi-a zis sa incerc. Am trimis un mail si am fost chemata la interviu cu toate ca eu nu sunt inca avocat, Doar asistent de avocat. Am trecut interviul si m-au angajat cu toate ca ei cautau. Nici nu imi imaginam ca va fi asa de repede!
Acum lucrez de 3 saptamani acolo, imi place, e greu la inceput insa stiu ca Sfantul Efrem si Sfantului Nectarie sunt cu mine.

De fiecare data cand mi-e greu, strig catre ei si ma va Multumesc din suflet Sfinte Efrem cel Nou, Maica Domnului Hrisoleontisa, Sfantul Nectarie!

Citește mai mult

A.: De cind am aflat despre minunile Sfântului Efrem am inceput a citi si eu Acatistul dar si rugăciunea grabnic ajutătoare.

De cind am aflat despre minunile Sfântului Efrem am inceput a citi si eu Acatistul dar si rugăciunea grabnic ajutătoare. La orice problema ma ajuta. Regret ca nu am scris pînă acum. Recent am avut o problemă de sănătate cu feciorul meu. M-am rugat, citind Acatistul si Sfîntul m-a auzit. Problema s-a rezolvat pozitiv. Daca imi pun speranța în ajutor o primesc de fiecare dată. A devenit îngerul meu păzitor si ma ajuta mereu. Multumesc, Sfinte Efrem, ca nu ma lasi la nevoie. Imi doresc sa ajung la Nea Makri la moaștele Sfântului

Citește mai mult

Carmen: Vreau să-i mulțumesc Sfântului meu drag, Efrem, că mi-a fost şi astăzi alături când l-am chemat în ajutor.

Vreau să-i mulțumesc Sfântului meu drag, Efrem, că mi-a fost şi astăzi alături când l-am chemat în ajutor. Dimineața când am plecat la servici, la jumătatea drumului ,maşina mea a avut mari probleme şi îmi afişa că trebuie să o port imediat la service. M-am rugat Sfântului Efrem să mă ajute să ajung cu bine la muncă. Cu chiu, cu vai am ajuns, am întârziat doar câteva minute. Când am terminat programul l-am rugat să mă ajute să duc maşina cu bine la mecanic. Mulțumită lui am ajuns cu bine. Sper să nu aibă o problemă gravă. Îi mulțumesc Sfântului Efrem şi îi sunt recunoscătoare pentru tot ce am şi pentru tot ce face pentru mine în fiecare zi! Bucură-te Sfinte Mucenice Efrem cel Nou, mare făcător de Minuni!

Citește mai mult

Violeta: Sarcina a fost usoara, poate si pentru ca in fiecare zi citeam acatistul Sfantului.

Si eu sunt una dintre acele persoane care ar trebui sa ii ceara iertare Sfantului Efrem pentru ca am intarziat putin cu scrierea povestii noastre. Dupa ce am pierdut prima sarcina la 40 de saptamani, nu mi-am pierdut si increderea in Bunul Dumnezeu asa ca am sperat in continuare sa putem strange la un moment dat in brate un bebelus al nostru.

O cunostinta mi-a zis despre parintele Efrem care si pe ei ii ajutase foarte mult. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului si la 3 ani de la moartea bebelusului nostru, si cateva zile doar de cand pierdusem o persoana tare draga in urma unei boli necrutatoare, am aflat ca sunt insarcinata.
Acesta l-am considerat ca un dar de la Dumnezeu si de la cei dragi care ne parasisera atat de devreme.

Sarcina a fost usoara, poate si pentru ca in fiecare zi citeam acatistul Sfantului.
Fetita a venit la 32 de saptamani dar a fost protejata de Sfantul Efrem si este tot ceea ce ne puteam dori. Multumim din tot sufletul Sfinte Parinte Efrem.

Citește mai mult

Nicoleta: Ii cer iertare Sfantului Efrem ca nu am scris despre minunile lui mai devreme.

