Sfantul Efrem cel Nou din orasul Nea Makri, Grecia.

Alexandra: Mare este Dumnezeu întru Sfinții Săi.

Mare este Dumnezeu întru Sfinții Săi. Pe Sfântul Efrem cel Nou l-am cunoscut de ceva vreme și mi-a fost mereu aproape. Ultima dată când m-a ajutat a fost acum la începutul lunii. Trebuia să finalizez lucrarea de absolvire și mai erau câteva zile până la predarea ei și eu nu aveam nimic, nici măcar o idee. Sfântul le-a așezat pe toate și am reușit să termin și să susțin cu bine lucrarea. Am știut în sinea mea că voi lua 9 și fix atât am luat. Mă rog și nădăjduiesc să mă ajute, ca până acum, și la examenul de titularizare. Slavă lui Dumnezeu și Sfântului Efrem cel Nou!

Citește mai mult

Ioana: Multumesc Sfantului Efrem si Maicutei Domnului pentru ajutor!

De cativa ani traiesc un cosmar, copilul meu trece printr-o depresie ingrozitoare, nu are incredere in medici, abia a acceptat sa mearga la psihoterapie. Situatia s-a mai imbunatatit, dar intr-o zi m-am decis sa ma rog si Sfantului Efrem, ma gandeam ca nu am carticica cu Acatistul, insa aveam o carte cu Minunile Sfantului Efrem, o rasfoiam si ma rugam si deodata am gasit spre sfarsitul ei Sfantul Acatist…. am decis sa il citesc 40 de zile si tocmai ce terminasem …cand copilul mi-a spus ca nu mai vrea sa mearga la terapie deloc. Nu va spun ce am plans, am simtit ca ma prabusesc, nu era o evolutie spectaculoasa, dar simplul fapt ca se ducea si urma niste proceduri, consideram ca tot era un ajutor. L-am rugat doar sa faca o pauza, el tot spunea NU, deloc! Cateva zile nu am mai vorbit despre acest subiect, cand intr-o dimineata mi-a spus ca a vorbit cu psihoterapeutul si au stabilit sa tina legatura si sa reia sedintele dupa vacanta in cazul in care are nevoie, dar vrea sa incerce si singur sa depaseasca aceasta situatie grea. Multumesc Sfantului Efrem si Maicutei Domnului pentru ajutor!

Citește mai mult

Ionela: De cateva luni am adus acasă o icoana cu Sfantul Efrem cel Nou

De cateva luni am adus acasă o icoana cu Sfantul Efrem cel Nou, de atunci non stop aprind candelute din acelea mici lângă ea, aseară am mers ca de obicei la culcare în dormitor iar icoana o am în sufragerie. Pe la ora 2.00 m-am trezit din somn si am simțit o neliniste si nu reușeam sa adorm, la un moment dat au început niște câini sa latre foarte tare asa ca m-am ridicat sa merg sa dorm în sufragerie, cand am întrat în cameră ceara de la lumânare se terminase si nu știu ce s-a întâmplat dar se aprinse un foc care m-a speriat. Sunt sigura ca Sfântul Efrem m-a trimis în acel moment acolo, altfel am luat foc. Mulțumesc Sfântului meu drag care mereu este lângă mine și familia mea.

