O pagina unde puteti citi minuni contemporane savarsite de Sfantul Efrem cel Nou in Romania. Un Sfant grabnic ajutor pentru cei aflati in suferinte grele.

R.: Rugati-va Sfantului Efrem, caci nu va lasa nici o rugaciune trecuta cu vederea.

Incep, in primul rand, prin a-i cere iertare Sfantului meu drag, deoarece am tot amanat sa marturisesc ajutorul necontenit pe care l-am primit de la el de fiecare data cand am avut nevoie. A fost alaturi de mine pe toata perioada sarcinii, avand probleme, dar si dupa, ori de cate ori l-am rugat sa ma ajute. Rugati-va Sfantului Efrem, caci nu va lasa nici o rugaciune trecuta cu vederea. Slava lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile pe care le-am primit!

Read more

Ioana: Numele meu este Ioana și sunt mămica unui băiețel de 6 ani.

Numele meu este Ioana și sunt mămica unui băiețel de 6 ani. Este în primul an școlar iar minunea pe care a făcut-o Sfântul Efrem cu noi, penttu mine este un dar de la Dumnezeu. Eduard fiind un băiețel cu epilepsie și hiperactiv și dependent de mine a fost foarte greu cu acomodarea la școală. Efectiv plângea și nu vroia sa mearg și nici sa stea în clasa fără mine. Asta a ținut aproape 2 săptămâni pana o verișoara mi-a spus sa citesc acatistul Sfântului Efrem.

Am început sa citesc, găsisem printre cărticelele mele de rugăciuni chiar acatistul Sfântului Efrem, carte pe care o primise de la bunica lui și avea scris pe ea numele Eduard. Ma gândisem în acel moment ce semn putea sa fie. Am început sa citesc în fiecare zi apoi după vreo 4 zile de citit fiul meu începuse sa meargă și chiar sa stea fără mine la școală. Chiar dacă a trebuit sa îl las sa plângă mult, fără sa ma vadă, sunt convinsa ca Sfântul Efrem cu Maica Domnului m-a întărit și m-a ajutat sa-i fie bine lui Eduard cu școala.

Încă continuu sa citesc acatistul și nădăjduiesc ca Sfântul Efrem ma va ajuta în continuare în toate neputintele mele. Îți mulțumesc ție Doamne pt ca ai lăsat sa între în sufletul meu și în casa noastră un asemenea Sfânt.Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului și a Maicii Domnului sa ne binecuvânteze pe toți.”

Read more

Roxana: Vreau sa împărtăsesc cu voi, minunile pe care Sfantul Efrem le-a facut cu mine

Vreau sa împărtăsesc cu voi, minunile pe care Sfantul Efrem le-a facut cu mine, am inceput sa ii citesc acatistul cand imi doream cu ardoare un copil iar Sfantul meu iubit mi l-a dat 2 copilasi la difetenta de 3 ani. M-am rugat sa am sarcina usoara si am avut de fiecare data cand am o problema ma rog la Sfantul meu iubit si el ma ajuta negresit. Iti multumesc din tot sufletul meu pentru tot binele pe care il fiecare zi, orice problema aveti rugati-va si Sfântul face minuni.

Read more

Cristina: De când a inceput anul școlar m-am rugat Sfântului sa vrea să mearga si minunea s-a îndeplinit.

Sfântul meu drag, Sfântul Efrem cel Nou face minuni zi de zi cu noi, din pacate nu reușim să îi mulțumim suficient pentru tot ce face. Una dintre ultimile minuni, a fost ca cel mic, a inceput sa nu mai plângă când îl duc la grădiniță, ba chiar se bucură când merge, in condițiile in care tot anul trecut nu isi dorea deloc.De când a inceput anul școlar m-am rugat Sfântului sa vrea să mearga si minunea s-a îndeplinit. Nu am cuvinte sa ii multumesc Sfântului,Maicutei Sfinte Născătoare de Dumnezeu și tuturor Sfinților pentru tot ce fac pentru noi! Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Read more

Elena: Sfantul Efrem a facut o alta minune cu mine.

Sfantul Efrem a facut o alta minune cu mine. Imi doream o icoana cu Sfantul si am mers sa cumpar la pangarul bisericii Sfantul Antonie cel Mare din centru Bucurestiului. Acolo am aflat ca icoana costa 25 lei iar eu nu aveam suficient. Am vrut sa plec dar o doamna cu suflet mare s-a oferit sa imi cumpere iconita. M-am bucurat foarte tare si m-am gandit ca sigur este voia Sfantului. O alta minune a facut-o Sfantul cu antibioticul mamei pe care nu-l gaseam. L-am gasit la o farmacie unde nu ma asteptam, foarte aproape de servici. Multumesc din tot sufletul lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Efrem. Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Read more

A.: Bucură-te Sfinte Mare Mucenic Efrem, Noile Făcător de Minuni!

Vreau să mulțumesc Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou pentru primirea și împlinirea rugaciunilor. M-am rugat Sfântului pentru ajutor în găsirea unui loc de muncă pentru soțul meu, dar în același timp îl rugam pentru un anumit loc de muncă, iar acest lucru s a întâmplat.