Ii cer iertare Sfantului Efrem ca nu am scris despre minunile lui mai devreme.
Pe Sfântul Efrem l-am cunoscut prin intermediul unei fete. Nu eram într-o perioadă foarte buna. La locul de munca anterior era o atmosferă stresanta. In acem an aveam si nunta. Oboseala si stresul si-au spus cuvantul. Am fost diagnosticata cu alopecie areata. Mergeam luna de luna si faceam perfuzii si ma dadeam cu o crema pe cap. Vorbind cu fata respectiva, am aflat cum Sfantul Efrem a ajutat-o in lupta ei cu boala.

Cand am plecat acasa mi-a daruit acatistul si viata Sfantului Efrem cel nou. Sfantul Efrem cel nou m-a ajutat sa imi gasesc un loc de munca la o școală de stat. In anul 2017 am dat doua examene. M-am rugat Sfântului sa ma ajute sa iau si ultimul examen. Am citit acatistul Sfântului Efrem si au venit si rezultatele. Nici nu ma asteptam la o notă asa mare. Alta data m-am rugat Sfântului Efrem sa imi dea mie si sotului meu un copilaș.

La câteva luni am aflat ca sunt însărcinată. Acum băiețelul meu are un an si 5 luni. Ii multumesc Sfântului Efrem pe tru ajutorul dat.

Citește mai mult

Simona: Slava lui Dumnezeu prin Sfintii Sai! Sfantul Efrem cel Nou a fost inca o data alaturi de mine.

Slava lui Dumnezeu prin Sfintii Sai! Sfantul Efrem cel Nou a fost inca o data alaturi de mine. Eu si sotul meu care este bolnav, ne mutam in aceeasi casa de la eajul 2 la etajul intr-o locuinta mobilata. Nu stiam cum o sa ma descurc cu golirea locuintei actuale. L-am rugat pe Sfantul sa ma ajute! Spre marea mea bucurie, locuinta a fost inchiriata unei persoane care a fost incintata sa o preia cu tot cu mobila.O piatra mi-a fost luata de pe umeri de Sfantul meu iubit! Multumesc Sfinte Efrem pentru tot ajutorul dat!

Citește mai mult

Cristina: Am de susținut un examen pe care nu am reușit sa-l iau din prima si de care imi este cam frică.

Am de susținut un examen pe care nu am reușit sa-l iau din prima si de care imi este cam frică. M-am rugat Sfantului Efrem cel Nou sã se mai amâne data pentru a mã putea pregăti mai bine iar rugăciunile mele au fost ascultate. Mulțumesc din suflet Sfantului Efrem Cel Nou, Sfantului Antonie cel Mare, Sfintei Parasceva, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Iisus Hristos pentru ajutorul dat de fiecare dată când l-am cerut ! Mă rog in continuare pentru luminarea minții și ajutor la examen, sa-l trec cu bine. Dumnezeu și Sfinții nu ne părăsesc niciodata dacã stăruim în rugăciune. Sfantul Efrem Cel Nou, roaga-te pentru noi si ajută-ne in nevoi!

Citește mai mult

C.A.: Astazi am avut examen si l-am trecut cu ajutorul Sfintilor dragi mie.

Astazi am avut examen si l-am trecut cu ajutorul Sfintilor dragi mie. M-am rugat Cuvioasei Parascheva, Sfantului Efrem, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Domnului Nostru Iisus Hristos. Nu am fost bine pregatita dar cu ajutorul Lor am reusit. Multumesc pentru ajutor si toate binefacerile primite! Credeti in Sfinti, in puterea Lor, cereti prin rugaciune si Ei va vor ajuta! Amin!

Citește mai mult

A.: Slavă Ție, Sfinte Mare Mucenice Efrem, că și în seara aceasta ai fost alături de mine!

