Andreea: Am promis ca o sa povestesc despre minunile acestui Sfant..

Am promis ca o sa povestesc despre minunile acestui Sfant, ori de cat ori ma va ajuta, am mai scris si o sa mai scriu. Înca o data îmi dovedeşte ca îmi este alături, şi alături de el si alti sfinti, Sfantul Nectarie, Sfantul Spiridon, Maicuța Domnului, ori de cate ori le-am cerut certitudine ajutorul, mi l-au dat. În urma cu putin timp, mama mea a fost suspecta de cancer de col uterin, vestea a picat ca un traznet asupra noastra, mama avand probleme de sanatate in ultimii ani. Vestea aceasta mi s-a dat cand eram la Biserica.

Nu stiam in ce parte sa o iau, am vorbit cu duhovnicul meu, care este un om deosebit si care ne-a fost alaturi in tot acest timp, si ne-a incurajat. A fost o perioada lunga in care s-au ivit fel si fel de probleme, eu in acest timp am citit timp de 40 de zile, acatistul Sfantului Efrem, al Maicii Domnului, unde le-am cerut ajutorul, cum spuneam mai sus, a durat ceva timp pana s-au recoltat analize, pana s-au prelucrat, a fost chin asteptarea, iar azi am primit rezultatul, vestea mult asteptata, imi era frica sa deschid plicul, mi-am facut curaj, si am citit, mama mea nu are cancer, o sa fie tinuta sub supraveghere, pentru ca va suferi o interventie, dar nu are aceasta boala incurabila!

Mulțumim lui Dumnezeu ca ne-a ascultat rugaciunile atat ale noastrea, cat si ale duhovnicului nostru, ale preotilor pe la ale caror Biserici am fost si ale Sfintilor grabnici ajutatori si facatori de minuni.Incontinuare ma voi ruga si le voi citii acatistele! Crede-ti si cere-ti ajutorul, pentru ca nu o sa intarzie sa apara! Rabdare si credinta!

Read more

Elena: În multe rânduri m-a ajutat Sfantul Efrem, dar de curând, ajutorul său m-a facut să plâng în hohote de fericire!

În multe rânduri m-a ajutat Sfantul Efrem, dar de curând, ajutorul său m-a facut să plâng în hohote de fericire! Am avut de pregătit un examen foarte complex şi dificil pentru a-mi păstra serviciul în învăţământ, examen la care nota minimă acceptată este 8. Mi-am propus să încep să învăţ pentru el cu un an înainte, dar a venit peste mine un mare necaz,fiind nevoita sa ma mut la 80 km distanta de casa, acolo unde lucram si unde faceam naveta zilnic, şi astfel, învăţatul a căzut pe ultimul loc; a trebuit să îmi caut şi o locuinţă provizorie, eram disperată pentru că aveam şi copilul mic în grijă, şi o grămadă de lucruri de cărat.

Dar rugăciunile către Maica Domnului şi către Sfântul Efrem şi-au găsit imediat răspunsul, încât în câteva zile mi-a scos Dumnezeu în cale oameni extraordinari care m-au primit în casa lor necondiţionat în oraşul în care lucrez (foarte departe de domiciliul meu), mi s-a găsit imediat loc la grădiniţă pentru fetiţă, deşi era aproape sfârşitul anului şcolar, şi am putut să-mi păstrez şi serviciul şi copilul aproape, într-un oraş străin mie, departe de toţi ai mei.

Fiind prinsă în învălmăşeala acestor evenimente tulburătoare din viaţa mea, m-am trezit că mi-a mai rămas timp pentru pregătirea examenului doar o lună de zile! Deznădăjduită de enormitatea volumului materiei, am început să citesc aproape zilnic Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Efrem, rugându-mă pentru luminarea minţii, să pot „ digera ” toată materia aceea. Am făcut ce am putut, am învăţat cât de cât, dar în mintea mea era un haos total. Luna a trecut şi, cu o zi înainte de examen, am mers la slujba Acatistului Sfântului Efrem la biserica „ Sfântul Dimitrie cel Nou şi Sfântul Efrem cel Nou ” din Galaţi. La final, m-am închinat şi la Sfintele Moaşte ale Sfântului Efrem, prezente în biserică, mărturisindu-i cu tristeţe că nu ştiu nimic; în acel moment, m-am lăsat cu totul în mâna lui.

A doua zi dimineaţă, nu mai aveam emoţii. Am aşteptat subiectele, şi… surpriză! Picasem pe subiect, cum se spune; subiectele erau, cu aproximaţie, din materia citită de mine în ziua precedentă! Cuvintele curgeau pe foi, dar parcă nu scriam eu…parcă altcineva scria cu mâna mea! Am obtinut 8,30!!! La aflarea rezultatului, am inceput sa plang in hohote de fericire! Stiam ca nu e meritul meu, ci al Sfantului. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Read more

Elena: Dacă ar fi să aştern pe hârtie toate împrejurările în care am simţit ajutorul Sfinţilor

Dacă ar fi să aştern pe hârtie toate împrejurările în care am simţit ajutorul Sfinţilor, aş scrie o carte; de câte ori copilul este într-un oarecare pericol, îl las în grija Maicii Domnului şi a Sfântului Efrem; de câte ori plec la drum lung, mă rog lor! Zilele trecute, fiind plecată departe, într-un alt oraş, cu fetiţa, eram pe punctul de a pierde trenul către casă. Văzând că timpul se scurge şi eu nu mai ajung la tren, l-am rugat pe Sfânt să mă ajute. Imediat, a apărut şi mijlocul de transport în comun necesar, dar s-a găsit şi o doamnă de bună-credinţă care să se ofere să meargă cu noi până la scările trenului să mă ajute cu bagajul uriaş şi cu fetiţa, astfel încât am urcat în tren chiar înainte să se pună în mişcare. Nu e şi aceasta o mică minune, printre atâtea altele?

Read more

Anonim: Vreau să mărturisesc o minune ce Sfntul Efrem a făcut-o azi cu băiatul meu care a avut examen la școala de șofer.

Vreau să mărturisesc o minune ce Sfntul Efrem a făcut-o azi cu băiatul meu care a avut examen la școala de șofer. Eram nedumerită și știam că fără ajutorul Lui , Maica Sfîntă și Sfinților nu o să-l ia , m-am rugat Sfantului Efrem și Sfantului Arsenie Boca și Măicuței Sfantă să-l ajute și așa a fost. Azi dimineață a deschis cartea să mai învețe înainte să meargă la examen , la ora 9 și 30 trebuia să se prezinte la școală pentru a da examenul și binențeles i-a căzut exact ce învățase dimineață, vreau să-i mulțumesc Sfantului Efrem pentru ca mi-a ascultat rugăciunile , rugați-vă cu încredere că Sfantul ne ajută , mulțumesc lui Maica Sfantă și la toți sfinții.

Read more

Florentina: a numesc Florentina, incep prin a povesti despre Sfantul Nectarie care din intamplare am aflat de pe internet..

Doamne ajuta tuturor. Ma numesc Florentina, incep prin a povesti despre Sfantul Nectarie care din intamplare am aflat de pe internet, i-am citit minunile si am ramas cu lacrimi in ochi findca nu stiam ca exista asemenea minuni adevarate. Sfintul Nectarie m-a ajutat de multe ori cerindu-i ajutorul sa pot vinde 5 catei bichon, numa ce ii promisesem ca ii voi citi acatistul la biserica Sfanta Paraschiva din TM, unde se afla o mica parte din moaste, iar seara am vindut toti cateii si mi-am tinut promisiunea facuta.

L-am visat acum un an. Ma visam ca ma rugam si cind am ridicat capul aveam sa-l vad pe Sfint linga mine, mi-a pus mina pe umar fara sa-mi vorbeasca era in haine preotesti intre timp simteam ca ma trezesc dar inainte sa ma trezesc ma trecea un fel de curent in partea stinga a corpului unde el tinea mina pe umar.