Totodată, mă rugam pentru luminarea minții și pentru buna desfășurare a celor necesare, deoarece aveam în plan să construim un gard. Am primit ajutorul în mai multe feluri, om serios la lucrare, timp scurt la efectuarea lucrării, persoane care ne-au împrumutat cu bani, căci costurile au depasit cu mult „socoteala noastră de acasă”.

Este alături de mine, îl rog de fiecare dată când am câte un control de facut la medic, să fie alături de copiii mei. Nu am cuvinte sa-i mulțumesc Sfântului pentru împlinirirea rugaciunilor și îl rog să mă ierte pe mine păcătoasa pentru putina mea rugăciune, pentru gândurile mele împrăștiate si pentru că am întârziat cu mărturia mea de acum!

Sfinte Efrem, iartă-mă pe mine păcătoasa si fii alături de mine în continuare, căci am nevoie de ajutorul tău! Măicuța Domnului să ne acopere pe noi, păcătoșii cu Sfântul ei Acoperământ!

Slavă Ție Dumnezeule, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și pentru sfinții tăi pe care ni i-ai dat ca ajutor! Bucură-te Sfinte Mare Mucenic Efrem, Noile Făcător de Minuni!

Read more

Mariana: Multumesc Sfinte Efrem!

Asa cum se bucura un copil cand primeste un dulce asa ma bucur eu de fiecare data cand ma ajuta Sfantul Efrem si imi vine sa sar de bucurie si strig: Multumesc Sfinte Efrem! Te iubesc Sfinte Efrem! Cat de mult ne iubeste Sfantul pe toti si cat de grabnic ajutator este in toate pentru toti! M-a ajutat cand copilul se simtea rau, i-a scazut febra, s-a insanatosit, ma ajuta in tot ce-i cer. Este mereu aproape de sufletele noastre desi chiar nu meritam ca suntem murdari si pacatosi dar dragostea Lui Dumnezeu este nemarginita prin Sfintii Lui!
Cat de mult ne iubeste Dumnezeu! Mama ne-a dat, Ingeri ca niste frati si Sfinti povatuitori, grabnic ajutatori si calauzitori!

Read more

Ana Maria: Puterea Sfântului Efrem cel Nou mi-a luminat drumul pe care ma gândeam că nu îl voi parcurge singură prea ușor.

Puterea Sfântului Efrem cel Nou mi-a luminat drumul pe care ma gândeam că nu îl voi parcurge singură prea ușor.
Eram în cautarea unei locuinte, mai exact a unui apartament dupa dorinta mea (tatăl meu îmi sugera să imi cumpărat casa, însă pentru mine singura fiind mi-ar fi fost mai grea deplasarea avand in vedere ca acestea sunt construite la periferia orasului). Cautam zi de zi, anunț peste anunț…nimic pe gustul meu și pentru bugetul meu. Mi-am cumpărat cartica ,,Sfântul Efrem cel Nou – Ajutatorul celor aflati în cautarea unui serviciu sau a unei locuinte” iar în maxim o săptămână de la citirea rugaciunii și a acatistului s-a întâmplat minunea de a-mi găsi apartamentul pe care mi-l doream. A fost asa pe gustul meu, încă din prima secunda cand l-am vazut am simtit ca este al meu și asa a si fost! Totul a decurs ușor și semnele se vedeau doar la zile mari (vineri am văzut apartamentul si am decis ca il voi cumpăra și tot vineri am semnat actele finale). Sfântul Efrem cel Nou are o putere de a ajuta pe omul care suferă și își dorește cu adevărat un lucru, dar și acesta cu voia lui Dumnezeu!

Read more

Marina: Am auzit prima data despre Sfαntul Efrem la o colega de serviciu

Am auzit prima data despre Sfαntul Efrem la o colega de serviciu, băiatul ei mergea des la Nea Makri, sa se roage Sfântului. Apoi, după ce m-am mutat în alt loc, am avut surpriza sa-mi mărturisească o alta colega, dragostea ei pentru Sfantul Efrem. Asa, ușor ușor, Sfântul a întrat și în viata mea și apoi mi-a fost alături când am avut nevoie de ajutor. Am avut o sarcina cu probleme și ma rugam în fiecare seara sa nasc un copil sănătos. Și Sfântul m-a ajutat. Când am născut, la maternitate și-a făcut simțită prezenta prin chipul unui tânăr doctor, pe care nu-l cunoșteam, dar care tot baga capul pe ușa sa vadă dacă sunt bine, în cele aproape 5 ore cât am așteptat pana sa nasc. Când am fost la doctor cu o problema la san, plângeam și un domn cu niște ochi foarte albaștri, uimitori, s-a apropiat de mine și mi-a spus ca „o sa fie bine. Dumnezeu este mare” și atunci am simțit ca Sfântul este iar lângă mine. Am trecut și printr-un divorț și tot Sfântul este cel care mi-a dat putere. Câteodată ma simt nevrednica și nerecunoascatoare. Încă am momente când ma simt deznădăjduita și nu reușesc sa ma bucur de ce am, lăsându-mă copleșită de ce nu am. Am însă nădejdea sa Sfântul Efrem va aduce pacea și liniștea în sufletul meu. Sfinte Efrem ajută-mă și iarta-mi tot ce am greșit. Și îți mulțumesc că ai întrat și în viata mea.