Slavă Ție, Sfinte Mare Mucenice Efrem, că și în seara aceasta ai fost alături de mine! Am avut de făcut tomografie oculară pentru a vedea dacă nervul optic este bine, în vederea stabilirii unui tratament. Am avut emoții și m-am rugat Sfântului în timp ce fixam cu ochii aparatul si repetam în gând: Sfinte Mare Mucenic Efrem, fii cu mine! Și, Slavă Domnului, nervul este bine si nu am nevoie de tratament. Mulțumesc din suflet, Sfântului Efrem și Maicii Domnului, că sunt grabnici ajutatori!

Citește mai mult

Corina: M-am rugat Sfantului Efrem cel Nou si dupa trei săptămâni am aflat ca nodului nu era malign.

Doresc sa fac cunoscut ajutorul Sfântului Efrem cel Nou. Multumesc din suflet lui Dumnezeu, Mantuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfantului Efrem cel Nou, Sfântului Nectarie, Sfântului Ioan Rusul și Părintelui Arsenie Boca. Acum sase luni în urma investigațiilor medicale mi s-a descoperit un macronodul la tiroida suspect malign. Am fost programata pentru a fi operata. După sase luni a urmat operația, a decurs foarte bine, m-am recuperat rapid dar asteptarea rezultatului biopsiei a fost cea mai grea. M-am rugat Sfantului Efrem cel Nou si dupa trei săptămâni am aflat ca nodului nu era malign. Cu lacrimi in ochi nu am cuvinte sa multumesc din tot sufletul pentru ajutor.

Citește mai mult

Claudia: Ce nu poate omul, e cu putinta la Dumnezeu!

Suntem o familie din Botosani si vrem sa aducem cinste si multumire Sfantului Efrem pentru toate binefacerile trimise asupra noastra si pentru minunea pe care a savarsit-o ajutandu-ne sa avem un copil! La 25, respectiv 29 ani am suferit doua operatii ginecologice, iar medicii nu ne dadeau nici o sansa sa avem un copil pe cale naturala, ba mai mult, nici artificial nu erau mari soerante, analizele fiind ca ale unei femei aflate la menopauza! Din dorinta prea mare de a avea un copil sau din cauza ispitei luam in calcul si posibilitatea de a face tratament si sa recurgem la aceste metode artificiale! Am renuntat insa punandu-ne nadejdea in Dumnezeu si spunand mereu ” Faca-se Doamne in toate voia Ta!” si citind zilnic rugaciunea catre Sfantul Efrem a celor ce nu pot avea copii si acatistul!

Dupa 7 ani de asteptare in care ne-am rugat lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantul Efrem s-a intamplat minunea! Rugaciunile preotilor si calugarilor ne-au ajutat cel mai mult pentru ca nu stii Dumnezeu pe cine asculta! Am aflat de sarcina in ajunul praznicului ,,Pogorarii Sfantului Duh”! Ne-am bucurat enorm multumindu-i lui Dumnezeu, Maicii Sale si Sfantului Efrem pentru aceasta mare binecuvantare!

Cand ne-am prezentat la medici pentru analize si monitorizarea sarcinii nu le venea sa creada! La 3 luni de sarcina in timp ce ne aflam la vecernia sarbatorii Sfantului Ilie am avut o hemoragie puternica! Am ajuns de urgenta la spital, iar medicii imediat au pregatit trusa de chiuretaj spunand ca este un avort spontan si ca am pierdut copilul! Nu voiam sa acceptam asta, stiam ca Dumnezeu nu ne lasa! Cu lacrimi in ochi ne-am rugat Maicii Domnului, Sfantului Efrem si la toti Sfintii sa ne ajute! Dupa mai multe investigatii medicul ne-a zis ca inca ii bate inimioara, dar este risc maxim pana la final, iar in acea noapte nu garanta ca va fi una favorabila! Am ramas internata intr-un salon aglomerat cu femei care pierdusera sarcinile si toate erau triste, planse si deprimate!