Cind m-am trezit desigur mai simteam acel curent, deoarece am probleme de sanatate si am fost operata. Intre timp aveam sa ma gaseasca si Sfantul Efrem, ma rugam si am vazut o maicuta ca vindea obiecte bisericesti, m-am apropiat si am vazut ca avea ceva deosebit un Sfint intr-o poza, am intrebat cine este, dansa a zis Sfantul Efrem.

Am cumparat aceea poza, am cautat pe internet si am ramas muta de cata suferinta se gasea in viata Sfintului. Am zis atunci sa fie si Sfantul Efrem ocrotitorul nostru. Am visat de doua ori pe Sfantul Efrem, odata l-am visat ca imi plingea de mila mea intr-o icoana si a doua oara mi-a vorbit, eram cu sotul meu si i-a adresat cateva cuvinte, sa nu mai injure ca Dumnezeu ne va ajuta. Pot spune ca m-i sa schimbat viata de cand am cunosc acesti Sfinti minunati.

Am hotarit sa ma casatoresc cu acte si in biserica, am fost ajutata sa cumpar verighetele, am fost ajutata cu acte sa rezolv, si multe altele. Multumesc Sfintilor Efrem si Nectarie ca s-au indurat si de mine pacatoasa, cuvintele sunt sarace in fata sfintilor. Slava voua sfintii mei Efrem si Nectarie.

Read more

Ionela: A trebuit sa treaca aproape un an, pana sa-mi dau seama cu adevarat ca prin rugaciunile Sfantului Efrem..

A trebuit sa treaca aproape un an, pana sa-mi dau seama cu adevarat ca prin rugaciunile Sfantului Efrem, Dumnezeu mi-a ascultat dorinta si mi-a indeplinit-o. Acum un an in urma, ma pregateam intens pentru un concurs pentru un loc de munca. Eram in concediu de crestere a copilulului, iar fetita mea avea un an si trei luni. Se apropia foarte repede varsta de doi ani, iar grijile noastre legate de cum ne vom descurca sa traim toti trei din salariul sotului cresteau. Trebuia sa lupt si sa ma pregatesc bine pentru a ocupa acel post, pentru a reusi sa aduc un venit cat de mic in casa. Pe Sfantul Efrem cel Nou il descoperisem de multa vreme, dar am inceput sa ma rog lui de la nasterea fetitei mele. Citeam mereu acatistul si rugaciunea parintilor catre Sfantul Efrem, pentru copiii lor.

Cand m-am apucat de invatat pentru examen am simtit ca Sfantul Efrem ma va ajuta si am inceput sa ma rog din ce in ce mai mult sa ma ajute cu rugaciunile sale catre Dumnezeu. La rugaciune simteam mereu o ocrotire si o incredintare din partea Sfantului ca voi reusi si voi avea in sfarsit un loc de munca in domeniul in care imi terminasem studiile. Dupa pierderea dureroasa a tatalui meu, am gasit cu ajutorul Sfantului forta necesara sa merg sa sustin acel examen chiar in ziua decesului… La o zi dupa inmormantarea tatalui meu am primit vestea ca am promovat examenul si ca postul era al meu. I-am multumit lui Dumnezeu, Maicii Domului si Sfantului Efrem pentru aceasta sansa, si in ziua de azi nu am cuvinte sa dau slava lui Dumnezeu pentru minunile pe care le face prin sfintii sai.

Recitind viata Sfantului Efrem, inca de la inceput am constatat ca ziua de nastere a Sfantului este 14 septembrie „Ziua Crucii”, iar pentru mineaceasta zi, a insemnat prima zi de serviciu. Cu adevarat rugaciunile Sfantului m-au ajutat si datorita lui, Dumnezeu s-a milostivit spre mine pacatoasa. Puteam incepe serviciul in oricare alta zi de septembrie pana pe data de 14, dar prin minune de la Dumnezeu am ales data de 14. Asta ma incredinteaza ca Sfantul Efrem a mijlocit rugaciunile mele catre Dumnezeu si ca datorita lui am reusit sa am un loc de munca. Si spun aceasta marturie spre slava lui Dumnezeu si a Sfantului Efrem cel Nou grabnic ajutator si rugator pentru noi catre Dumnezeu. Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!

Read more

Antoanela: Se spune despre Sfantul Efrem ca se arata foarte des si celor ce ii cer ajutorul…

Se spune despre Sfantul Efrem ca se arata foarte des si celor ce ii cer ajutorul, dar si celor care nu au auzit inca despre el, dar care sunt intr-un moment de impas. L-am cunoscut pe Sfantul Efrem acum doi ani de zile, cand aveam atata probleme incat nici macar nu mai stiam ce este bine si ce este rau, in ce directie sa ma indrept, ce sa cer in rugaciune. Despartita de barbatul pe care il iubeam, fara bani, bolnava, fara perspective de viitor, aveam sufletul frant de durere si cazusem intr-o depresie din care nu mai aveam nici macar putere sa incerc sa ies. Atunci am inceput sa ma rog si catre Sfantul Efrem, caci citisem ca este ocrotitorul celor tristi, al celor singuri si al celor bolnavi si ca este mare facator de minuni, nelasand pe nimeni fara ajutor. Dau aceasta marturie pentru ca eu am fost intarita in credinta de intamplarile traite si povestite de alti oameni, asa am reusit sa trec peste multe necazuri, gandindu-ma ca nu se poate sa nu ma asculte si sa nu ma salveze si pe mine Dumnezeu, asa cum s-a milostivit si de altii.

In ultimii doi ani de zile l-am visat foarte des pe Sfantul Efrem, este unul din sfintii mei de suflet, alaturi de Sfantul Nectarie si Sfantul Ioan Rusul, ii iubesc pe toti trei foarte mult, m-au ajutat nespus de mult, le sunt profund recunoscatoare pentru cum mi-au netezit drumul in viata, pentru vindecarea trupului si a sufletului, pentru ajutorul material, pentru protectia de care ma bucur, pentru toata iubirea si bucuria din viata mea. Maica Domnului este cea pe care o simt mereu aproape de mine si nu mi-a lasat nicio rugaciune neascultata, nicio durere nevindecata, nicio povara pe care sa nu mi-o usureze cumva.

Anul asta, prin luna mai, am inceput sa-l visez pe Sfantul Efrem, chiar mai des decat de obicei. Visam ca ma rugam catre el, ca citeam acatistul lui, ca ii sfatuiam pe alti oameni sa se roage catre el, ca ma duceam la moastele lui de la manastirea Radu-Voda. In perioada aceea am inceput sa ma rog mai mult catre el. La sfarsitul lunii iunie eram extrem de trista, avusesem niste mari deceptii legate de omul pe care il iubeam si o prietena foarte buna. Sufletul ma durea atat de tare, incat devenisem inerta, nu mai aveam putere sa lupt, sa ma rog, sa sper, nu ma mai puteam agata de nimic.

Si atunci, exact in noaptea cand atinsesem apogeul suferintei, l-am visat iar pe Sfantul Efrem : Eram cu o verisoara, cu Sfantul Efrem si cu un barbat necunoscut, ne-am dus toti la un fel de targ, eu si verisoara mea cautam ceva, cautam la fiecare taraba, in fiecare magazin, fara sa putem gasi ceea ce ne doream. Se facuse tarziu, era déjà ora 4 dupa-amiaza, iar eu eram dezamagita ca nu gasisem lucrul de care aveam nevoie. Ne-am intors la masina care ne astepta sa ne duca de acolo, Sfantul Efrem era langa masina, ne astepta rabdator. Eram la distanta, nu am putut sa-i vad foarte bine trasaturile, dar tin minte perfect silueta inalta si subtire a Sfantului si chipul lui bland, senin, iubitor. Apoi, dintr-o data, s-a schimbat imaginea, asistam la o slujba de Dezlegari, se citeau Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, aud o voce clara care imi spune ca trebuie sa-l platesc pe Sfantul Efrem, caci el este cel care imi citeste Moliftele si roaga pentru mine.