Read more

Laura: Urmăresc de ceva vreme acest grup, închinat Sfantului Mare mucenic Efrem

Bună seara. Urmăresc de ceva vreme acest grup, închinat Sfantului Mare mucenic Efrem, dar nu știu ce sa povestesc, pentru ca Sfântul este mereu lângă noi și ne ajuta atât de mult încât nu ne ajunge nici timpul nici spațiul sa povestim. Cu toate acestea, cred ca cel mai important aspect din viata noastră legat de Sfantul Efrem este următorul: în anul 2016 în luna mai am rămas însărcinată, lucru pe care atât eu cât și soțul ni-l doream foarte mult.

Am rămas însărcinată imediat după cununia religioasa și nunta, evident, întrucât noi am vrut foarte mult ca viitorul copil sa fie conceput sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Imediat după ce mi s-a confirmat de către medic sarcina, am mers la Părintele nostru drag cu care ne sfătuim deseori și i-am cerut o binecuvantare pt a duce sarcina cu bine și copilul sa fie sănătos. Țin sa va precizez ca în acea biserica a părintelui – cu hramul Sfantului Nectarie se afla și o părticică din Moaștele Sfantului Efrem și un papucel al Sau. Atunci părintele mi – a recomandat sa citesc acatistul Sfantului Efrem zilnic. Zis și făcut. 9 luni, pana la naștere am citit zi de zi acest Acatist, încât Sfântul era prezent în permanenta lângă noi. Am avut o sarcină foarte ușoară, o nastere (prin cezariana) dar la fel de ușoară, copilul foarte bine și totul din mila Sfântului și a Sfântului Nectarie și a Maicii Domnului. Copilul se numește Nectarie prin lucrarea lui Dumnezeu, tot datorita părintelui. Nu noi i-am ales numele. Cred ca asa a fost sa fie. Dar știu ca Sfinții se bucura împreună. Și acum citesc Sfantul Efrem nu zilnic, dar citesc Acatistul sau când mai pot, printre altele, și ma simt tare aproape de El. Multumesc Sfinților pentru tot, și ii rog sa ma ierte pentru necredința de care uneori încă mai dau dovada, deși minunile în viata mea se scurg zi de zi. Cu nevrednicie

Read more

Simona: L-am cunoscut pe Sfantul Efrem, intr-o perioada grea a vietii mele.

L-am cunoscut pe Sfantul Efrem, intr-o perioada grea a vietii mele. Prin casa, gasisem o carticica cu ‘Viata si minunile Sfantul Efrem Cel Nou” si am inceput sa o citesc . Eram in perioada bac-ului si a admiterii la facultate . Dupa bac, m-am rugat atat de mult Sfantului sa le lumineze profesorilor care urmau sa imi corecteze lucrarile si sa fie ingaduitori cu greselile . Minunea mi-a fost ca notele erau exact cele pe care mi le doream, chiar cu un punct mai mult.

Venise deja admiterea. Ma despartisem de prietenul meu , lucru care m-a afectat foarte mult. M-am rugat Sfantului sa ma ajute sa ma concentrez pe admitere, sa ma intareasca. Admiterea era peste 2 saptamani, iar eu eram din ce in ce mai nepregatita, de fapt asta simteam. Credeam ca o sa pic , Sfantul Efrem m-a ajutat . Am luat o nota destul de buna, eu rugandu-ma sa intru cel mult la taxa, dar am intrat la buget .

Dupa toate aceste momente maxime de fericire, am avut si momente mai proaste. M-am rugat din adancul sufletului Sfantului Efrem sa ma ajute sa ma linistesc, promitandu-i ca o sa merg la moastele sale , cand o sa am ocazia. Dupa 2 luni , a venit la mine acasa o batranica , sa imi spuna ca daca vreau sa merg cu Parintele nostru la o bisericuta , care se slujeste . Am intrat pe internet sa caut mai multe informatii despre bisericuta si mirarea mi-a fost ca acolo se aflau moastele Sfantului Efrem .
Am promis Sfantului Efrem ca o sa povestesc minunile sale , daca o sa ma ajute.

Ii multumesc din suflet ca m-a ajutat cand mi-a fost cel mai greu!

Read more

S.: Acum doisprezece ani am fost diagnosticata cu rectocolita ulcero hemoragica, o boala autoimuna pentru toata viața.

Acum doisprezece ani am fost diagnosticata cu rectocolita ulcero hemoragica, o boala autoimuna pentru toata viața. Am avut nenumarate episoade in care boala nu asculta de niciun tratament. In anul 2011 am cumpărat o carte cu viata Sfântului Efrem. Am citit, am nadajduit si am promis Sfantului ca daca ma va face bine ma voi duce la Nea Makri sa-i multumesc. In nici patruzeci de zile eram foarte bine si peste cateva luni am plecat in Grecia.

De atunci nu au mai existat manifestari ale bolii, iar eu am inceput sa mananc ca un om sanatos, avand grija sa nu fac excese pentru ca stiam ca aceasta boala are momente in care revine. Anul acesta am fost la o colonoscopie de control, iar medicul care mi-a facut colonoscopie a spus ca nu se mai vede nimic din colonul bolnav de altadata si ca arata perfect sanatos. Am dat Slava Lui Dumnezeu si Sf Efrem pentru aceasta minune!