Eram speriata, dar cu gandul mereu la Dumnezeu sii ii spuneam sotului ca orice s-ar intampla nu ne pierdem nadejdea! O asistenta cu suflet bun a avazut situatia mea si a decis sa ma transfere in alt salon mai liber unde erau doua mamici care urmau sa nasca! Asistenta a vrut sa ma aseze pe cel mai bun pat ,dar nu puteam urca pentru ca era prea inalt, urmand apoi sa ma aseze pe urmatorul care era mai comod! Cand am ridicat ochii, deasupra acestui pat se afla icoana Sfantului Efrem, aceeasi pe care o aveam si acasa!

In acel moment ne-am dat seama ca Sfantului Efrem ne-a ajutat si o va face in continuare! In acea noapte plecand sotul acasa si eu ramanand in spital, ne-am rugat neincetat Sfantului Efrem si nestiind unul de fagaduinta celuilalt i-am promis amandoi Sfantului ca daca pruncul va fi baiat ii va purta numele! A doua zi la control doctorul ne-a zis ca este copilul viu, dar riscul ramane! Dupa luni de asteptare,cu multa rugaciune, cu repaus total, cu tratament de mentinere, cu diabet gestational si cu polip operat in timpul sarcinii a venit pe lume baietelul nostru perfect sanatos! Dumnezeu a ales ca el sa se nasca pe 2.02.2018, de Intamplinarea Domnului!

A fost o nastere naturala si usoara,in numai 3 ore am nascut,la 32 ani! La doua saptamani l-am botezat punandu-i numele ,,Efrem”! Dorim sa ii multumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Efrem pentru acest dar minunat si pentru tot ajutorul primit! Sfatuim pe toti cei care-si doresc copii si se confrunta cu probleme sa nu-si piarda nadejdea in Dumnezeu! Ce nu poate omul, e cu putinta la Dumnezeu!

Citește mai mult

N. : M-a ajutat in multe feluri Sfantul Efrem si atunci cand o sa simt imi voi asterne aici gandurile si tot ce am trait eu pana acum.

M-a ajutat in multe feluri Sfantul Efrem si atunci cand o sa simt imi voi asterne aici gandurile si tot ce am trait eu pana acum. Momentan vreau sa marturisesc si sa ii multumesc Sfantului Efrem pentru ca m-a ajutat si am primit toti banii pe prenatal, intarzind cu mult timp de la data pana cand imi puteam depune dosarul, mentionand doamna de la primarie care se ocupa cu astfel de dosare ca imi voi primii banii de la data la care am depus dosarul si ca celelalte luni sunt pierdute! Multumesc Maica Domnului, Sfinte Efrem, Sfinte Nectarie!

Citește mai mult

Florin: Ma numesc Florin si vreau sa va povestesc despre una dintre minunile pe care le-a facut Sfantul Efrem.

Ma numesc Florin si vreau sa va povestesc despre una dintre minunile pe care le-a facut Sfantul Efrem. Voiam sa merg sa dau un examen pentru postul de operator calculator, dar azi cand am sunat mi.au spus ca sesiunea s.a incheiat ieri si nu mai pot face nimic. Eram tare dezamagit si suparat, asa ca m.am rugat la Sfantul Efrem, simteam ca mai exista o soluție, simțeam asta. Dupa ce m-am rugat, am simtit o liniste si o bucurie ca totul o sa fie bine. Dupa cateva minute ma suna si-mi zic, ca mai este o sansa sa dau examen,dar in alta parte.

M-am bucurat atat de mult, incat nu stiam cum sa reactionez. Dragilor, cand sunteți in impas, rugați-va la Sfantul Efrem, NICIODATA nu o sa va lase la greu. Multumesc de asemenea Sfantului Mina, Sfantului Nectarie, Sfantului părinte Arsenie Boca, Sfantului Irodion de la Lainici si tuturor sfinților. O zi liniștită tuturor, si tineti minte, sfintii părinți sunt mereu alături de noi. SFANTUL EFREM, SA FIE CU FIECARE DINTRE VOI!

Citește mai mult

Clara: As vrea sa multumesc Sfantului Efrem pentru minunea pe care a facut-o cu mine in privinta sanatatii.