Asa m-am si trezit, instantaneu, lucida, cu vocea pe care o auzeam inca in urechi si cu imaginile perfect vii in mine. Aveam senzatie de real, de palpabil, stiam ca fusese mai mult decat un simplu vis. Eram linistita si calma, asa cum nu mai fusesem de multa vreme. Din ziua aceea m-am simtit altfel, am capatat o incredere mult mai mare, mai simteam ocrotita in permanenta de Sfantul Efrem, imi dadeau lacrimile doar gandindu-ma ce privilegiu am, sa stiu ca Sfantul Efrem se roaga pentru mine, nu ma lasa niciodata, se lupta pentru mine si pentru binele meu. Eram fericita, ma simteam vie, eliberata, increzatoare, bucuroasa ! Era o minune, o adevarata minune, simteam ca totul va fi bine, ca situatia se va aranja si pentru mine. M-am rugat mult in ziua aceea, am multumit din toata inima Sfantului Efrem si tuturor Sfintilor, Maicii Domnului si lui Dumnezeu pentru tot, pentru viata mea, pentru tot ce traisem vreodata.

A doua zi, in noaptea care a urmat, l-am visat din nou pe Sfantul Efrem :

Il privesc de la distanta de cativa metri, il vad din lateral, in mana tine o sfoara care duce in sus, Sfantul intoarce capul, se uita la mine si imi spune senin si bland : «Si acum te voi invata sa zbori ca Peter Pan!» Ma uit cu atentie la sfoara din mana lui si abia atunci vad ca la capatul sforii eram eu, zburam in aer ca un zmeu inaltat spre cer! M-am trezit din nou si ma tot gandeam la ce ar putea sa insemne visul acesta, pentru ca niciodata nu am citit nimic legat de Peter Pan, nu am vazut nici filmul, nici desenul animat, nimic, mi s-a parut mereu un subiect anost –copilul care refuza sa se maturizeze– nu m-a atras deloc nici macar atunci cand eram copil. Initial m-am gandit ca nu conteaza semnificatia visului, ci doar faptul ca Sfantul Efrem mi s-a aratat din nou, ca mi-a confirmat ca el este cu adevarat cel care apare in visele mele, ca trebuie sa ma rog, sa cred, sa fac ce pot mai bine, ca aceasta este calea pe care trebuie sa o urmez. Cu toate astea mesajul visului mi se parea ciudat, m-am gandit ca poate totusi insemna ceva, ceva ce trebuie sa inteleg, sa descopar, sa invat. Spre seara am cautat pe internet cateva informatii despre Peter Pan si despre felul in care zbura el, iar ce am gasit m-a facut sa plang in hohote, intelegand abia atunci profunzimea mesajului adus de Sfantul Efrem : ”Tot ce trebuie este credință și încredere (ca sa zbori)” si «Daca vrei sa zbori, zicea Peter Pan, «Gandeste-te la lucruri foarte frumoase, marete si vei incepe sa plutesti, pur si simplu.»

Asta trebuia eu sa fac, sa am credinta si incredere, sa am credinta care muta muntii din loc si care sadeste copaci in mare, credinta care vindeca, credinta care trece prin foc si prin apa, credinta care iese invingatoare, intotdeauna, indiferent de circumstante. Sa cred, sa ma gandesc la lucruri frumoase, avand incredere si fiind optimista! Poate sa para pueril, dar m-a zguduit felul in care Sfantul Efrem a venit si mi-a adus un mesaj atat de complex, de profund, folosindu-se de o singura propozitie care m-a trimis la un personaj al copilariei cu care nu eram familiarizata… sa ramanem copii, sa avem credinta si inocenta copiilor care aleg sa creada ca totul poate fi posibil intr-o lume unde este din ce in ce mai greu sa iti pastrezi vie speranta si increderea.

Sfinte Efrem, nu stiu cum te pot plati, pentru ca credinta nu am, fapte bune nu fac, menirea pe pamant nu mi-am indeplinit-o, nu am facut pana acum nimic care sa merite toata grija si bucuria pe care o primesc din mainile lui Dumnezeu. Pot doar sa le spun si altora despre tine, despre cum ii ajuti pe toti cei care au probleme si nu stiu ce sa faca, cum sa faca, incotro sa o apuce.

Problemele mele s-au rezolvat, in mare parte. Am facut intotdeauna rost de bani, chiar sume mari, ori de cate ori am avut nevoie. Am scapat de niste probleme de sanatate. Sunt fericita si gasesc in fiecare zi un motiv de bucurie. Am o putere, o incredere si un calm pe care inainte nici nu visam ca le-as putea simti. M-am impacat cu cel cu care eram certata. Am trecut peste dezamagirea provocata de prietena mea. In viata mea au revenit oameni de care nu mai auzisem de multi ani si totul s-a intamplat brusc, fara sa fi incercat sa reiau legatura cu ei. Sunt pe cale sa imi gasesc un serviciu.

Dar cel mai important lucru este ca sunt constienta aproape in fiecare clipa ca viata este un dar extraordinar, un miracol care ni se face cadou, ca trec cu mare usurinta peste deceptii, ca am credinta ca totul va fi bine si ca simt in mine o putere imensa, cu care sunt capabila sa realizez orice. I-am cerut Sfantului Efrem liniste, credinta, iubire, bucurie, puterea sa iert, sa ma detasez de trecut, sa traiesc frumos, curat, cu multumire. Mi-a dat tot, absolut tot! Sfinte Efrem, iti multumesc din toata inima pentru blandetea si pentru iubirea ta, pentru mila pe care mi-o arati, pentru necontenitul ajutor. Multumesc! Rugati-va Sfantului Efrem si el va gasi o cale sa va ajute si sa va aduca bucurie.

Read more

Ana Maria: Numele meu este Ana Maria si as dori sa depun marturie referitoare la minunile pe care Iisus Hristos..

Buna ziua. Numele meu este Ana Maria si as dori sa depun marturie referitoare la minunile pe care Iisus Hristos, prin rugaciunile Sfantul Fecioara Maria, si ale Sfantului Nectarie, Sfantului Spiridon si Sfantului Efrem le-au facut pentru mine. Anul universitar care tocmai s-a incheiat l-am terminat cu bine, desi, pe parcursul acestuia am intampinat foarte multe obstacole.

Fiind in ultimul an de studii, a trebuit sa-mi realizez lucrarea. Subiectul ales de mine, trebuie sa recunosc, a fost extrem de greu, acest aspect fiind remarcat si de prof.coord. Dansa, dandu-si seama de complexitatea subiectului, efectiv a refuzat (sau nu stia) sa-mi dea materialul necesar care ar fi putut sa ma puna pe o pista corecta. Astfel, rugandu-ma si cerand ajutor sfant de la Bunul Dumnezeu, Fecioara Maria si Sfintii mei dragi, ajutorul nu a intarziat sa apara. Avand un prieten in strainatate, acesta m-a intrebat cum ma descurc cu lucrarea, spunandu-i ca ma simt epuizata psihic si ca nu am nici resursele necesare. Imediat, el mi-a sarit in ajutor si m-a pus in contact cu o societate de la el din tara, trimitandu-mi in acelasi timp, cartile necesare realizarii lucrarii. Practic acest prieten mi-a oferit tot ajutorul necesar.

Un alt ajutor minunat a venit de la o doamna profesoare care ma aprecia foarte mult. Aceasta, intrebandu-ma de subiectul ales si de materialele de pe care ma orientez, a aflat ca nu am niciun fel de reper bibliografic. Eram foarte deprimata si nu mai vedeam nicio iesire. A doua zi, dansa a venit la mine cu o carte care se gasea doar in strainatate si mi-a oferit-o, doar ca a trebuit sa pastrez tacere referitor la sursa. Dupa toate acestea, odata cu finalizarea lucrarii, prof. coord. Era hotarata sa-mi dea cea mai mica nota posibila. Iarasi, intervine aici ajutorul sfant. Rugandu-ma din tot sufletul la Sfintii mei dragi sa faca o minune, in cele din urma, aflandu-ma in fata comisiei, domnii profesori au hotarat ca merit o nota mult mai buna decat cea aleasa de prof. coord.