Citește mai mult

Anonim : Multumesc Sfinte Efrem pentru curajul dat de a scrie aceasta marturie

Multumesc Sfinte Efrem pentru curajul dat de a scrie aceasta marturie, care a venit cu intarziere. Am promis acum o saptamana Sfantului ca daca ma va ajuta in nenorocirea care s-a abatut acum peste mine,voi face cunoscute toate minunile sale. Incep cu cele din trecut,cand am fost incercata de multe provocari. Am desoperit un nodul urat la sanul drept pe care l-am examinat periodic pentru a vedea evolutia lui. Toate mergeau spre rau, iar medicii presupuneau ca poate fi malign. Am trecut prin toate starile posibil ori de care ori mergeam la investigatii. Stateam in masina si citeam Acatistul Sfantului Nectarie si apoi in sala de asteptare citeam Acatistul Sfantului Efrem Cel Nou. Medicii au concluzionat ca trebuie facuta biopsie pt a depista natura noduluilui, si au recoltat o particica din tesut. Din nou am citit acatistele Sfintilor Nectarie si Efrem cel Nou, cei mai buni prieteni ai mei. Imi erau singura ancora si spetanta de care ma agatam. Primele doua biopsii au iesit ok dar medicii aveau nevoie sa scot intregul nodul si sa-l trimita la examinat, pentru un diagnostic 100% corect. Asa ca am trecut prin interventia de extractie a intregului nodul care a fost trimis din nou la laborator. Nici nu pot descrie in cuvinte prin ce stari si incercari am trecut, eram pierduta, nu mai stiam nici sa pasesc pe strada.
Mentionez ca dupa primele doua biopsii facute la Cluj, pana la primirea rezultatelor lor, am mers si la un alt medic din Tg Mures pentru o a doua parere (asa e omul necredincios). A cazut cerul pe mine, am murit si inviat de zeci de ori, cand am primit diagnosticul de cancer mamar. S-a prabusit intreaga mea lume. M-am vazut in toate ipostazele, si fara par, dar si fara viata.
Am strigat spre cer si am implorat toti Sfintii sa mijloceasca la Tatal Ceresc si la Maica Domnului, sa ma salveze.
Va spun sincer ca vestea cea mare nu a intarziat si am trait prima minune. Cand am primit rezultatul favorabil al primelor biopsii eram in Manastirea din Tauti, Cluj Napoca, stateam in fata icoanei Maicii Domnului si o imploram sa faca o minune. Nici nu stiam cand urma sa primesc rezultatul, dar pentru mine a fost o adevarata minune, ma rugam din fiecare por al fiintei mele care Maica Domnului iar dupa 15 minute m-au sunat de la clinica si mi-au dat vestea, nodul nu pare de natura maligna dar pt siguranta trebuie scos si repetate inca doua biopsii la nivel de tesut si celular.
Nu pot descrie in cuvinte nici acum bucuria care m-a cuprins, eram socata cat de repede a raspuns Maica Domnului la strigatul meu.
Dupa inca o luna de asteptari urma sa primesc verdictul final. Eram in aceeasi Manastire, locul unde eu imi gasesc linistea si imi strig durerea. Am primit raspunsul de la Sfantu Efrem, inainte ca eu sa primesc rezultatul laboratorului. Plina de emotii si frici, cu acatistul Sfantul Efrem in mana, am intrat in Manastire ca sa-mi iau curajul de a deschide rezultatul care urma sa vina pe e-mail.
Cand am pasit in Sfantul Manastire, era o racla cu Sfinte moaste, scoase pt inchinare. Cand m-am apropiat si am vazut,era bucata din moastele Sfantul Efrem. Atunci am simtit ca in toata aceasta calatorie grea, eu niciodata nu am fost singura. Nici nu mai era nevoie sa primesc rezultatul laboratorului, stiam deja ca Sfantul Efrem a infaptuit minunea pentru mine. E mereu ajutatorul meu in toate greutatile, impreuna cu Sfantul Nectarie, sunt prietenii mei la bine si la greu. Am ajuns in acel an(2023), in Grecia pentru a le aduce personal multumire ca m-au tinut in brate atunci cand eu nu mai reuseam sa pasesc. Multumesc din inima tuturor Sfintilor, si sunt recunoscatoare ca Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem Cel Nou si Ioan Rusul mereu mi-au calauzit pasii. Toti trei m-au primit in casa lor sfanta. M-am lungit prea mult cu relatarea povestii si am sa scriu pe scurt prin ceea ce trec acum. Mama mea a cazut recent intr-o tulburare psihotica, cu episoade de paranoia. Am mers la medic unde a primit tratament, de care ea nici nu voia sa auda. Nici cu rugaminti fierbinti implorari,certuri, nu am reusit sa o conving sa accepte tratamentul.
M-am rugat la prietenii mei dragi si l-am promis Sfatul Efrem ca voi da marturie despre toate experientele prin care am trecut, daca o ajuta pe mama sa inceapa tratamentul. In prima zi, am reusit cumva sa o conving, cu aceleasi certuri epuizante, dar pentru mine a fost o minune. A doua si la fel, dar in a 3-a zi, chiar daca tot cu aceleasi rugaminti si implorari fierbinti, ea si-a luat singura pastila, pentru mine e un pas imens. In continuare ne tinem de tratament, dar inca tot cu aceleasi induplecari obositoare. Nici nu conteaza cat efort va trebui sa depun pana cand o voi vedea ca va fi bine dar stiu ca Sfintii mei dragi nu ma vor lasa nici de aceasta data si ma vor purta in brate,acum cand sunt cazuta din nou.
Rugati-va cu tarie si credeti in puterea rugaciunilor voastre, pentru ca fiecare strigat ne este ascultat!
Multumesc tuturor Sfintilor, Maicii Domnului si Tatalui ceresc pentru faptul ca azi sunt aici, indiferent cat de grea este crucea!

Citește mai mult

S: In general mă rog pentru sănătate și pentru înțelegere și liniște în familie!

In general mă rog pentru sănătate și pentru înțelegere și liniște în familie! In special mă rog pentru copii, să fie sănătoși, să fie credincioși, să nu se piardă în tentațiile și răutățile din această lume. De Sfântul Efrem cel Nou am auzit de pe internet, tot citind și căutând rugăciuni pentru fiul meu cel mare, să își găsească un loc de muncă. Atunci cuteam Acatistul Sfintei Xenia și tot citind rugăciune, am aflat și de Sfântul Efrem. De multe ori am simțit ajutorul Sfântului și al Maicii Domnului. O minune recentă, mașina băiatului era în service de trei săptămâni. Că e distribuția,că turbina, că ăia, ca ăia…în final au ajuns la concluzia că nu prea sunt șanse să o facă, trebuie motor nou…care ar fi costat mai mult decât mașina și mai mult decât ne-am fi permis. M-am rugat ca de fiecare dată, fără să cer ceva anume. Am citit Acatistul Sfântului, am citit rugăciuni și a doua zi au descoperit că era un arc blocat și cred ei că e de acolo. Slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, mulțumim Sfântului pentru mijlocirea Sa,acum totul s-a rezolvat! Doamne ajută tuturor!

Citește mai mult

Alexia: Sfantul Efrem m-a ajutat mereu cand m-am rugat la el.

Sfantul Efrem m-a ajutat mereu cand m-am rugat la el. Anul trecut imi era groaza de o operatie de urgenta si am scapat cu bine. Astazi am sangerat in sarcina si de mai multe ori cand verificam tot asa era, sange. Am fost in dormitor si m-am rugat Sfantului si de atunci nu mai am nimic. Mulțumesc Mare Sfinte Efrem, mulțumesc Dumnezeu, Iisuse Hristoase, Maica Domnului si tuturor sfinților la care ma rog mereu! Sfantul Efrem te rog ajuta-ma cu sarcina mea, te iubesc, Alexia

Citește mai mult

Andreea: Sfântul Efrem este minunea supremă din viața mea!