Read more

Maria: Pe mine Sfântul Efrem m-a ajutat cu locul de muncă și mai recent, m-a vindecat de o durere la genunchi.

Pe mine Sfântul Efrem m-a ajutat cu locul de muncă și mai recent, m-a vindecat de o durere la genunchi. În Mai, anul acesta, am fost împreună cu părinții în pelerinaj în Grecia, și am luat mir de la Sf Spiridon, Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem cel nou, Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Patapie. Le-am amestecat pe toate și m-am uns cu acest amestec de mir. Credința mea nu e așa cum mi-aș dori să fie și când m-am uns prima dată nu a fost cu toată încrederea și nu mi s-a ameliorat nimic. După o săptămână rugându-mă mai mult și cerând iertare pentru neîncredere m-am uns iarăși. A doua zi a dispărut durerea la genunchi. E îndeajuns să privim la Sfinți cu dragoste și cu nădejde și ajutorul apare. Mulțumesc tuturor Sfinților și Maicii Domnului pentru toate.

Read more

Viorica: Totul a inceput in vara anului 2016 cand in luna August am aflat ca sunt insarcinata cu al doilea copil.

Totul a inceput in vara anului 2016 cand in luna August am aflat ca sunt insarcinata cu al doilea copil. Mai aveam un copil de doi ani si 5 luni si ne doream foarte mult sa mai avem copii, lucru care ne-a costat foarte mult cu cel dintai copil care l-am avut ca un dar de la Maicuta Domnului caci medicii nu mi-au dat nici o sansa, mi-au zis sa nu ma gandesc, ca nu voi avea parte de el dar cum credinta in acel moment era unica mea speranta ma rugam mereu la Maicuta Domnului sa ma ajute indiferent de situatiile dificile( tin sa mentionez ca am fost internata in spital o saptamana pentru ca avea mari riscuri de a pierde sarcina pentru ca sangeram datorita unui chist ovarian care daca crestea mai mare imi dadeau copilul afara). Am avut o sarcina de risc a trebuit sa stau la pat toata sarcina dar Slava Domnului copilul s-a nascut sanatos si acum are 5 ani si e foarte credincios ii plac rugaciunile si mereu se inchina si vorbeste cu Doamne Doamne.

Revenind la ce-a de a doua sarcina, medicii nu mi-au dat nici o sansa, la primul control mi-au zis ca le pare foarte rau dar sarcina mea e cu mare risc copilul vine bolnav cu inima si ca toate vasele de sange ii sunt contrar unui copil sanatos si o sa aiba probleme respiratorii si ca ar avea remediu, cand se naste sa-l opereze dar asta nu e tot ci ca o sa fie cu un sindrom destul de rar adica ca un fel de monstru si ca singura solutie era avortul.

Totul sa prabusit pentru mine, nu mai vorbeam cu nimeni nici cu sotul, plangeam si nu vroiam sa vad pe nimeni dar mergand la duhovnicul nostru si spovedindu-ma mi s-a deschis inima, prin sfaturile dansului. Mi-a zis ca sa nu-mi pierd credinta si o sa vad ca Dumnezeu ma ajuta si sa citesc carti cu vietile Sfintilor si mi-a recomandat sa citesc “Pelerinul Rus”, insa carte respectiva nu o aveau asa ca fata din pangard mi-a zis ca sigur o are ea acasa si o sa mi-o aduca. Zis si facut, numai ca pe langa “Pelerinul Rus “mi-a adus si “Minunile Sfantului Eferm cel Nou” care pur si simplu incepand a o citi mi-a schimbat viata, gandirea si credinta, acum eram mai puternica rugandu-ma ma linisteam si tot ce imi ziceau rau de copil nu ma mai afectau caci eu Credeam ,era ceva puternic, Sfantul Eferem era mereu langa mine .

La sapte luni de sarcina cand mergeam la control la spital eram nevoita sa merg singura conducand masina pe autopista si iesind intr-o intersectie am facut accident, o masina care venea cu mare viteza a intrat exact in usa soferului adica a mea si m-a luat din plin. Imi aduc aminte cum vazand-o am reusit sa-i zic baiatului nu te speria mami ca o sa auzi o bubuitura….

Apoi brusc timpul s-a oprit eram eu plangand si nu stiam daca el e bine..

A venit politia, salvarea mi-au dezblocat usa m-au urcat in salvare si cand m-au intrebat daca simt baiatul mi-a inghetat sangele in mine pentru ca eu nu-l simteam si doar plangeam.

Ajunsi la spital si dupa controalele necesare m-au intrebat:
– Cum il cheama pe baiat .si eu le raspund
-Daniel
Razand mi-au dat vestea ca Daniel e foarte puternic si este bine!

Ducandu-ma la alt etaj sa-mi faca mie controale ma simteam foarte rau, ma durea tot, dar citind Acatistul Sfantul Efrem cel Nou, nu am reusit sa-l termin si durerea imi disparea cate putin, pana seara mi-am revenit si a doua zi mi- au dat drumul acasa.

