Am avut o situație legată de pompa de la fântâna, se încurcaseră niște cabluri între ele, ce nu mergeau nicicum descurcate, astfel încât a fost nevoie să fie scoasă pompa cu totul, partea și mai și este că tatăl meu este aproape orb și doar el știe din trecut de pe vremea când vedea, să se ocupe cap coadă de acest aspect. De acum trebuia desfiletat cotul, însă, filetul era atât de înțepenit de la umezeală căci era foarte greu de urnit din loc și scos! Mi-a trecut ca un fulger prin minte Sfântul Efrem cel Nou, știind că ajută imediat si în asemenea solicitări, deasupra noastră era și o icoană a Maicii Domnului cu pruncul, care privind la ea am gândit și simțit cum ne veghează in câteva secunde efectiv ca prin minune, tata a reușit să desfileteze și să putem scoate apoi pompa din fântână, urmând și alte operațiuni destul de complexe și de durată ce prevedeau o zi complicată din acest punct de vedere, dar totul, absolut totul, parcă ne-a ușurat toată treaba fără complicații și mi-am spus în sinea mea că dragul Sfânt Efrem cel Nou, Maica Domnului și pruncul Iisus au fost călăuzele și ajutoarele noastre!
Evident că am considerat a transmite cât mai repede această bucurie pentru a întări pe mai departe pe toți cei deznădăjduiți, în nevoi, ori pe cei care au trăit la rândul lor asemenea bucurii.
O altă situație a mai fost când din neatenție am uitat sa scot dintr-o pereche de pantaloni o pereche de căști cu suportul lor, nou cumpărate și am pus la mașina de spălat..bineînțeles că au luat apă și nu au mai funcționat. Am sunat la magazinul de unde le-am cumpărat, fiind în garanție, au transmis că sigur NU se va rezolva, deci dezamăgire totală. Le-am pus inițial să stea în orez care absoarbe apa, însă nimic..nici nu le-am aruncat, dar le-am lăsat într-un sertar, doar le mai verificam din când în când și din nou, nimic..mi-a trecut prin minte tot Sfântul Efrem, dar așa mai fără nădejde, adică sincer nu știu de ce nu prea credeam că o să se schimbe ceva, timpul trecea și ele tot așa, cred că a trecut cam 1 lună de zile, deja nici nu le mai luam in seamă.
Într-o zi deschid acel sertar și am zis să mai incerc să le pun din nou la incarcat, dar deja eram obișnuită cu același rezultat..deodată văd cum au luminat acele leduri, semn că ,,au înviat” și imediat mi-a venit în minte Sfântul, am zis: e clar ce s-a întâmplat, fără doar și poate, spre rușinea necredinței mele!
Pentru cei bolnavi și mai ales grav bolnavi, să știți că citirea acatistului și paraclisului Sfântului Efrem cel Nou, ajută și în cazul metastazelor canceroase, de se minunează și medicii și se întreabă cum de mai trăiesc acei oameni! Bineînțeles totodată și Sfântul Nectarie, și mulți alți sfinți împreună cu Maica Domnului (vindecătoarea, Pantanassa) și cu mila Domnului nostru Iisus Hristos!
Sper să vă fie de folos ceea ce am avut de împărtașit! Să ni-i facem prieteni pe sfinți! Cu adevărat în acest sens se potrivește atât de bine proverbul ,,prietenul la nevoie se cunoaște” . Doamne-ajută tuturor!
Citește mai mult