Sfântul Efrem este minunea supremă din viața mea! Am scris nenumărate mărturii pe acest site și mă bucur de fiecare dată când văd câte minuni săvârșește dragul meu Sfânt Efrem. Ultima minune săvârșită de sfântul meu drag a avut loc chiar acum câteva zile. Am aflat că nepoțica mea de 17 ani, care locuiește în Anglia, trecea printr-o stare de depresie și epuizare din cauza celor 23 de examene susținute în ultima lună. M-am rugat Sfântului Efrem să o ajute să depășească această stare și să redevină adolescenta plină de viață, veselă și fericită pe care o cunosc. Slavă lui Dumnezeu și Sfântului Efrem, starea ei s-a îmbunătățit și și-a recăpătat bucuria.
A doua minune a fost una aparent măruntă, dar foarte importantă pentru mine. Mi s-a stricat bateria de la bideu și m-am hotărât, împreună cu o prietenă, să o schimbăm. Când am ajuns la șuruburile care trebuiau desfăcute, ne-am dat seama că era nevoie de multă forță. Ne-am chinuit amândouă minute bune, fără rezultat. Atunci mi-a venit în gând Sfântul meu drag și l-am rugat să ne ajute. Imediat după aceea, am reușit să desfacem șuruburile și să rezolvăm problema. A treia minune o trăiesc foarte des la locul meu de muncă, unde am o activitate foarte solicitantă din punct de vedere psihic. Sunt situații în care trebuie să analizez multe documente și să găsesc rapid soluțiile potrivite. De fiecare dată când mă rog în gând Sfântului Efrem să mă ajute, simt cum mă luminează și îmi arată exact documentele de care am nevoie și ceea ce trebuie să scriu pentru ca totul să iasă bine. De nenumărate ori am primit acest ajutor la momentul potrivit și am simțit ocrotirea și sprijinul său.
Îi mulțumesc din suflet Sfântului Efrem și Măicuţei Domnului împreună cu Isus Hristos pentru ajutorul și ocrotirea lor neîncetată!

Citește mai mult

Andreea: As vrea sa las si eu drept marturie si multumire catre Sfantul Efrem bucuriile pe care ni le-a infaptuit.

As vrea sa las si eu drept marturie si multumire catre Sfantul Efrem bucuriile pe care ni le-a infaptuit. L-am descoperit pe sfantul o data cu aceasta pagina, in care se mentionau marturisiri. Am tot citit de-a lungul timpului povestile oamenilor si am ramas mereu cu o bucurie in suflet dupa lectura. Am inceput sa citesc de curand Acatistul sfantului, undeva prin iunie, cand la serviciu au aparut multe situatii delicate si existand riscul sa imi pierd locul de munca. Chiar daca au fost cateva seri cand nu am reusit să citesc Acatistul, Sfantul a fost mereu alaturi de mine, ajutandu-ma chiar printr-un mod miraculos sa nu imi pierd locul de munca. Apoi, i-am cerut ajutorul tot la serviciu sa ma ajute sa depasesc un target pe care nu reuseam nicicum singura. Cand am avut nevoie de bani, a mijlocit fapta si ne-a ajutat. De asemenea, avand un apartament in regim hotelier, l-am rugat sa ma ajute sa intre cateva rezervari pentru ca nu am reusit singura desi am facut tot ce tinea de mine (ba am scazut pretul, am facut promotii, etc). In cateva ore am si primit rezervari. I-am spus si unei prietene de Sfantul si am incurajat-o sa citeasca si ea, trecand printr-o perioada delicata si dificila si si pe ea a ajutat-o. Sfantul este mereu grabnic ajutator si bland cu noi si pentru asta vreau sa ii multumesc. Doamne ajuta toturor si multumim pentru tot ajutorul!

Citește mai mult

Elena: Voiam să scriu de mult despre Sfântul Efrem și minunile din viața mea de când l-am descoperit.

Voiam să scriu de mult despre Sfântul Efrem și minunile din viața mea de când l-am descoperit. Spre rușinea mea, acum mulți ani nu auzisem de el.. Eram la o prietenă și venise vecina ei și a început să îmi vorbească despre el, iar mai apoi mi-a întins și o carte despre minunile sale și povestea lui. Mare mi-a fost uimirea să văd ca pe 5 mai, Sfântul este sărbătorit, chiar de ziua mea de naștere. Atunci am început să mă rog la el, sunt foarte foarte multe momente când a apărut și m-a ajutat. Prima și cred ca cea mai importantă din viața mea a fost chiar pe 5 mai, de ziua mea am avut un accident groaznic, cine vedea mașina se uimea cum de am scăpat toți de acolo. Eu am știut ca este Sfântul. Pentru ca era fix de ziua Sa, ziua în care el a murit, dar în același timp de ziua mea de naștere. Am avut un accident cumplit, eu eram în dreapta, în spate și la volan prietenii. Nu erau șanse să scăpăm, în cel mai bun caz în scaun cu rotile. Dar nu. Noi am ieșit teferi. Niciunu nimic. Eram într-o pădure, a pierdut controlul, avea 180km/h.. și a rupt câțiva copaci, a sărit motorul mașinii pe partea cealaltă de pădure, iar o bornă de kilometraj ne-a răsucit altfel ne loveam frontal de un copac mare, gros. Dacă nu era borba aceea care să ne întoarcă și în același timp să ne oprească, sigur era rău. Și când am văzut ca pe borna scria “03.01”….adica a doua data de sărbătoare a Sfântului..am știut sigur ca el a fost cel care ne-a salvat. 05.05 și 03.01- ambele date de sărbătoare ale sfântului. De atunci Sfântul este cel mai bun prieten al meu, eu așa îl numesc și așa îl consider.

La câteva luni am avut bacalaureatul, greșisem mult, eram dezamăgită, știam ca o să iau o notă mică, nu mai aveam speranțe, dar l-am rugat pe Sfântul să mă ajute, asta după ce am terminat și asteptam rezultatele. Nu numai ca m-a ajutat să îl promovez, dar ca prin minune am fost și prima pe liceu, eram șocată, din nou am știut ca nu eu am fost, ci el!

Alt moment a fost când m-am dus să susțin examenul de admitere la medicină, multe grile, plus de completat bulinele. Aveam emoții mari, tremuram, era pandemie, iar lângă mine erau două trei scaune libere, am simțit cu Sfântul Efrem, Sfântul Mina și Sfântul Nectarie erau pe acele locuri. Când completam bulinele, am rămas fără timp, eram panicata, supărată, ca nu apuc să termin și ca am lăsat mult spații libere și l-am rugat pe Sfântul, i-am zis” Te rog, Sfinte, completează tu ca nu mai știu ce să fac” eram supărată rău, eram sigură ca pic. Deci cum să vă explic, acele întrebări la care nu știam și am pus la nimereala și îl rugam să pună el, fix acelea au fost cu punctaj maxim obținut, apoi am văzut ca am fost admisă!
După am început practica de vară pe chirurgie, la spital era pictată biserica de acolo cu chipul Sfântului, în sala de operație unde făceam practică era icoana cu Sfântul Efrem.