Dupa finalizarea studiilor, Sfanta Fecioara Maria si Sfintii mei dragi, m-au ajutat de nenumarate ori, in chipuri diferite. M-au imbracat, m-au ajutat sa obtin ceva ce-mi doream din suflet, dar cel mai important este ca mi-au scos in cale un loc bun de munca, pe care mi-l doream din tot sufletul.

Asadar, dragi credinciosi, nu incetati sa va rugati la Iisus, la Sfanta Fecioara Maria si la Sfinti, deoarece ajutorul nu va intarzia sa apara. Sfintii lucreaza prin rugaciuni la Bunul Dumnezeu iar Dansul ne ofera ajutor prin oameni, pentru ca, in cele din urma omul este facut dupa chipul si asemanarea Sa.

Multumesc Iisus, Feciara Maria si Sfintilor mei dragi pentru tot ajutorul oferit !

Read more

Laura: Sfantul Efrem a venit in viata mea in 2010, cand cineva mi-a dat sa citesc o carte despre minunile acestuia.

Buna ziua! Sfantul Efrem a venit in viata mea in 2010, cand cineva mi-a dat sa citesc o carte despre minunile acestuia. Atat de mult am simtit chemarea, incat mi-am dorit o icoana cu Sfantul Efrem cel Nou. Pe atunci se afla in Grecia mama unei prietene si am reusit sa o anunt in ultimul moment sa-mi cumpere una. A reusit sa gaseasca ultima icoana la o biserica si mi-a adus-o. O bucurie de nedescris am simtit si, de atunci, simt prezenta Sfantului in toate. M-a ajutat de foarte multe ori si doresc sa amintesc situatii in care, dupa ce i-am citit Acatistul, am primit ajutorul solicitat. In 2010, eram intr-o relatie indoielnica si, chiar in a 40-a zi de citit, am aflat ca partenerul de atunci ma inseala, Sfantul Efrem mi-a luminat mintea.

Apoi, imi amintesc ca in acelasi an, bunicul meu a lesinat intr-o balta de sange, avea hemoragie si medicii nu stiau ce poate fi. Era atat de slabit, incat am crezut ca o sa-l pierdem. Nestiind ce diagnostic sa puna, medicii au decis o interventie chirurgicala suspectand probleme in abdomen. In timpul operatiei, am stat pe coridorul spitalului si am citit Acatistul si Paraclisul Sfantul Efrem cel Nou. Cand a iesit medicul din operatie ne-a anuntat ca bunicul meu nu are nicio problema de sanatate. A fost o minune, iar dupa doua zile bunicul era acasa, pe picioare.

In 2015 am depus dosarul pentru indemnizatie de crestere a copilului, si pentru ca anterior nasterii fusesem in concediu fara plata pentru cresterea primului copil, am primit decizia cu suma zero lei. Am stiut ca este o eroare a functionarilor, deoarece legislatia preciza cum se procedeaza in acea speta. Am citit Acstistul Sfantul Efrem cel Nou 40 zile, timp in care am contestat decizia cu zero. In a 40-a zi am primit noua decizie cu indemnizatia corecta. Sunt foarte multe situatii in care m-am rugat Sfantului Efrem cel Nou si m-a ajutat/vegheat/ferit de nenorociri.

Acum doua luni am vrut foarte mult sa ajung sa ma inchin la Icoana din care izvoraste mir, cea tinuta intr-un garaj din Pajura si dupa o ora de cautari, am gasit garajul, insa o vecina din zona mi-a spus ca s-au mutat de acolo. Daca stiti cumva unde este acum acea icoana adusa de parintele Onufrie ( cea cu scandalul media), va rog sa-mi trimiteti adresa. Doamne ajuta si rugati-va cu incredere, caci Sfantul Efrem cel Nou mijloceste pentru fiecare.

Read more

Andreea: A venit vremea sa povestesc și eu minunea pe care a făcut Sfântul meu drag cu mine, cu noi.

A venit vremea sa povestesc și eu minunea pe care a făcut Sfântul meu drag cu mine, cu noi. La începutul anului 2015 am considerat ca este timpul sa avem al doilea copil. Primul copil, Luca, avea aproape 2 ani și ne doream sa nu fie diferența mare intre copii. Nu am rămas însărcinată atât de repede pe cât îmi doream. Am făcut analize și totul era în regula din punct de vedere medical.

În luna mai, pe 5 mai exact, zi în care s a sfârșit mucenicia Sfantul Efrem, am aflat ca sunt însărcinată. Bucuria mi-a fost mare, însă nu avea sa dureze mult pentru ca câteva zile mai târziu aveam sa pierd sarcina.

Am avut familia aproape și am trecut peste nefericitul eveniment, alinata fiind și de către părintele duhovnic care m-a ajutat sa înțeleg ca așa a fost dat sa fie de la Dumnezeu. Pe Sfantul Efrem îl cunoșteam tot gratie părintelui duhovnic și făceam acatistul Sfântului și totodată mă rugam și Sfantul Nectarie, care mi era aproape de mai mulți ani.

Dar după sarcina pierduta , am început sa-mi doresc tot mai mult al doilea copil. Ma rugam sfinților mei dragi, Sfantului Nectarie și Sfantul Efrem, însă rugăciunile mele nu erau mereu foarte intense. Uneori mă intrebam cum de alții au parte de minuni iar eu nu .le promiteam Sfinților ca în momentul în care voi avea al doilea copil , acesta le va purta numele.

Într o noapte de august aveam sa primesc minunea.

M-am rugat cu lacrimi la Sfantul Efrem și sa se roage pentru mine la Domnul Sfânt și la Maicuta Sfânta sa-mi dăruiască un copilaș atât de mult dorit. Rugaciunea mea a fost mai intensa ca oricând.
Când am adormit (datorita băiețelului dormeam în camera cu o veioza aprinsa pentru a nu i fi teama de întuneric ) am simțit o prezenta în camera și 3 degete mi-au trecut prin fata ochilor (imaginea a fost ca atunci când stai cu ochii închiși la soare și cineva trece cu mana prin fata ochilor )

M-am speriat pentru ca eram acasă doar cu băiatul. Soțul era plecat în deplasare cu serviciul. Simțeam ca e cineva în camera , am deschis ochii speriata și am facut o rugăciune . Am rămas îngândurata după aceasta întâmplare. Timpul trecea și nu rămâneam însărcinată. Într-un fel mă consolasem.

La începutul lui noiembrie am rămas însărcinată!

Abia atunci am realizat ce au reprezentat cele 3 degete care mi-au trecut prin fata ochilor. Sfântul Efrem îmi prevestise sarcina. Din august pana în noiembrie au trecut 3 luni! Fetița ni s-a născut pe 4 august, la un an de cand Sfântul mi-o prevestea. Dau Slava Domnului pentru Sfinții minunați din viața mea și pentru ca mi-au dăruit copil sănătos.

Fetița se numește Efremia Anastasia ( Anastasie e prenumele de botez al Sfantului Nectarie )

Așa cum le am promis , copila le poarta numele.

În fiecare zi ii mulțumesc Sfantului Efrem pentru minunea din viața noastră , și Sfantului Nectarie. Deasemenea pentru ca el ne era alături de mai timp, la prima sarcina m-am rugat mult la Sfantul Nectarie și mi-am uns burtica cu ulei de la candela Sfântului .

Mulțumesc deasemenea părintelui duhovnic pentru ca mi l-a descoperit pe Sfantului Efrem, grabnic făcător de minuni. Slava Domnului Dumnezeului nostru pentru dragostea Lui nemărginită!
Slava în Cer și pe Pământ Sfinților mei dragi!

Read more

Marius: Slavă cerului si Sfantului Efrem si Sfantului Stelian, Bunul Dumnezeu mi-a trimis la nasterea pruncilor mei.