Apropiindu-ma de termenul nasterii am fost programata la cezariana pe 6 apriilie dar cu o saptamana inainte durerile au inceput si am stat cu contractii in spital o saptamana, spunand ca nu imi pot face cezariana ca nu e la termen, si asa frica si teama, si-au spus cuvantul asadar cand eram in sala de operatii am avut un atac de panica si anestezia nu si-a facut efectul, drept care simteam cand incepuse cu operatia, asa incat au trebuit sa ma adoarma complet..

Cand m-am trezit si am vazut patutul bebelului gol mi-am dat seama ca ceva grav sa intamplat ( tin da precizez ca locuim in Madrid de 15 ani, aici la nastere mama nu e separata de bebé in nici un moment numai in caz de urgenta),stiind ca e bolnavior cu inima credeam ca poate il opereaza asa cum mi-au zis ca e posibil sa nu poata respira.

M-au tinut 4 ore la reanimare plangand de durere pentru ca nimic nici macar morfina care imi puneau in cantitate mare nu-si facea efectul din cauza stresului si durerii acumulate de o saptamana tinuta cu contractii si datorita faptului acestuia copilul meu era pe moarte. Sa nascut, a dat sa planga si sa oprit… inimioara lui sa oprit. A fost nevoie sa-l reanimeze de nenumarate ori timp de doua zile starea lui era crítica.

Imi aduc aminte dupa 4 ore de la nastere a venit o asistenta ajutata de sotul meu m-au urcat intr-un carut cu rotile si m-au dus la el, era micut plin de vanatai si de cabluri bagate peste tot, cu masca la gura si la nas conectat la un aparat care il tinea in viata. Eram distrusa nu stiam ce-i cu mine dar prin rugaciunile Sfantului Efrem care este ocrotitorul baieteilor mei, Daniel a stat internat 16 zile in spital cand mi l- au dat acasa aveam un sentiment de fericire si teama in acelasi timp.

Slava Domnului acum are 2 ani si jumatate e un copil sanatos, hotarat, il iubeste pe Sfantul Efrem din toate cartile de rugaciuni mereu o alege pe cea a Sfantului Efrem si zice Doamne , Doamne !!!

Ii multumesc Sfantului Eferem din tot sufletul si il rog sa aiba grija de toti copii din lume! Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii tale si a Sfantul Efrem cel Nou miluieste-ma pe mine pacatoasa.

Read more

A.: Vreau sa mărturisesc minunea si ajutorul grabnic care l-am primit de la Sfântul Efrem cel Nou.

Vreau sa mărturisesc minunea si ajutorul grabnic care l-am primit de la Sfântul Efrem cel Nou si Fecioara Maria, avea fetita febra si nu ii scădea cu nimic, eram disperată nu mai stiam ce sa fac, am început să citesc acatistul Sfântului Efrem cel Nou, nu am apucat sa termin de citit ca febra ii scăzuse ca prin minune, ii multumesc din suflet ca ma ajutat si este lângă noi mereu!

Read more

Ramona: Multumesc Sfinte Efrem.

Multumesc Sfantului Efrem pentru ajutorul pe care mi l-a dat de cate ori l-am rugat sa ma ajute, nu pentru mine, ci in special pentru toate persoanele bolnave care aveau probleme medicale urgente. Lucrez in domeniu medical si nu de putine ori apar oameni cu afectiuni acute, copii bolnavi cu febra, pneumonii, oameni cu valori tensionale mari. Cand vine o persoana cu o afectiune acuta majora, in primul rand ma rog la Sfantul Efrem sa ma ajute, sa ma lumineze ce sa le dau ca sa se vindece.

Si de fiecare data Sfantul Efrem ma ajuta. Multumesc Sfinte Efrem! Rugati-va la Sfant ca va ajuta, am atatea exemple de ajutor de la Sfant, pacienta cu pneumonie dupa 3 zile, m-am rugat sa fie bine, la control, era bine.

Alta persoana avea tensiune mare, nu stiam ce sa ii mai dau, m-am rugat la Sfant, in 2 ore avea tensiune buna si exemple mai am. In seara asta Sfantul iarRak m-a ajutat, l-am rugat sa ii fie bine unei persoane si dupa o ora era mai bine. Multumesc, Sfantului Efrem, Maicii Domnului, Sfantului Nectarie si Sfantului Luca al Crimeii.

Read more

Corina: Vreau sa mărturisesc si eu minunea pe care Sfântul Efrem cel Nou a făcut-o cu mine.