As vrea sa multumesc Sfantului Efrem pentru minunea pe care a facut-o cu mine in privinta sanatatii. Am avut o durere a muschilor gatului inexplicabila pentru doctori. Toata vara am stat bandajata la gat ca sa pot suporta mai usor durerea. Controlul la endocrinolog nu a evidentiat nimic la tiroida si doctorita nu a mai stiut unde sa ma trimita. Am citit 40 de zile Acatistul Sfantului Efrem si durerea aceea insuportabila a trecut. Multumesc Sfantului Efrem, Maicutei Domnului si tuturor sfintilor cei buni care ne ocrotesc in mod nevazut si ne ajuta sa mergem mai departe.

Citește mai mult

C.: Cer iertare Sfantului Efrem cel Nou ca am tot amanat scrierea acestei mari minuni si nu si gura!

Cer iertare Sfantului Efrem cel Nou ca am tot amanat scrierea acestei mari minuni si nu si gura! Acum un an mi-am rupt tendonul de la bicepsul stang in sala de antrenament din Las Vegas! Venit singur in State fara vreo sustinere de vreun fel! A trebui sa plec in California un stat vecin de Nevada, pentru a lucra si a strange banii necesari operatiei! Tendonul era rupt in proportie de 80%! Cu dureri si frica de a nu se rupe din nou, asa am lucrat in constructii, mai mult cu o mana!

Aflasem ca interventia chirurgicala ajungea pana la 30.000 $, o suma enorma pentru mine, dar destul de hotarat sa o realizez! Am inceput munca, am lucrat cateva luni, a trebuit sa plec in alta parte ca pentru respectivul faceam sclavie si nu aprecia nimic din partea mea! Reusisem sa merg la biserica intr-o duminica, spun asta deoarece lucram 7 zile pe saptamana ca un robot, unde acolo aveam sa cunosc un inger cu chip de om, car mai apoi avea sa-mi faca cunoscuta povestea, care imediat oamenii din biserica, in mod special si cu adevarat in mod special un alt inger si a facut simtita prezenta, luand aceasta poveste si schimbandu-i la propiu finalul ca un regizor, intr-unul pozitiv cu happy end, facilitandu-mi operatia dupa multe eforturi!

Ca int-o zi, sa fiu sunat si sa-mi se spuna, “Alexandru, pregateste te de operatie”. A fost telefonul cu cel mai mare impact emotional din viata mea! M-au operat, totul a decurs bine, era risc de a-mi se face transplant de tendon de la un om decedat, deoarece se presupunea ca se cicatrizase acea parte a tendonului si nu mai era buna, eu stand in aceasta dituatie grozava 10 luni, nimeni sustinandu-ma nici macar moral, singura fiind maica mea care mi-a dat viata si spunandu-mi ca sa ma rog si sa nu mi pierd credinta, ca Dumnezeu prin sfintii lui savarsesc minuni!

De nenumarate ori credinta imi era zdruncinata, si plangeam cu lacrimi amare ca nici in tara nu doream sa ma intorc ca alt fel s-ar fi terminat totul, referitor de a face box de performanta in State! Dupa doua luni am primit acasa o scrisoare de la acea clinica in care era bonul cu cat a costat operatia, ea fiind 41.000$, eu neplanand nici un dolar! Am ramas blocat, mut si fara respiratie, cutremurandu-ma de puterea Dumnezeiasca si de cat de mic in credinta sunt, spre nimic!

Sfintii sunt vii, mai vii de cat credem, ei sunt vii iar noi suntem niste morti vii, de mii de ani dormim in somnul ignorantei crase si nu facem nimic sa ne trezim, complacandu-ne in starea aceasta morbida ne la nastere pana la marea trecere, doar cativa dintre noi reusind cu adevarat sa descopere inca de aici de pe pamant constiinta Cristica!

Ii multumesc Sfantului Efrem cel Nou si pentru ca ma scapat de cancer in ultimul stadiu in 2012 si acum sunt sanatos, si ma scapat de aceasta cumpana si acum, asta dupa 10 luni de agonie cumplita! Sa va rugati cu toata incredera mai, ca veti gasi rezolvare neasteptata! Dumnezeu va iubeste!