Slavă cerului si Sfantului Efrem si Sfantului Stelian, Bunul Dumnezeu mi-a trimis la nasterea pruncilor mei. Era intro seară de vara am adormit si am visat eram intro biserica acolo era cineva întins ca un adormit în straie negre, m-am uitat si m-am speriat, am dat să plec iar acel om s-a ridicat si a venit la mine. A întrebat de ce plec. Mi-a zis să ma liniștesc că va fi bine si am plecat am zis oare cu cine am vorbit si m-am întors si am intrebat cum te cheamă, a răspuns Efrem. Am plecat spre strana si în față o icoană mare foarte mare imensă cu Maica Domnului, acoperamintul Maici Domnului.

M-am trezit speriat cand s-a luminat am accesat internetul si am cautat Efrem si am vazut că e Sfant si am recunoscut în icoană mai tarziu. Soția a rămas însărcinată si a născut prematur la 6 luni si 2 săptămânii avea 1 kg si 600 grame totul a fost ok cu ajutorul Sfantului Efrem. Multumesc banului Dumnezeu si Maicii Domnului sfinților Efrem, Stelian Paraschiva

Read more

Madalina: Incep povestea mea prin a-mi cere iertare Sfantului Efrem pentru ca nu l-am mentionat pana acum in relatarile mele despre minunile traite.

Incep povestea mea prin a-mi cere iertare Sfantului Efrem pentru ca nu l-am mentionat pana acum in relatarile mele despre minunile traite. Povestea mea a inceput acum 6 ani, cand am aflat ca sunt insarcinata. Cu zambetul pe buze am plecat la primul control ginecologic, zambet ce avea sa se transforme intr-o clipa in lacrimi de durere. Am aflat ca aveam o malformatie la uter si nu puteam tine sarcina.

Pentru a-mi alina durerea, sotul meu a decis sa ma duca la moastele Sfantului Mina pentru a-i cere ajutorul in ceea ce priveste pastrarea sarcinii. Ajutorul nu a intarziat sa apara. Seara am adormit si sfantul mi-a aparut in vis. Ii povesteam ceea ce mi se intamplase la spital dar nu vorbea cu mine. La un moment dat am zarit in spatele lui o fetita imbracata intr-o rochita alba.

L-am intrebat cine este fetita si uitandu-se la mine mi-a zis:”Nu o recunosti? Este fetita ta, las o sa traiasca!”

M-am trezit speriata dar in acelasi timp foarte fericita. Urmatorul control a decurs foarte bine, malformatia disparuse si ma puteam bucura in sfarsit de sarcina. Fiind ocupata cu grijile lumesti am cam neglijat rugaciunea si lucrurile au luat o alta directie. La 4 luni de sarcina mi s-a confirmat ca este o fetita dar , are spina bifida, o malformatie la coloana.

Atunci am simtit cea mai mare durere din viata mea! Am reluat rugaciunea, asa cunoscandu-i pe Sfantul Nectarie si pe Sfantul Efrem. O luna jumate, pana trebuia sa primesc diagnosticul final , m-am rugat insistent. Sfintii mi-au vindecat bebelusul ajutandu-ma sa il nasc si foarte usor si sa faca din nastere cea mai frumoasa experienta! Va multumesc, sfintii mei dragi si stiu ca o sa aveti in continuare grija de familia mea si de mine!

Read more

Dana S. : Vreau sa va povestesc si eu despre o minune facuta de Sfantul Efrem cel Nou cu mine

Vreau sa va povestesc si eu despre o minune facuta de Sfantul Efrem cel Nou cu mine, mai exact cu internetul. Am o fetita de 10 luni, care trage de tot ce prinde in cale. Automat, a tras si de cablul de la internet si l-a scos de la locul lui. Cand mi-am dat seama, l-am conectat la loc, dar degeaba, internetul nu mai functiona. M-am rugat Sfantului Efrem cel Nou sa faca o minune, sa functioneze iar, apoi iar am umblat la cabluri apoi a inceput sa functioneze iar. Multumesc, Sfinte Efrem. Slava Lui Dumnezeu intru Sfintii Sai!

Read more

Roxana: L-am „intalnit” pe Sfantul Efrem cu cativa ani in urma si din acel moment a fost mereu alaturi de mine.

L-am „intalnit” pe Sfantul Efrem cu cativa ani in urma si din acel moment a fost mereu alaturi de mine, cald ocrotitor si grabnic ajutator. Cuvintele sunt prea sarace pentru a-i putea multumi Sfantului nostru drag si pentru a descrie cata alinare si cate bucurii ne-a daruit mie si familiei mele. Ne-a readus speranta in situatii care pareau fara iesire, ne-a luminat mintea pentru a lua decizii potrivite. Ne-a “reparat” pe loc niste fisiere foarte importante din calculator care erau complet distruse.

Dar mai presus de toate, Sfantul Efrem ne-a daruit imensa bucurie de a avea prunci. Dupa 10 ani de zbucium sufletesc, Sfantul s-a milostivit si minunea s-a petrecut. A fost o sarcina cu probleme, dar de fiecare data, rezolvarea lor a venit tot de la Sfantul Efrem, a carui iconita il protejeaza mereu pe pruncul din pantece. Nu am cuvinte sa-I multumesc Sfantului pentru toate minunile din viata mea, pentru pacea si bucuriile pe care ni le daruieste cu atata dragoste! Pot spune doar: “Iti multumesc, Sfinte Efrem si te rog sa fii mereu alaturi de noi.

Read more

Alexandra: Vreau sa va povestesc si eu in câteva cuvinte despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem Cel Nou.

Vreau sa va povestesc si eu in câteva cuvinte despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem Cel Nou. De curând am avut examenul pentru școala de șoferi si l-am picat, m-am rugat Maici Sfinte, Sfântului Arsenie Boca, Sfântului Nicolae, Sfintei Parascheva si nu in ultimul rând cel mai important Sfântului Efrem cel Nou care pentru mine este foarte important, este Sfântul meu de suflet si care m-a ajutat de câte ori l-am strigat.

Problema mea sunt emoțiile greu de stăpânit, frica, in mintea mea era pur si simplu ceata nimic nu mai știam, dar cu ajutorul Sfinților enumerați mai sus care s-au rugat pentru mine cu toate ca starea mea era aceiași ca la primul examen zicând rugăciuni in gând si chemându-i pe Sfinți, mi-au venit in ajutor si am reușit.

Este foarte important sa ne rugam, sa avem încredere si mai ales răbdare ca Dumnezeu stie El cand si de ce ne da. Doamne Ajuta!

Read more

Mihaela: Si eu am fost ajutata de Sfantul Efrem de mai multe ori dar voi povesti intamplarea cea mai recenta.

Si eu am fost ajutata de Sfantul Efrem de mai multe ori dar voi povesti intamplarea cea mai recenta. Saptamana trecuta lucram la schimbarea acoperisului casei si aveam nevoie de timp frumos, sa nu ploaie. In fiecare dupa amiaza se adunau norii si incepea sa ploaie la intrarea in oras dar cand se apropia ploaia de casa nostra se indepartau norii pe staga si pe dreapta si ne inconjurau. Ploua la distanta de 500 metri dar deasupra casei noastre doar cateva picaturi incat sa nu produca pagube. Nu imi venea sa cred. Dar Sfantul are putere mare si impreuna cu Maica Domnului si cu Domnul Iisus ne-au ajutat si le multumesc mult.

Read more

Cory: Doresc sa marturisesc ajutorul grabnic pe care mi l-a dat azi, 01 august 2016.

Doresc sa marturisesc ajutorul grabnic pe care mi l-a dat azi, 01 august 2016. Fiul meu a reusit la mai multe examene sustinute pentru licenta 2016, la buget, dar isi dorea sa ajunga la mate- info, laBrasov, lucru care s-a si intamplat, dar a dus originalul diplomei de bac cu 2 saptamani inainte la UPG pentru a-si pastra locul.