Vreau sa mărturisesc si eu minunea pe care Sfântul Efrem cel Nou a făcut-o cu mine. În urmă cu câteva luni m-am hotărât sa ma înscriu la doctorat. Am terminat cercetarea, am depus dosarul și mi-a rămas doar de învațat. Am citit despre Sfântul Efrem cel nou pe Facebook, am mers la biserică să cumpăr acatistul, neștiind că îl aveam acasă în colecția mea cu cărticele de rugăciuni. Am întrebat-o pe doamna de la biserică de acatist și dacă mai are ceva pentru ajutor la examene. Mi-a recomandat cartea Viata, minunile și acatistul pentru cei care învață pentru examen a Sfântului Efrem cel Nou. Le-am cumpărat pe amândouă și am mers acasă. Am început sa citesc acatistul și rugăciunea și pot spune ca în acea seara am reținut aproape tot rezumatul pe care îl aveam de învățat pentru susținerea examenului. Sfântul îmi ascultase rugăciunea. Am continuat sa citesc acatistul, am mers la biserica și în ziua examenului fără nicio emoție și cu o liniște de nedescris, mi-am amintit aproape tot ce învățasem. Am ieșit mulțumita pentru ca Sfântul fusese cu mine și m-a ajutat. În ziua când trebuia sa aflu rezultatul am fost foarte stresata pentru ca știam ca profesorul la care ma incrisesem era exigent și respingea mulți candidați. În ziua când trebuia sa se afișeze rezultatele, verificam din minut în minut, și neliniștea era tot mai mare. Spre seara m-am rugat din nou Sfântului Efrem cel Nou, am citit acatistul și imediat am verificat site-ul cu notele. Eram admisa! M-a cuprins toata bucuria din lume! Ii mulțumesc Sfântului Efrem cel Nou, Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Mina, Sfântului Spiridon și Sfântului Iuda Tadeul care pe tot parcursul vieții mi-au ascultat rugăciunile și m-au ajutat.

Read more

Florentina: L-am cunoscut pe Sfantul Efrem acum cativa ani, cand dupa ce i-am citit viata si minunile m-am simtit foarte apropiata de el.

L-am cunoscut pe Sfantul Efrem acum cativa ani, cand dupa ce i-am citit viata si minunile m-am simtit foarte apropiata de el. Cand am ramas insarcinata prima data medicul a descoperit la 6 luni un polip pe placenta ce trebuia smuls. M-am rugat Sfantului si Maicii Domnului si am promis ca daca ma ajuta o sa ii pun numele lui. Cand am urcat pe masa pentru interventie, medicul a descoperit ca polipul se uscase si cazuse. Fetita se numeste Maria Efremia.

Alta data am luat un medicament ce stiam ca da dureri mari de stomac fara pansamentul gastric. In mijlocul noptii m-am trezit cu dureri groaznice de stomac. Pentru ca nu mai stiam ce sa fac si durerea nu ceda deloc, am luat o carticica unde erau acatistele si paraclisul Sfantului si mi-am pus-o pe stomac si in putin timp durerea a cedat si am putut doarmi.

Si cu cea de-a doua sarcina am primit ajutor de la sfinti. Cand eram insarcinata in 3 luni, la analizele de rutina medicul a descoperit ca am numarul de trombocite foarte mic ceea ce putea provoca hemoragie masiva. Medicii imi recomandau avortul pentru ca suspectau ca as avea leucemie. Cu ajutorul Sfantului Efrem al Maicii Domnului, Sfantului Nectarie si Sfantului Spiridon s-a pus diagnosticul de purpura trombocitopenica imuna si cu ajutorul tratamentului am ajuns la 8 luni de sarcina si peste putin timp sunt programata la cezariana.

Bineinteles ca am multe frici legate de operatie si de sanatatea mea si a copilului dar stiu ca Maica Domnului, Sfantul Efrem, Sfantul Nectarie si Sfantul Spiridon sunt langa noi si ne ocrotesc. Sanatate tuturor si sfintii sa va ocroteasca.”

Read more

Mirela: L-am rugat pe Sfantul Efrem cu o rugaciune scuta sa ma ajute cumva.

Cu mare drag vreau sa marturisesc ce grabnic m-a ajutat Sfantul Efrem si nu doar de data aceasta ci de fiecare data cand il rugam. Trebuia sa vina la mine o colega seara si sa ramana pana dimineata devreme pentru a fi mai aproape de masina care o lua intr-o calatorie. Sotul meu nu era de acord . Nu stiam ce sa fac.Voiam sa o ajut, dar fara a provoca certuri in familie. Cum sa o anunt ca nu mai poate veni? L-am rugat pe Sfantul Efrem cu o rugaciune scuta sa ma ajute cumva. In foarte scurt timp colega mea ma anunta ca nu mai e nevoie sa vina la mine pt ca s-a schimbat ora plecarii si va veni cu un autobuz. Nu va spun ce usurare am simtit! Slava lui Dumnezeu intru Sfintii lui!

Read more

Anca: Sfantul Efrem cu adevarat vine negresit de fiecare data cand il chem.

Marturisesc cu drag cum am simtit negresit si neintarziat ajutorul Sfantului Efrem cel Nou si al Sfantului Nectarie; am reusit in sfarsit sa imi depasesc frica de a merge la stomatolog, interventia a durat foarte putin, doamna doctor a fost minunata, iar costul surprinzator de mic. Am citit acatistul Sfantului Efrem, m-am rugat pe drum si Sfantului Nectarie, Domnului si Preaiubitei sale Maici. Nu credeam ca voi trai ziua in care voi spune ca abia astept sa mai merg la stomatolog. Sfantul Efrem cu adevarat vine negresit de fiecare data cand il chem. Sa nu uitam, de asemenea, sa ne rugam si Sfantului Inger Pazitor care petrece cu noi toata ziua. Doamne ajuta!

Read more

Catalina: Trebuie sa ii multumesc Sfantului Efrem pentru grabnicul sau ajutor.