Alte dăți mergeam cu autobuzul, era o aglomerație, nu înțelegeam ce e, m-am dus în față să mă uit chiar am zis” Hai, mă, frate, de ce mergi așa greu?” Și ca să văd ca la șofer era o icoană cu Sfântul Efrem, am simțit o liniște și am zis vaiii, ce rușine îmi e, de fapt Sfântul mă veghea mereu. Apare peste tot.

În altă zi am mers la biserică, eram supărată, aveam probleme financiare. Dar acolo era un călugăr care vindea cărți, eu nu aveam foarte mulți bani, voiam o carte mare cu Sfântul Efrem, mă uitam la ea, dar nu aveam bani destui. M-am dus să iau doar de cat îmi ajungea, iar acel călugăr mi-a zis să iau mai multe carticele(mici, acatiste, nu cea cu sfântul Efrem, aceea era din categoria celor mari), a zis să iau mai multe, chiar dacă făceau mai mult decât aveam eu. Și l-am întrebat și de cartea cu Sfântul Efrem cat costă, mi-a zis el ca mai mult pentru ca e alta categorie, in fine. Eram bucuroasă și așa ca am reușit cu bani putine să iau multe cărticele de folos, iar la un moment dat îmi spune” uite ia și cartea Sfântului Efrem ca vad ca ai chemare la Sfântul”. Doamneee îmi venea să plâng.

O altă minune este ca am mers la ginecolog, aveam dureri mari de burtă, doctora foarte bună, mi-a zis ca e ceva o formațiune pe uter, sa nu mă sperii, vom face analize, investigații suplimentare și vedem. Chestia ca e și ea era așa tristă când mi-a zis, mai ales ca aveam o vârstă destul de mică, 22 ani. Am mers cu ecografia și la medicul de familie(un doctor minunat și mereu ce a zis așa a fost), la fel a zis, da, într-adevăr e o formațiune, adică se vedea destul de clar, o vedeam și eu pe ecografie. La al doilea consult când am mers nu mai era nimic. Absolut nimic. Nicio formațiune, nimic.

Așa ca sunt recunoscătoare ca l-am descoperit pe Sfântul preaiubit și minunat, prietenul meu cel mai bun, ajutorul meu cel mai mare! Nu ezitați să vă rugați lui în orice problemă!

Citește mai mult

Elena: Revin cu o mărturie legata de ajutorul Sfantul Efrem.

Revin cu o mărturie legata de ajutorul Sfantul Efrem. Am avut niște probleme de sănătate care, după simptome ma duceam cu gândul ca ar putea fi un fibrom sau altceva mai grav. M-am rugat Sfântului Efrem dar și Sfantul Nectarie caruia ii citesc acatistul 40 de zile. Am fost și la o slujba unde se citea acatistul Sfantul Nectarie și simt ca m-a ajutat enorm. M-am rugat sa merg la un singur control și sa primesc un tratament mai puțin costisitor, neavând nici timp nici bani sa umblu prin doctori. Asa s-a întâmplat, am mers la o consultație, nu e nimic grav( dacă o fi fost, cineva a lucrat sa nu mai fie), am primit un tratament ușor și m-am liniștit. Ii mulțumesc din suflet Sfantul Efrem, Sfantul Nectarie, Măicuței Domnului și Sfantul Mina pentru ajutor.

Citește mai mult

Andreea: Sunt foarte tulburată, speriată, emoționată.

Sunt foarte tulburată, speriată, emoționată. Ușor, ușor se apropie data de 5 august. Ziua în care voi susține examenul auto. Mă chinui de ceva timp și nu reușesc să trec proba practică, emoțiile mă copleșesc și nu pot sta concentrată și fac greșeli. Mă rog Sfântului să mă ajute și pe mine, la fel cum va ajutat și pe voi, care ați fost în această situație. I-am cerut plângând și vorbind ca și cum ar fi lângă mine și mă aude. Am întors capul și dintr-o dată a apărut un punct sclipicios pe podea ( pe parchet ). Nu cred că mi s-a părut, am văzut foarte bine, cred că a fost un semn. L-am rugat dacă mă aude să îmi dea un semn, și mi-a arătat semnul acesta. L-am simțit aproape. Pe 1 august este ziua lui mami și îl rog, să o bucur sufletește… Să îi dau vestea cea mare, că am reușit. Este greu, dar am să reușesc. Sfinții ne ajută!

Citește mai mult

Georgiana: De Sfântul Efrem cel Nou am auzit pe rețelele de socializare.

De Sfântul Efrem cel Nou am auzit pe rețelele de socializare. Îmi apăreau mărturii ale unor persoane cărora Sfântul le împlinise rugăciunile, așa că am început și eu să citesc Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. De câțiva ani trec prin perioade grele din punct de vedere financiar, iar, pe lângă toate nevoile pe care le aveam, a început să nu mai funcționeze nici mașina. Vreau să vă spun, cu mâna pe inimă, că Sfântul Efrem cel Nou a mijlocit pentru mine înaintea lui Dumnezeu, iar eu am reușit să fac un credit pentru a cumpăra o mașină. Apoi ne-a ajutat în toate demersurile necesare pentru a putea circula cu această mașină. M-am rugat timp de 40 de zile, citind Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. Am stat cu multe griji, întrebându-mă dacă mașina va funcționa și dacă ne vom descurca cu banii, însă Maica Domnului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Mina, Sfântul Spiridon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfânta Teodora de la Sihla, precum și mulți alți sfinți, m-au ajutat în multe situații care, din punct de vedere omenesc, păreau imposibile. Doresc tuturor să nu își piardă credința atunci când trec prin încercări și să apeleze cu încredere la ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților. Ei nu ne lasă niciodată la greu. Si am uitat sa spun ca am încredințat mașină Sf Efrem cel Nou, iar când avem nevoie de ea o împrumutăm de la dansul.