Citește mai mult

R.: Rugati-va Sfantului Efrem, caci nu va lasa nici o rugaciune trecuta cu vederea.

Incep, in primul rand, prin a-i cere iertare Sfantului meu drag, deoarece am tot amanat sa marturisesc ajutorul necontenit pe care l-am primit de la el de fiecare data cand am avut nevoie. A fost alaturi de mine pe toata perioada sarcinii, avand probleme, dar si dupa, ori de cate ori l-am rugat sa ma ajute. Rugati-va Sfantului Efrem, caci nu va lasa nici o rugaciune trecuta cu vederea. Slava lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile pe care le-am primit!

Citește mai mult

Ioana: Numele meu este Ioana și sunt mămica unui băiețel de 6 ani.

Numele meu este Ioana și sunt mămica unui băiețel de 6 ani. Este în primul an școlar iar minunea pe care a făcut-o Sfântul Efrem cu noi, penttu mine este un dar de la Dumnezeu. Eduard fiind un băiețel cu epilepsie și hiperactiv și dependent de mine a fost foarte greu cu acomodarea la școală. Efectiv plângea și nu vroia sa mearg și nici sa stea în clasa fără mine. Asta a ținut aproape 2 săptămâni pana o verișoara mi-a spus sa citesc acatistul Sfântului Efrem.

Am început sa citesc, găsisem printre cărticelele mele de rugăciuni chiar acatistul Sfântului Efrem, carte pe care o primise de la bunica lui și avea scris pe ea numele Eduard. Ma gândisem în acel moment ce semn putea sa fie. Am început sa citesc în fiecare zi apoi după vreo 4 zile de citit fiul meu începuse sa meargă și chiar sa stea fără mine la școală. Chiar dacă a trebuit sa îl las sa plângă mult, fără sa ma vadă, sunt convinsa ca Sfântul Efrem cu Maica Domnului m-a întărit și m-a ajutat sa-i fie bine lui Eduard cu școala.

Încă continuu sa citesc acatistul și nădăjduiesc ca Sfântul Efrem ma va ajuta în continuare în toate neputintele mele. Îți mulțumesc ție Doamne pt ca ai lăsat sa între în sufletul meu și în casa noastră un asemenea Sfânt.Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului și a Maicii Domnului sa ne binecuvânteze pe toți.”

Citește mai mult

Roxana: Vreau sa împărtăsesc cu voi, minunile pe care Sfantul Efrem le-a facut cu mine

Vreau sa împărtăsesc cu voi, minunile pe care Sfantul Efrem le-a facut cu mine, am inceput sa ii citesc acatistul cand imi doream cu ardoare un copil iar Sfantul meu iubit mi l-a dat 2 copilasi la difetenta de 3 ani. M-am rugat sa am sarcina usoara si am avut de fiecare data cand am o problema ma rog la Sfantul meu iubit si el ma ajuta negresit. Iti multumesc din tot sufletul meu pentru tot binele pe care il fiecare zi, orice problema aveti rugati-va si Sfântul face minuni.

Citește mai mult

Cristina: De când a inceput anul școlar m-am rugat Sfântului sa vrea să mearga si minunea s-a îndeplinit.

Sfântul meu drag, Sfântul Efrem cel Nou face minuni zi de zi cu noi, din pacate nu reușim să îi mulțumim suficient pentru tot ce face. Una dintre ultimile minuni, a fost ca cel mic, a inceput sa nu mai plângă când îl duc la grădiniță, ba chiar se bucură când merge, in condițiile in care tot anul trecut nu isi dorea deloc.De când a inceput anul școlar m-am rugat Sfântului sa vrea să mearga si minunea s-a îndeplinit. Nu am cuvinte sa ii multumesc Sfântului,Maicutei Sfinte Născătoare de Dumnezeu și tuturor Sfinților pentru tot ce fac pentru noi! Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Citește mai mult