Astazi am mers sa ridicam dosarul cu originalul diplomei pentru a merge la Brasov ca nu avea locul pastrat decat pana pe 29 august, crezand ca e suficient timp, dar surpriza, in UPG nu am gasit decat secretara universitatii care venise sa mai aranjeze ceva acte fiindca toata universitatea era in CONCEDIU toata luna august.

Mi s-a spus sa vin pe 01 septembrie pentru acte, iar fiul meu nu se mai putea inscria la Brasov. Atunci am inceput sa ma rog Sfantul Efrem cel Nou, Maicii Domnului si tuturor sfintilor sa nu ma lase si am mers din nou la secretara spunandu-i ca nu renunt, ca e dreptul copilului meu sa-si aleaga facultate si i-am zis sa-mi cheme Decanul din concediu sa discut cu el, fapt care s-a si intamplat, a pus mana pe telefon si l-a sunat rugandu-l sa vina ca eu nu renunt. A venit acesta si dupa ce ne-a certat si in acelasi timp ii spunea fiului meu ca nu e o alegere buna sa plece din UPG, ne-a dat dosarul. Am scis aceasta in semn de multumire pentru Sfantul Efrem si pentru toti Sfintii care se roaga pentru noi si pentru Maica Domnului si sa va rog,pe toti sa va rugati si voi ca Sfintii mijlocesc pentru noi, Amin!

Read more

Elena: Este mai aproape decât aerul pe care il respirați..

Chemati-l! Este mai aproape decât aerul pe care il respirați, decat lumina pe care o vedeți, mai aproape decât chipul celui mai drag om pe care îl aveți. El este Sfântul Efrem cel nou! ”

Cu adevărat asa este, am simțit întocmai…Bunul Dumnezeu mi-a daruit un prieten adevărat…ceresc-pe minunatul Sfant Efrem…
Prima data am auzit de Sfantul de la o prietena, atunci nu am dat prea mare importanță; la ceva timp am primit in dar acatistul Sfantului…m-am bucurat dar a fost ceva de moment..
Am început să mă rog Sfantului mult mai târziu, când urma sa susțin examenul de bacalaureat. Îmi era teama de tot ce va urma.
M-am rugat Maicii Domnului si Sfântului Efrem si totul a fost bine, obținând o nota buna la matematica, materia de care mă temeam cel mai mult. (Cu o zi înainte a randuit Dumnezeu sa lucrez niște exerciții asemănătoare cu cele de la examen).

Am multumit pentru ajutor, dar apoi (spre rușinea mea) am început sa uit oarecum de Sfant; era in inima mea si îi eram recunoscătoare dar nu aveam o legătură strânsă…

Sfântul nu s-a supărat, a avut răbdare cu mine…

Dupa examenul de bacalaureat m-am înscris la o facultate la care am renunțat dupa câteva luni, deoarece mi-am dat seama ca altul e drumul pe care vreau sa merg. Îmi doream sa intru la medicina. Am început sa mă pregătesc, in tot acest timp l-am redescoperit pe Sfântul Efrem; rugandu-ma mai mult, întărindu-ma cu fiecare minune pe care o citeam…

Înainte de examen m-am rugat in special Maicii Domnului, Sfantului Efrem si Sfintei Cuvioasei Parascheva, dar si altor sfinți, sa ma ajute , daca e voia lui Dumnezeu, sa intru la medicina-răspunsul nu a întârziat sa apara , intrand chiar la buget-o minune foarte mare, nu ma asteptam..

De atunci i-am simțit foarte aproape pe Sfintii mei dragi:Sfantul Efrem ai Cuvioasa Parascheva…au devenit prietenii si ocrotitorii mei. Niciodată nu m-au lăsat!

La Sfantul Efrem am strigat in momente de deznadejde si m-a mangaiat, m-a ajutat la multe examene, sa-mi obțin permisul de conducere, cu problemele din familie, a ajutat si oameni dragi mie pentru care m-am rugat..uneori doar cu gândul..

A fost si este mereu lângă mine, îi simt bunătatea, dragoatea si purtarea de grija! Îi mulțumesc pentru tot!

Minunat este Dumnezeu întru Sfintii Sai!
Multe bucurii (de care nu sunt vrednica) mi-a oferit Sfantul meu drag..
Una dintre ele ar fi ca mi-a daruit ceva ce-mi doream de mult timp si anume un medalion cu chipul Sfântului, adus de la el de acasa: intr-o zi am intrat la pangarul unei Biserici sa intreb daca au insigne cu chipul Sfantului , (mai aveam una pe care o pierdusem si pe care o regasisem in fata casei, strivita si murdară-tare m-am mahnit atunci, dar Sfantul avea planul lui) doamna care vindea mi-a spus ca nu are…dupa puțin timp scoate din portofel un medalion cu Sfântul spunandu- mi ca este adus din Grecia, de la Sfantul Efrem si ca mi-l dăruiește…nu-mi venea sa cred, am avut o bucurie atat de mare..simțeam ca zbor…cum le rânduiește Dumnezeu pe toate!

Rugati-va!Credeți! Bucurați-va! Aveți nădejde! Sfântul nu lasa pe nimeni, aude rugăciunile tuturor.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Read more

Mihaela: Numele meu este Cornelia Mihaela si sunt din Craiova, profesor de Religie Ortodoxa.

Buna ziua! Numele meu este Cornelia Mihaela si sunt din Craiova, profesor de Religie Ortodoxa. Doresc sa marturisesc si eu in randurile ce urmeaza ajutorul primit de la Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou si sa aduc multumire pentru minunile savarsite in viata mea cu ajutorul rugaciunilor Sfantului Efrem. Predau in invatamant din septembrie 2009 ca suplinitoare. Aproape in fiecare an am dat concurs de titularizare pe post dar fara reusita deoarece nu existau posturi scoase la titularizare in judetul nostru (participarea la concurs imi asigura o nota pentru a prinde post de suplinitor).

Exista un articol in Legea Educatiei (art. 253) care permite suplinitorilor ce indeplinesc anumite conditii ( nota peste 7 la examen, definitivatul luat si viabilitate de 4 ani a orelor pe care esti suplinitor) sa se titularizeze la nivelul scolii unde sunt suplinitori daca Consiliul de Aministratie al scolii este de acord.

Va spun sincer ca din anul 2012 am indeplinit doar doua din aceste conditii (am avut note peste 8.50 si definitivatul obtinut), insa nu mi s-a dat acordul scolii, nu scoateau orele pe 4 ani ca sa pot beneficia de titularizare. Acest lucru m-a intristat tare mult caci nu intelegeam de ce (eram in acea scoala din 2009 ca suplinitoare, nu am avut neintelegeri cu nimeni, indeplineam conditiile si totusi raspunsul a fost NU timp de doi ani la rand).

In anul scolar 2015-2016, cand pentru a avea norma didactica intreaga de 18 ore a trebuit sa predau in 3 scoli (asta insemna sa ma rog de 3 directori sa ma ajute si pe mine, sa-mi scoata orele pe 4 ani – lucru ce mi se parea imposibil)… si mai ales ca in octombrie 2015 am aflat ca voi fi mamica (sarcina pe care mi-o doream, insa voiam sa stau in concediu medical pentru a nu mai fi nevoita sa fac naveta, evitand orice riscuri) nu mai exista nicio speranta cu titularizarea, sarcina fiind prioritara.

Din pacate in luna a treia mi s-a confirmat ca fetita care o doream si o asteptam si voiam sa o cheme Nectaria avea o malformatie de care nu se stia mare lucru si am fost sfatuita sa intrerup sarcina. Nu va spun prin ce momente grele am trecut, gandul ca trebuie sa iau eu o decizie in legatura cu viata acelui sufletel m-a terminat psihic.

Sfatuindu-ma si cu duhovnicul meu si cu inima cat un purice si multe regrete, am luat decizia de a face aceasta interventie si am renuntat la sarcina. Pot sa spun ca au urmat zile grele, am cazut psihic, am apelat la calmante pentru a-mi dori din nou sa ies din casa (nu mai voiam sa predau Religia, eu care am acceptat sa-mi fie omorat bebelusul). Incet-incet m-am pus pe picioare (regretul va fi mereu) si am continuat sa merg la scoala.