Citește mai mult

Aurelia: Copilul meu a avut de sustinut un examen.

Copilul meu a avut de sustinut un examen. Am avut multe emoții dar am citit acatistul Sfantul Efrem cel Nou si simțeam astfel ca nu sunt singură, ca am un sprijin. In ziua examenului, asteptam pe holul institutiei si am vazut niste scaune. M-am dus sa ma asez pe unul dintre ele. Cand am ridicat privirea, am văzut, chiar in dreptul scaunului meu, desenul unui copil care il reprezenta pe Sfantul Efrem cel Nou. Am stiut atunci ca va fi bine, si chiar a fost. Mulțumesc Sfinte Efrem!

Citește mai mult

Ion: Sper ca Sfântul Efrem ma va ajuta și în aceasta privința.

Doamne ajuta! Eu, de data aceasta, marturisesc pe loc, ajutorul primit de la Sfântul nostru drag Efrem, care astăzi, într o situație care nu părea complicata cu niște acte la instituțiile statului, s-a complicat. Au trebuit refacute niște acte, până la urmă restituiti niște bani. Totul s-a încheiat cu bine, dar doar pentru ca Sfântul Efrem a fost prezent și mi a ascultat rugăciunile, asa cum o face de fiecare data. Citesc mărturiile celorlați oameni și ma ung pe suflet cuvintele așezare atât de frumos și din inimă. Mi as dori sa pot transmite aceeași stare. Sper ca Sfântul Efrem ma va ajuta și în aceasta privința. Doamne ajuta tuturor!

Citește mai mult

Loredana: De Sfântul Efrem cel Nou am auzit pe rețelele de socializare.

De Sfântul Efrem cel Nou am auzit pe rețelele de socializare. Îmi apăreau mărturii ale unor persoane cărora Sfântul le împlinise rugăciunile, așa că am început și eu să citesc Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. De câțiva ani trec prin perioade grele din punct de vedere financiar, iar, pe lângă toate nevoile pe care le aveam, a început să nu mai funcționeze nici mașina. Vreau să vă spun, cu mâna pe inimă, că Sfântul Efrem cel Nou a mijlocit pentru mine înaintea lui Dumnezeu, iar eu am reușit să fac un credit pentru a cumpăra o mașină. Apoi ne-a ajutat în toate demersurile necesare pentru a putea circula cu această mașină.

M-am rugat timp de 40 de zile, citind Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. Am stat cu multe griji, întrebându-mă dacă mașina va funcționa și dacă ne vom descurca cu banii, însă Maica Domnului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Mina, Sfântul Spiridon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfânta Teodora de la Sihla, precum și mulți alți sfinți, m-au ajutat în multe situații care, din punct de vedere omenesc, păreau imposibile.

Doresc tuturor să nu își piardă credința atunci când trec prin încercări și să apeleze cu încredere la ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților. Ei nu ne lasă niciodată la greu.
Si am uitat sa spun ca am încredințat mașină Sfantul Efrem cel Nou, iar când avem nevoie de ea o împrumutăm de la dansul.

Citește mai mult

Elena: Mulțumesc Sfinte Efrem pentru toare binefacerile care le-am primit.

Doamne-ajuta! Am trăit și eu o minune, făcută, de Sfântul Efrem cel nou. În urma cu o luna, am fost anunțată ca am un control mare, pentru care nu eram pregătită, astfel ca am întrat în panica și nu știam cum sa fac. Am început sa ma rog Sfântului Efrem și l-am rugat sa ma ajute, cum știe el mai bine. Eram tare infricosata și deodată primesc un telefon în care ma anunță ca nu mai vine controlul. Am răsuflat ușurată și ma rog în continuare Sfântului Efrem si tuturor Sfintilor. Mulțumesc Sfinte Efrem pentru toare binefacerile care le-am primit.

Citește mai mult

Nectaria: Atât am de zis: Bucură-te Mare Mucenic a lui Dumnezeu, Efrem!

Astăzi vreau să împărătească cu voi o minune draga sufletului meu: am încercat de 3 ori să iau permisul în România și n-am reușit, fie din emoții, fie neatenție. Pentru o perioada mi-am luat gândul de a conduce, dar la un an distanță de la ultima încercare îmi vine un gând să încerc și în UK să dau de permis(acolo mă stabilisem cu familia) și m-am rugat sfântului dacă îmi ajute să iau orașul, iar dacă mă va ajută voi face publică minunea, dar spre rușinea mea scriu aceste cuvinte la câteva luni distanță… revenind la minune, Sfântul Efrem mi-a ajutat și de aceata data și am reușit, dar ceva mi-a rămas în mine, o singura data am întors capul către polițist fără emoții în timpul examenului dar nu-mi aduc aminte față lui ci mi se pare ca văd chipul sfântului. Atât am de zis: Bucură-te Mare Mucenic a lui Dumnezeu, Efrem!

Citește mai mult

Ana Maria: Imi permit sa transmit si eu povestea minunii traite recent de mine.

Imi permit sa transmit si eu povestea minunii traite recent de mine. Am avut un necaz foarte mare a carui solutie era foarte greu de pus in practica si implica schimbari drastice. Am amanat decizia pentru 2 saptamani. Am vizitat Biserica Icoanei unde se afla moastele sfantului Efrem. M-am rugat pentru o minune care s-a intamplat in cateva zile dupa vizita la biserica. Necazul s-a rezolvat de la sine, fara complicatii. Este clar ca Sfântul Efrem m-a ajutat. O adevarata minune dumnezeiasca!

Citește mai mult

Andreea: A venit vremea să transmit în scris o parte dintre experiențele mele cu Sfântul Efrem cel nou.