Trebuie sa ii multumesc Sfantului Efrem pentru grabnicul sau ajutor. Azi noapte am avut dureri cumplite de burta, ovare, ceva groaznic, m-am rugat la Sfantul sa ma ajute sa nu ma mai doara, s-a mai ameliorat durerea iar azi Sfantul a fost alaturi de mine si mi-a ajutat sa intru repede la medici si sa aflu un rezultat pentru aceste dureri care intre timp au scazut mult in intensitate. Slava Sfantului Efrem si ma rog zilnic ca Sfantul sa ingaduie sa ajung sa ma rog la moastele sale cu bine in luna noiembrie.

Read more

Alexandra: Povestea mea cu Sfantul Efrem incepe in urma cu aproximativ 5 ani.

Povestea mea cu Sfantul Efrem incepe in urma cu aproximativ 5 ani. O prietena imi tot povestea despre el, imi daduse cateva carti despre viata si minunile facute de Sfant si incepuse sa imi starneasca interesul. In acea perioada, incepusem sa merg la o manastire si la scurt timp, nu mica mi-a fost surpriza, cand am vazut ca in acea manastire se afla o particica din moastele sfantului (pana atunci nu stiu de ce, dar nu observasem…). Atunci mi-am dat seama ca nu am ajuns intamplator la manastirea aceea. Tot in perioada respectiva, incercam sa raman insarcinata, si citind mai multe despre sfant am aflat ca el este grabnic ajutator al persoanelor care isi doresc copii.

Am inceput sa ma rog cu multa nadejde, atat eu cat si sotul, sa citim acatistul sfantului timp de 40 de zile, insa minunea intarzia sa apara. Dupa controale medicale de tot felul, s-a stabilit ca am sanse foarte mici de a ramane gravida pe cale naturala. Eram foarte dezamagita ca dupa atatea rugaciuni dorinta nu mi se indeplinea, insa stiam, in adancul sufletului, ca este imposibil ca sfantul sa nu ma auda, dar ca poate aceasta este crucea noastra si ca nu este obligatoriu ca toata lumea sa devina parinte.

La o perioada dupa diagnosticul dat de medici, am hotarat impreuna cu sotul sa demaram procedurile pentru a adopta un copil. Ne gandeam ca, desi este o procedura foarte complicata, la finalul ei sigur urma sa devenim parinti – fie peste un an, fie peste 5- dar ca va da oricum roade, spre deosebire de incercarile pe cale naturala. De fertilizare in vitro nu am vrut sa aud, pentru ca, citind si vorbind si cu parintele duhovnic, mi-am dat seama ca nu vreau sa fortez destinul si sa imi supun corpul unor tratamente hormonale puternice. Asadar, in luna septembrie am obtinut atestatul de parinti care pot adopta. Doamnele de la protectia copilului ne-au spus sa ne inarmam cu rabdare si sa nu ne facem mari sperante pentru o rezolvare rapida, caci sunt destule familii inaintea noastra ca si vechime. Cum am spus si mai sus, puterea imi era data de gandul ca, oricand ar fi, totul se va solutiona cu un copil in familia noastra.

In luna martie, am fost sunata de la protectia copilului pentru a fi anuntata ca am intrat in potrivire cu o fetita de 2 ani si 6 luni, care, coincidenta (sau nu) este nascuta in aceeasi zi cu sotul meu! Am fost sa o vedem si a fost dragoste la prima vedere, o fetita satena cu ochi albastri, care ne lumineaza viata in fiecare zi. Asadar, in septembrie ne-am luat atestatul, in martie am vazut fetita si in aprilie anul urmator ii eliberam noul certificat de nastere cu numele nostru de familie. Inclusiv doamnele de la protectia copilului au spus ca s-au aranjat lucrurile intr-un mod miraculos!

Continuarea este si mai frumoasa! Dupa vreo doua-trei vizite la fetita pe care urma sa o adoptam, am aflat ca sunt si gravida, chiar in dimineata zilei de Florii. Dumnezeu, Maica Domnului, Sf. Efrem si toti Sfintii si Sfintele la care ne-am rugat, au raspuns in cele din urma rugaciunilor noastre si ne-au binecuvantat cu doua fete sanatoase! Suntem mult prea pacatosi sa meritam aceste minuni, stiu asta, si nu am cuvinte sa imi exprim multumirile pentru darurile primite. Ba chiar de multe ori, fiind luata de tumultul vietii cotidiene, uit si de rugaciune ori o fac in graba, si chiar si scrierea acestor randuri am amanat-o vreme de aproape 3 ani, din comoditate sau alte motive neimportante pe care le tot gaseam.

Sfantul Efrem continua sa fie prezent in viata noastra. Anul acesta, de pilda, urmand sa sustin un examen foarte important, am inceput sa citesc in fiecare seara acatistul Sfantului, si din nou, prin mijlocirile sale si ale celorlalti sfinti la care m-am rugat, am reusit sa am parte de subiecte mult mai simple decat s-au dat in anii anteriori si sa iau o nota foarte mare, lucru pentru care sunt, din nou, extrem de recunoscatoare!