Pot sa spun ca mi-am propus sa cer din nou ceea ce imi doream , sa mi se scoata orele pe 4 ani pt a obtine titularizare ( trebuiau convinsi trei directori, ai celor trei scoli unde predam), lucru greu pentru mine care sunt si mai rusinoasa de fel.

In ziua in care avea loc aceasta titularizare era sarbatorit Sfantul Efrem – 5 mai. Va spun ca de prin ianuarie (de cand m-am intors la scoala din concediu medical) am dat acatiste la mai multe biserici, sa se roage pentru cei trei directori si sa-i imbuneze sa ma ajute si pe mine.

Am sunat o prietena ce sta in Bucuresti si am rugat-o sa mearga special pentru mine la Manastirea Radu Voda sa dea un acatist stiind ca acolo se afla cei doi sfinti la care am evlavie, Nectarie si Efrem si la care incerc si eu sa ajung macar o data pe an). Am citit si acatistul Sfantului, dar nu cu regularitate in fiecare zi, ci cand puteam.

Va spun cu mare bucurie in suflet ca Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Efrem cel Nou (si a altor sfinti) mi-a indeplinit aceasta dorinta, din septembrie 2016 voi fi titulara pe orele pe care eram doar suplinitoare pana acum.
Ii sunt foarte recunoascatoare Sfantului Mare Mucenic Efrem Cel Nou pentru minunea savarsita in viata mea (mai sunt si altele pentru mine importante, poate pentru altii fara insemnatate).

De mult timp i-am promis Sfantului Nectarie ca de-mi va darui Dumnezeu un copil va purta numele sau, Nectarie sau Nectaria. Imi place foarte mult si numele Efrem sau Efremia, de aceea mi-am dorit ca pe baietelul fratelui meu la care sunt nasica sa-l botez Efrem. Parintii si-au dorit doar un nume, Tommaso si atat (ei fiind stabiliti in Italia si facand botezul acolo), iar eu ca nasa mi-am dorit sa-l cheme si Efrem (un fel de multumire adusa Sfantului pentru ca a aparut in viata mea si a lasat urme frumoase) si pana la urma, parintii copilului mi-au telefonat si mi-au spus sa stau linistita ca pe finutul meu il va chema Tommaso Efrem.

Botezul va fi in Italia, pe 22 octombrie 2016 si il rog pe Dumnezeu si pe Sfantul Efrem sa fie totul bine, sa fim sanatosi si sa ajungem cu bine la ei pentru a-l increstina pe micul si frumosul meu Efrem.

Doamne ajuta! Rugati-va tuturor sfintilor, dar nu-l uitati pe Sfantul Efrem!

Read more

Μihaela: Am vrut sa las un mesaj cu o mare minune care a facut-o Sfantul Efrem.

Doamne ajuta, am vrut sa las un mesaj cu o mare minune care a facut-o Sfantul Efrem. Eu si familia mea eram situati in Grecia cu bune si cu rele ca orice oameni, eu si sotia mea ne doream mult un copil doar ca nu se putea pur si simplu nu se putea pana cand am fost la Sfantul Efrem din Nea Makri (Grecia). Ne-am rugat lui si dupa doar doua saptamani am aflat ca vom fii parinti. Acum avem o fetita, o cheama Adriana Efremia, ii multumim din suflet Sfantului Efrem, pentru cea mai mare minune din viata noastra si m-am gandit sa fac publica minunea, sa afle toti crestinii ca Sfantul Efrem este grabnic ajutator in toate. Doamne ajuta

Read more

Florin: Am vrut sa las un mesaj cu o mare minune care a facut-o Sfantul Efrem.

Doamne ajuta, am vrut sa las un mesaj cu o mare minune care a facut-o Sfantul Efrem. Eu si familia mea eram situati in Grecia cu bune si cu rele ca orice oameni, eu si sotia mea ne doream mult un copil doar ca nu se putea pur si simplu nu se putea pana cand am fost la Sfantul Efrem din Nea Makri (Grecia). Ne-am rugat lui si dupa doar doua saptamani am aflat ca vom fii parinti. Acum avem o fetita, o cheama Adriana Efremia, ii multumim din suflet Sfantului Efrem, pentru cea mai mare minune din viata noastra si m-am gandit sa fac publica minunea, sa afle toti crestinii ca Sfantul Efrem este grabnic ajutator in toate. Doamne ajuta

Read more

Elena: As vrea sa zic si eu o intamplare cum m-a ajutat Sfantuletul meu drag.

Doamne ajuta, as vrea sa zic si eu o intamplare cum m-a ajutat Sfantuletul meu drag, care de cand l-am descoperit nu incetez ai face acatistul, si a ma ruga pentru copiii mei si pentru multe altele. Deci, eram odata la mama unde ne-am adunat 8 frati, si inca altii, si venind noaptea ne-am culcat fiecare pe unde am gasit loc, caci se intelege ca nu puteam avea loc in paturi toti, eu m-am culcat jos pe o saltea, dar m-am trezit la un moment dat cu groaznice dureri de cap si cu senzatii de voma, de am zis ca voi muri, fiind o persoana care nu vomit decat 1 la 10 ani, si atunci as fi vrut dar nu s-a intamplat ,asa ca ieseam afara la fiecare jumatate de ora dar, nimic, imi asteptam moartea sau minunea, nu stiu cum de nu m-am gandit deloc la Sfantul meu, era 4 dimineata cand mi l-am amintit, asa ca m-am rugat din toata inima mea cu toata credinta mea, ca ma va ajuta…si minunea s-a intamplat in doar 20 minute nu mai aveam nimic, dar nimic, am multumit Sfântului Efrem cu lacrimi ,de bunatatea lui cea mare, trebuia doar sa-i cer.

Altădată mi s-a intamplat ca ma durea omoplatul stang, am facut un cui, cum se zice de la un curent, nu stiam ce sa mai fac de durere am luat 2 feluri de pastile dar nimic, si plimbandu-ma prin casa mi-am aruncat ochii la candela care ardea sub icoana bunului meu Sfant, m-am uns cu ulei asa cum am putut eu, ca nu prea ajungeam, si credeti, ori nu, dar mi-a trecut imediat si multe feluri de ajutor primesc de la Sfantul meu cel multmilostiv.

Nu stiu cum si in ce fel sa-i mai multumesc pentru marea sa bunatate, si-i rog si pe altii sa aiba nadejde in Dumnezeu, si in Sfintii Sai multmilostivi. Măicuța Domnului sa ne acopere cu Sfântul Sau Acoperemant. Doamne ajuta.

Read more

Ana: Doresc sa va împărtășesc in scurte cuvinte minunile care le-au facut dragii nostri sfinți, grabnic ajutatori.

Doresc sa va împărtășesc in scurte cuvinte minunile care le-au facut dragii nostri sfinți, grabnic ajutatori. Fetița mea a avut un examen și m-am rugat Sfantului Efrem cel Nou sa o ajute, si aceasta a reușit fara nici o problema. Ieri, 15.07 am fost la Manastirea Radu Vodă din București si cand m-am inchinat la moaștele Sfantului Nectarie, aveam mana pe racla si pe mana mea a apărut mir. Dupa aceea am avut o bluzita a unei fetite bolnave si am șters acel loc, dupa aceea iar am atins si iar am simtit acelasi lucru. Am ținut sa ii arat si mamei mele aceasta minunata intamplare si ea a simțit la fel. Va spun ca inima mea s-a umplut de bucurie si ochii ii aveam plini de lacrimi. Dragii mei, sa ne rugam dragilor nostri Sfinți si sa ne intarim in credință. Cu dragoste Ana

Read more

Cristina: Am promis încă de ieri ca voi relata încă o data minunea..