A venit vremea să transmit în scris o parte dintre experiențele mele cu Sfântul Efrem cel nou. În urma cu 2 ani mă pregăteam pentru un examen deosebit de complex în profesie, cu durată lungă de timp și compus din mai mai multe probe eliminatorii. Încă de când am început pregătirea mi-am spus ca nu voi trece singură prin acea experiență astfel ca am început să citesc acatistul Sfântului, de care auzisem câte ceva până la acel moment, însă nu mă rugasem niciodată lui în mod serios. Am început mai degrabă din teamă raportat la perioada lungă de timp, efortul și incertitudinea examenului, existând o concurență de aproximativ 8-9 candidați pe un loc. La scurtă vreme după ce am început să citesc acatistul am avut un vis în care mă aflam la o mănăstire și la scurtă distanță am putut să observ un călugăr care stătea pe o bancă și în mâini ținea o icoană acoperită cu sticla și care avea marginile pictate cu dungă roșie (mai târziu am înțeles ca era icoana Sfântului), iar ulterior m-am privit în timp ce ședeam la birou într-o zi obișnuită de pregătire, pe fundal auzind următoarele cuvinte: “aceste încercări sunt pentru a întări credința, puțini au fost cei care mi-au mulțumit după examen pentru ca au primit încercări în timpul examenului”.
În zilele următoare am încercat să deslușesc semnificația visului, însă ceea ce pot să spun este ca în perioada respectivă am avut și mai multe vise cu Sfântul în care mă binecuvânta. Tot atunci m-am rugat și Maicii Domnului și îmi reamintesc un vis în care susțineam examenul însă în fața mea existau câțiva candidați care copiau, iar supraveghetorii permiteau. Nedumerită țin minte ca m-am întors în spate pentru a atrage atenția asupra acestui lucru, iar o doamnă așezată fix în spatele meu mi-a spus liniștită , aprobatoare și cu zâmbetul pe buze “răbdare”. Tot în aceeași perioadă în timp ce rosteam acatistul special pentru examene îmi amintesc ca am avut la un moment dat un gând instant: “o să iei acest examen, trebuie doar să ai credință și nădejde.” Lunile au trecut și am ajuns la prima probă, fiind clasată extrem de sus. Apoi au urmat alte probe de specialitate, la una dintre ele întâmpinând câteva dificultăți. Totuși, am continuat să mă rog, ba chiar am mers de 2 ori la mănăstirea Sfântului din Nea Makri, unde am simțit atât de multă liniște și un miros atât de plăcut de mir la racla lui. Înainte să încep efectiv probele scrise am visat exact notele pe care urmam să le iau și exact pe acelea le-am primit, cu toate ca la una dintre materii aveam emoții. Terminasem probele de specialitate în procentul de 1.46% din întreagă masă a candidaților, ceea ce era o performanță pentru complexitatea examenului respectiv. Nu aș fi sperat niciodată la astfel de rezultate și fără ajutorul Sfinților și a Maicii Domnului nu aș fi reușit sa obțin acele rezultate.
Cu toate acestea la momentul respectiv concursul nu s-a încheiat cu succes pentru mine, fiind respinsă la penultima probă, în afara oricărui control pe care îl mai puteam avea. Deși am investit multă energie, multă pregătire și multă voință în acel demers simt ca întreaga experiență m-a legat mult de acest Sfânt și sunt pregătită să reiau drumul alături de el. Am ajuns să-i mulțumesc, cu toate ca la acel moment rezultatul final nu a fost cel dorit, însă absolut tot ceea ce am visat în acea perioadă rugându-mă intens lui s-a adeverit ceea ce m-a îndemnat să mă gândesc mai mult la ceea ce Sfântul își dorește de la mine și de la viața mea. Nădăjduiesc ca îmi va fi alături și la următoarea experiență și ca voi ajunge acolo unde trebuie.
Las o fotografie făcută în dimineața primului vis, palma fiind surprinsă pe scaunul de la biroul la care mă pregăteam.

Citește mai mult

Andreea: I-am promis Sfantul Efrem că voi da mărturie așa că scriu și eu aici unde am citit atât de multe despre ajutorul și mijlocirile Sfântului pentru atâția oameni.

Doamne ajută! I-am promis Sfantul Efrem că voi da mărturie așa că scriu și eu aici unde am citit atât de multe despre ajutorul și mijlocirile Sfântului pentru atâția oameni. Urmează să mă mut cu serviciul într-un alt oraș și aveam nevoie sa găsesc o locuință de închiriat într-un timp destul de scurt. Deși, inițial, nu credeam că va fi atât de greu să gasesc ceva potrivit nevoilor mele, după multe anunțuri vizionate, apeluri cu mulți agenți imobiliari, părea că nu o să găsesc. M-am rugat Maicii Domnului, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Spiridon și Sfantul Nectarie să mă ajute să gasesc un loc potivit pentru mine, iar în ziua în care programasem câteva vizionari la unele apartamente care nu îndeplineau neapărată cerințele mele, după răspunsuri potrivit cu care unele dintre ele nu mai erau disponibile, am gasit, în final, un apartament foarte potrivit pentru mine. Și le mulțumesc Maicii Domnului și Sfinților Efrem, Spiridon și Nectarie pentru ajutor iar, așa cum am promis Sfantul Efrem, dau mărturie pentru ajutorul său.

Citește mai mult

Catalina: L-am cunoscut pe Sfântul și marele mucenic Efrem cel Nou in urma cu câțiva anni la mănăstirea din Roma.

