Ionela: De atunci, nu uit să îi mulțumesc Sfantului.

Acum 10 zile eram cu sufletul greu de tot ceea ce urma să se întâmple: urma examinarea pentru TRASEU în vederea obținerii PERMISULUI DE CONDUCERE. La prima încercare picat. Am suferit mult si, în lunile care au urmat, m-am rugat Bunului Dumnezeu sa fie alături de mine mereu și să izbandesc . Dar, întâmplarea a făcut să cunosc o fetiță minunata cu glas de ÎNGER, pe care o chema EFREMIA- BRUNA. Am aflat de la mama ei de Sfantul Mucenic Efrem cel Nou și după ce am citit despre toate minunile pe care le-a înfăptuit aici pe PĂMÂNT și cât de puternică este rugăciunea către EL, am început zi de zi să îl ROG să îmi fie AJUTOR si mijlocitor la Bunul Dumnezeu pentru că să îmi dăruiască ISCUSINȚA de care aveam nevoie pentru a face față încercării de a deveni ȘOFER.

Tin sa mentionez ca pentru mine, de când SOȚUL MEU DRAG a decedat, îmi era foarte greu să mă descurc cu toate greutățile, fără mașină! După ce am citit și ACATISTUL si toate rugăciunile aduse din adancul sufletului meu, catre Sfantul Efrem cel Nou, în ziua stabilita am mers cu sufletul usor si am simțit tot ajutorul dat de Sfântul, prin liniștea și prin tăria de care am dat dovadă la examenul pe care l-am trecut cu brio!

Efrem și Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul dăruit mie, dar și pentru MINUNEA DE FETIȚĂ, EFREMIA-BRUNA, pe care mi-a scos-o în calea vieții mele!