Am promis încă de ieri ca voi relata încă o data minunea bunului Sfânt Ierarh Nectarie si minunatului meu Sfânt Efrem Cel Nou. De câteva luni, mama are o durere abdominala chiar in zona pancreasului, durerea fiind constanta si supărătoare. Din cate am citit pe net despre bolile pancreasului sunt foarte grave. Mama avea aceleași simptome ca si cea mai gravă boala a acestui organ. M-a cuprins o neliniște si o tristete încât nu ma puteam opri din plâns. Mi-am pus din nou nădejdea in bunii mei sfinți grabnic ajutători, rugându-i cu lacrimi fierbinți sa dăruiască mamei mele tămăduire si sa nu primim vreun diagnostic cumplit. Ieri pe 15.07.2016 am mers împreuna cu mama la o clinica pentru investigații.

Am așteptat cu sufletul la gura ca mama sa iese cu o veste buna din cabinetul doctorului si rezultatul celorlalte analize.
In tot acest timp am cerut neîncetat ajutorul minunaților si bunilor mei Sfinți. Dupa câteva minute a ieșit si mama de la ecografie spunându-mi ca toate organele sunt bine si ca nimic suspect nu este. Dupa câteva ore am luat si rezultatul analizelor la sânge,încât si acelea erau perfecte. Nu am avut cuvinte de mulțumire sfinților doctori fara de arginți: Sfântului Ierarh Nectarie, Sfântului Efrem ocrotitorul nostru, Sfantul Anton făcătorul de minuni, Sfintei Marta si tuturor sfinților care ne-au ajutat si s-au rugat pentru sănătatea mamai mele. Multumesc din suflet si Născătoarei de Dumnezeu fecioara Maria pentru rugăciunile aduse bunului sau Fiu Iisus Hristos Mântuitorul nostru.

Acesti minunați Sfinți ne-a schimbat tristetea in bucurie, lacrima in zâmbet si deznădejdea in nădejde. Doar cu ajutorul Bunului Dumnezeu si a Sfinților Săi putem avea zile senine si suflete si trupuri sănătoase. Rugati-va dragi creștini neîncetat Sfinților grabnic ajutători, iar ajutorul lor in orice necaz veți avea nu va înceta sa apăra. Bunul Dumnezeu sa ne mantuiasca pe noi păcătoși. Doamne ajuta.

Read more

Ioana: Dragi creștini, doresc sa împărtășesc cu voi minunea săvârșită de Sfântul Efrem cel nou.

Dragi creștini, doresc sa împărtășesc cu voi minunea săvârșită de Sfântul Efrem cel nou. Pana acum o luna jumătate nu știam de acest sfant grabnic ajutător. Eram însărcinată în săptămâna 32-33 când in timpul unui exces de tuse mi s-au fisurat membranele lichidului amniotic.Exista risc mare de nastere prematura. M-au internat în spital și m-au pregătit fizic și psihic de nastere. Incepand din ziua internării am început sa citesc zilnic acatistul Sfântului și m-am rugat din toată inima și cu toată încrederea ca sa nu nasc atunci.Prin minune, la 4 zile de la internare doctorul a spus ca membranele s-au sudat ( situație destul de rar întâlnită) și m-au externat sub supraveghere. M-am rugat zilnic și Sfântul a făcut minunea sa ajung în săptămâna 37. Riscul de prenaturitate nu mai exista Am născut o fetita sanatoasa și am născut și repede. Multumesc sfântului pentru minunea săvârșită.

Read more

Andreea: Pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou mi l-a facut cunoscut o cunostinta mai veche care fusese vindecat la ochi

Pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou mi l-a facut cunoscut o cunostinta mai veche care fusese vindecat la ochi si la genunchi chiar in ziuna in care a fost la sfintele sale moaste in Grecia. Am fost foarte uimita si am vrut sa fac rost si eu de o carte cu rugaciunile lui ca sa ma pot ruga deoarece si eu aveam niste ameteli foarte mari de cativa ani la care doctorii pana atunci nu le gasisera o cauza. Intr-o zi gandidu-ma la dorinta mea imi vine in minte sa ma duc sa caut o carte la mama in camera si ce sa vezi, o minune, in locul respectiv dau de o carticia cu Sfantul Efrem de aceeasi culoare cu cea cautata de mine.

Nu mi venea sa cred cum Sfantul mi-a adus cartea atat de repede, ulterior am aflat de la mama ca o primise in urma cu ceva timp chiar de la baiatul amintit mai sus dar eu nu stiam ca o am in casa.

De cand am inceput sa cer ajutorul Sfantului rezultatele nu au incetat sa apara mi-a scos in cale la scurt timp un doctor minunat care m-a tratat si ametelile s-au mai ameliorat, m-a ajutat sa -mi schimb serviciul si de foarte multe ori cand l-am rugat m-a ajutat grabnic. Chiar si o prietena mi-a marturisit ca a fost ajutata de sfant si ea si sotul in legatura cu serviciul.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a scos in cale pe acest Sfant minunat si pe prietenul sau Cuviosul David un alt mare si minunat factor de minuni!

Read more

Valeria : Am aflat despre Sfantul Efrem cu doi ani in urma de la o familie vecina.

Am aflat despre Sfantul Efrem cu doi ani in urma de la o familie vecina, foarte credincioasa,care mi-a daruit o carte cu viata si minunile Sfantului Efrem. Am inceput sa citesc si cu cat inaintam, cu atat sufletul se deschidea mai mult si Sfantul patrundea in aduncul lui. Nu m-am mai dezlipit nici o zi de acest mununat si degraba ajutator. L-am sfatuit si altor credinciosi care erau in dificultati, la unii chiar am insistat sa se apropie cu incredere in puterea sa de tamaduire si rezolvarea problemelor. Ultimul sau mare ajutor care mi l-a dat acest Mare Sfant a fost acela cand sotul meu grav bolnav a fost externat din spital chiar la o zi cand eu m-am intors acasa de la munca pentru ca altfel nu era numeni care se putea ocopa de toate problemele post spitalicesti. Calculele Sfantului Mare Mucenic au fost precise, de aceea increderea mea in ajutorul lui este si mai mare acuma. Multumesc din sufletul acestui degraba ajutator si Mare facator de minuni.

Read more

Ramona: Ma numesc Ramona, vreau sa ii multumesc din suflet Sfantului Efrem pentru ajutorul grabnic.

Ma numesc Ramona, vreau sa ii multumesc din suflet Sfantului Efrem pentru ajutorul grabnic si pentru prietenia lui minunata. Anul trecut au inceput problemele de sanatate, doctorii imi dadeau diverse medicamente dar boala mea necesita o operatie de urgenta, m-am rugat Sfantului Efrem si in mai putin de o luna un doctor bun m-a operat si acum sunt bine. M-am rugat acestui Sfant minunat si pentru baietelul meu deoarece avea probleme la scoala si ajutorul lui nu a intarziat. Nu am cuvinte de multumire pentru tot binele care il face pentru noi.

Read more

Margareta: Aș vrea să mărturisesc și să mulțumesc din suflet Sfântului Efrem pentru ajutorul lui grabnic.

Sunt Margareta. Aș vrea să mărturisesc și să mulțumesc din suflet Sfântului Efrem pentru ajutorul lui grabnic. Pe 27 iunie 2016 am susținut examenul de primariat. Pe specialitatea mea acest examen se organiza până acum doar la București, de ani de zile. M-am rugat Sfântul Efrem să pot da examenul in Iași. În ziua când trebuia să se afișeze data și locul examenului, a apărut pe site o înștiințare că informațiile vor fi publicate cu o mică intârziere. Am știut că Sfântul lucrează pentru mine, și, deși am fost doar 2 candidați și sansele erau minime, în câteva zile s-a publicat „Iași”! Am plâns de bucurie, știu că Sfântul a făcut aceasta minune pentru mine. Îi multumesc din suflet și pentru că a fost cu mine la un examen atât de greu și l-am trecut cu bine. Aceasta este doar una din minunile pe care Sfântul le-a facut pentru mine, pot spune ca este grabnic ajutător în toate, prezența lui se face simțită atunci când îl chemam în rugaciune. Mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care ni-l trimite prin Sfantul Efrem în fiecare zi.

Read more