L-am cunoscut pe Sfântul și marele mucenic Efrem cel Nou in urma cu câțiva anni la mănăstirea din Roma.
La început am simțit o mare atracție față de El, că și cum ai aparține cuiva încetul cu încetul m-am rugat lui șiMaici Domnului și m-au ajutat enorm de mult, îmi pare rău că scriu numai acum cât îi sunt de recunoscătoare.
Dar sa incep sa descriu:
1) In urma cu 5 ani am rămas însărcinată era în timpul COVID, eram foarte preocupată sarcina ha avut probleme , îmi aduc aminte că m-am atins cu burta de urna unde ii papucelul sfântului și am simțit că o să fie totul bine într-adevăr ne-a protejat am făcut foarte multe analize și examene, era și riscul sa întrerup sarcina dar simțeam ce El și Măicuța Domnului sunt alaturi de noi .Copilașul sa născut cu bine l-am numit Francesco, sincer ar fi trebuit să-l chiem și Efrem .
2) M-au ajutat și să ies dintr-o situație extrem de complicată la muncă, am avut curajul și ocazia să-mi dau demisia cu un copil născut de puține lunii ,după mai bine și 13 anni in funcție foarte importanta .
3) M-au ajutat să-mi găsesc un altul loc de muncă într-o realitate mai liniștită dar cu același livel contractual și o retribuire adecvată.
4) Acum mă rog Sfântului Efrem cel Nou din tot sufletul că sa ne ajute cu Francesco care ha fost declarat autistc.
Vreau sa menționez că adesea am simțit un miros deosebit de plăcut în timpul slujbei din Mănăstirea din Roma , am fost că să-i mulțumesc pentru suport și la Nea Makri anul acesta, a fost ceva deosebit., Mai vreau sa menționez că copilașul face progrese importante.
Când aveți probleme și necazuri, încredințatele cu nădejde Sfântului Efrem cel Nou și o să vedeți că o să vă ajute, ii ceva special și de nedescris ii CREDINȚĂ! Sper sa va fie de folos mica mea dovadă a ajutorului dat de Sfântul Efrem cel Nou și de Maica Domnului.

Citește mai mult

Alexandra: Dau marturie astazi ca Sfantul Efrem este grabnic ajutator si a fost langa mine intr-un moment greu, cand am trecut printr-o cumpana medicala cu fetita mea, Irina.

Dau marturie astazi ca Sfantul Efrem este grabnic ajutator si a fost langa mine intr-un moment greu, cand am trecut printr-o cumpana medicala cu fetita mea, Irina. Nimic nu este intamplator. Sfanta Mucenita Irina se sarbatoreste odata cu Sf Efrem, pe 5 mai. Acum ceva timp mi-au aparut in feed postari cu marturiile minunilor Sfantului, apoi nasa fetitei m-a sfatuit sa citesc acatistul Sfantului si ne-a dus la Sfantul Maslu la Manastirea Radu-Voda, acolo unde sunt moastele Sfantul Nectarie si ale Sfantul Efrem. Cu o zi inaintea operatiei, am aflat de la sotia parintelui duhovnic de o bisericuta mica de cartier care adaposteste un mic fragment din moastele Sfantului; cautand-o, am realizat ca se afla fix in spatele spitalului unde urma sa ne internam.In drum spre spital, am simtit ca tb sa merg sa am rog Sfantului Efrem. Cand am intrat in curtea bisericii, parintele tocmai inchidea si pleca, dar s-a intors din drum si mi-a deschis biserica. Am simtit atunci ca Sfantul este langa noi si ne ajuta! Interventia a decurs bine, fetita s-a recuperat foarte repede si 2 saptamani mai tarziu este la mare in cantonament. Asteptam rezultatul biopsiei, dar simt ca o sa iasa bine. Multumesc, Sfinte Parinte Efrem, Maica Domnului si Sfinti dragi sufletului meu (Sfantul Mina, Sfantul Ierarh Nicolae, Sfanta Parascheva, Sfantul Mucenic Fanurie, Sfantul Nectarie, Sfanta Imparateasa Elena, Sfantul Stelian).

Citește mai mult

Cristina: Doresc și eu să mulțumesc și să mărturisesc ajutorul primit de la Sfântul Nostru Bun…

Doresc și eu să mulțumesc și să mărturisesc ajutorul primit de la Sfântul Nostru Bun, Sfântul Efrem grabnic ajutător. Prima dată când am simțit bunătatea Sfântului a fost când mama mea a trecut printr -o cumplită boală, cancer. În timpul pandemiei mama a rămas fără medic curant. Eram atât de disperate. Mama atunci a început să citească despre viața si Paraclisul Sfântului Efrem. Eu întrebam la cunoștințe despre un medic oncolog. Fiecare îmi făcea câte o recomandare, iar numele le scriam intr un caiet. Intr-una din zile eu citeam numele medicilor recomandați, iar mama citea din Paraclisul Sfântului Efrem.

Am simțit să sun la un anume nume de pe lista. Minune, chiar acel medic a răspuns. Acest medic este și acum medicul mamei. În perioada pandemiei era foarte greu să găsești loc la un medic oncolog. Sfântul a făcut minune, dl doctor este foarte blând și are mare grijă de mama mea! M-a pus să citesc din scrisoarea medicală. Mi-a spus să vin cu ea să îsi continue tratamentul, altfel nu este bine. În acel moment am trăit minunea Sfântului Efrem. Aceasta nu este singura. De câte ori ne rugăm cu credință și cu suflet, Sfântul întotdeauna ne ajută. Îl chem în ajutor să mă ajute la muncă și mă ajută.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru dragostea Lui, mulțumesc Domnului nostru Iisus pentru bunătatea și ajutorul primit, Maica Domnului pentru ajutorul și grija arătata, și Sfântului Efrem pentru protecția și dragostea pe care ne înconjoară. Să aveți credință, Sfântul Efrem este bun și grabnic ajutător !

Citește mai mult

Adriana :Sfântul Efrem s-a milostivit si de mine, de familia mea, asa cum o face fata de fiecare.

Sfântul Efrem s-a milostivit si de mine, de familia mea, asa cum o face fata de fiecare. Acum cateva luni, una dintre rudele cele mai iubite a descoperit, la o ecografie, ca avea o tumora. Au urmat multe investigatii si analize, emotii si frici, lacrimi si sperante. M-am rugat cu tot sufletul, cum nu o fac de obicei din cauza imprastierii gandului, a oboselii, dar atunci am reusit, timp de o luna, sa gasesc timp pentru rugaciune si sa imi pastrez mintea atenta in timpul ei. Sfantul Efrem a venit in ajutorul nostru si analizele au iesit bine, tumora fiind benigna. Promitandu-i ca daca totul va fi bine voi merge sa ii multumesc, am fost si m-am inchinat Sfintelor lui moaşte, simtind si acolo ceva deosebit, harul lui fiind prezent si acum in Manastirea din Nea Makri.

Citește mai mult

Mihaela: Sfântul Efrem este grabnic ajutător și niciodată nu ne-a lăsat la greu.

Iubitul meu se angajase recent ca șofer pe tir intr-o țara străină, nu cunoștea așa bine drumurile și locurile prin care mergea. Intr-o dimineața, trezindu-ma din somn, l-am întrebat ce face, iar el era intr-un blocaj. Dăduse de un pod de 3,8 metri iar mașina lui avea 4 metri înălțime și nu putea trece pe acolo nicicum, era blocat total deoarece nu mai putea da nici cu spatele. In cazul acesta, firma trebuia sa trimită un elicopter sa-l scoată de acolo și el n ar mai fi lucrat la acel loc de munca. Când am auzit asta, am luat acatistul Sfântului Efrem cel Nou și l-am citit, rugându-ma sa rezolve cumva și aceasta problema, așa cum le rezolva el de obicei. Jumătate de ora mi-a luat sa citesc acatistul, apoi l-am întrebat pe iubitul meu dacă a reușit sa iasa din bucluc. In acel moment el mi a zis ca a reușit sa iasa de acolo, fiind 5 dimineața, nimeni pe strada, a apărut de nicăieri un bărbat care l-a vazut ca sta supărat și i-a spus: “treci pe sub pod, eu am trecut cu tirul meu și sunt sigur ca vei trece și tu”. Atunci, iubitul meu s-a băgat pe sub podul acela, a trecut cu bine și problema s a rezolvat. Dacă acel bărbat nu ar fi apărut, nimic nu s-ar mai fi rezolvat. Eu cred ca a fost Sfântul Efrem. Orașul era pustiu, iar acel om a apărut de nicăieri. Pentru mine este o minune și am spus-o tuturor! Sfântul Efrem este grabnic ajutător și niciodată nu ne-a lăsat la greu.

Citește mai mult

Daniela: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Simt din suflet să împărtășesc mărturia mea și să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul primit prin mijlocirea Sfântului Efrem. De fiecare dată când am trecut prin momente de teamă și încercare, m-am rugat Sfântului Efrem să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru familia mea, iar Dumnezeu ne-a dăruit ajutor și liniște. Fetiței mele i-a apărut ceva pe nas și m-am speriat foarte tare. M-am rugat ca la consultul ORL să fie totul bine, iar, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu a fost nimic grav. Soțului meu a avut de făcut o biopsie, iar rezultatul a ieșit bun. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această veste și Sfântului Efrem pentru mijlocire. În alte dăți m-am speriat din cauza unor alunițe apărute la mine și la copii, însă, după investigații, totul a fost bine. De asemenea, ne-a ajutat și în alte probleme prin care am trecut ca familie. Îi mulțumesc din toată inima Sfântului Efrem pentru rugăciunile sale și, mai presus de toate, lui Dumnezeu, Care ascultă rugăciunile și lucrează spre binele nostru. Fie ca Sfântul Efrem să mijlocească pentru toți cei care îi cer ajutorul cu credință și nădejde. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Citește mai mult

Alina: Asta a fost minunea Sfantului! Ma rog neincetat, si indemn pe toata lumea sa ii ceara ajutorul, face minuni!

Multumesc, Sfinte Parinte Efrem! Cu multi ani in urma am cumparat acatistul Sfantului Efrem, il citem cand aveam nevoie si ma scotea din orice. Apoi cativa ani nu l-am mai citit, acum de vreo 2 saptamani, problemele ma apasau si am decis sa ii cer ajutorul din nou. Am inceput sa citesc acatistul si inca din primele zile s-au infaptuit minuni pe care le-am cerut. Acum 2 zile, avand probleme cu bani, ma rugam Sfantului sa ne ajute, de dimineata am gasit o suma de bani, de care am uitat efectiv. Asta a fost minunea Sfantului! Ma rog neincetat, si indemn pe toata lumea sa ii ceara ajutorul, face minuni!

Citește mai mult

Iris: Doresc sa multumesc tuturor persoanelor care au dat marturie aici pentru ca sunt de real ajutor si insufla multa speranta!

Doresc sa multumesc din suflet Sfantului Efrem, Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Charbel, Bunului Isus si tuturor Sfintilor ca au fost alaturi de tatal meu care a avut de facut o analiza complicata la inima. Am stat cu mari emotii dar rugaciunile au fost ascultate si totul a iesit bine. Intotdeauna cand m-am rugat Sfantului Efrem, a fost alaturi de mine! Doresc sa multumesc tuturor persoanelor care au dat marturie aici pentru ca sunt de real ajutor si insufla multa speranta!

Citește mai mult

Alin: Am avut probleme în a-mi găsi un loc de muncă o perioadă destul de lungă…

Am avut probleme în a-mi găsi un loc de muncă o perioadă destul de lungă, așa că, după ce am găsit pe YouTube o rugăciune către Sfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria, imediat Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou m-a ajutat să găsesc și o rugăciune specifică către el pentru ajutor în a-ți găsi de muncă și în fiecare seară ascultam și citeam cele 2 Rugăciuni până când minunea s-a întâmplat și am reușit să mă angajez, Mulțumesc Maicii Domnului și Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou pentru Tot ajutorul lor de-a lungul timpului, precum și Altor Sfinți ca și Sfântul Mare Mucenic Mina și Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iași și Tuturor Sfinților Noștrii Părinții care din Veac au bine plăcut Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.

Citește mai mult