Mai sunt si alte exemple in care am simtit, concret, ajutorul Sfintilor, insa ma voi opri doar asupra acestor marturisiri. Pentru pacatele noastre, nu am merita nimic, insa Dumnezeu si Sfintii sai nu ne lasa pe noi pacatosii.

Nu deznadajduiti niciodata, staruiti in rugaciune curata, pentru ca fiecare cuvant rostit este auzit. Daca cererile nu ne sunt indeplinite, poate ca ele nu ne sunt de folos, sau poate ca Dumnezeu are alte planuri pentru noi.

Dumnezeu, Maica Domnului, Sfantul Efrem si toti Sfintii si Sfintele sa ne ajute si sa ne aiba in grija lor tot restul vietii noastre pamantesti!

Read more

Florica: Sfântul Efrem cel nou m-a ajutat foarte mult și mi-a ascultat rugăciunea.

Sfântul Efrem cel nou m-a ajutat foarte mult și mi-a ascultat rugăciunea. Mama mea era foarte bolnava se simțea foarte rău m-am rugat Sfântului Efrem sa-i dăruiască sănătate și sa-i i-a durerea pe care o avea. Ii mulțumesc Sfântul Efrem cel nou pentru ca mia ascultat rugăciunile. Rugați-vă cu toată încrederea și rugăciunile vor fi ascultate. Doamne ajuta.

Read more

Aurelia: Am primit ajutor de la Sfantul cand totul era impotriva mea.

Am primit ajutor de la Sfantul cand totul era impotriva mea. Dupa un partaj de 3 ani, plecata din casa cu cei trei copii minori, stand in chirie in tot acest timp, prima hotarare a fost in favoarea fostului sot. Acesta a primit casa, urmand ca eu sa fiu despagubita cu o suma cu care nu ne puteam cumpăra nici macar o garsoniera. Dezamagita fiind de judecatori, si de toți de care am avut nevoie dar nu m-au ajutat deloc, politisti, Protectia Copilului, nu voiam sa mai fac apel, sa mai stau prin tribunal, sa mai platesc avocata, sa pierd timp pe care trebuia sa-l petrec langa copii.

La insistenta avocatei care nu a vrut sa renunte, am facut apel, am plătit din nou taxe, s-a lungit procesul aproape inca un an. Era infiorator tot ce traiam. Nu mai aveam încredere in nimeni si nici speranta in ceva bun. Eram acuzata pe nedrept, numai minciuni erau spuse. Auzisem de Sfantul de ceva vreme, primisem o carte cu viata si minunile lui cu copiii nascuti si nenascuti, dar eram prea descurajata. M-am rugat de cateva ori, fara sa citesc acatistul.

Am ajuns la finalul apelului, aproape inca un an trecand, atunci hotarea a fost schimbata complet, si astfel eu si copiii am primit casa. Am așteptat tiparirea hotararii ca sa putem prelua casa, ca prin minune am reusit sa iau bani de la banca sa achit suma, si dupa cateva incercari de a ne muta, am reusit pe 4 mai, seara, sa ne mutam. Asa, prima zi in casa a fost pe 5 mai. Multumim Sfantului Efrem pentru tot ajutorul si ne rugam sa ne fie si de acum incolo ocrotitor.

Read more

D.: Doresc sa impartasesc cu voi minunile pe care le-au facut Sfantul Efrem..

Doresc sa impartasesc cu voi minunile pe care le-au facut Sfantul Efrem, Sfantul Nectarie, Maica Domnului in viata mea: am trecut printr-o perioada de suferinta, in care nu mai vedeam nimic bun si in care nu aveam parte de nicio schimbare, desi aveam nevoie. Ma simteam foarte singura si ma comparam cu alte femei care la varsta mea au familie, au copii si eu nu. Din dorinta mea arzatoare de a ma casatori, am cunoscut un barbat cu anumite probleme psiho-emotionale de care nu mai scapam si care imi producea o stare permanenta de temere (prin mesaje, nenumarate apeluri telefonice, amenintari si vizite unde locuiesc) si care m-a facut sa-mi dau seama ca este important sa intemeiezi o familie cu barbatul potrivit si nu cu oricine.

Rugandu-ma la Maica Domnului, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Nectarie, am cunoscut un barbat matur si echilibrat emotional care m-a ajutat foarte mult, inclusiv sa scap de cel mai sus mentionat. Prin aceasta experienta, mi-am dat seama de cat de importanta este viata, cum sa multumesc zi de zi lui Dumnezeu ca traiesc, ca sunt sanatoasa si pentru tot ceea ce am! Sa inteleg ca Sfintii se roaga pentru noi neincetat si ca numai cu credinta reusim! Sa intelegem ca toate sunt randuite spre binele nostru si la timpul potrivit de catre Dumnezeu. Slava Domnului, Slava Maicii Domnului, Slava Sfintilor si ingerilor (si in special ingerului pazitor)!

Read more

Flory: Anul acesta am avut nevoie de operatie de hernie de disc dar de la trimiterea de urgenta si pana la operatie

Anul acesta am avut nevoie de operatie de hernie de disc dar de la trimiterea de urgenta si pana la operatie am mai muncit inca o perioada cu toate ca mi s-a interzis. Ma rugam in fiecare zi cand plecam la munca sa nu mi se intample nimic rau. Ajunsa la consultul de dinaintea operatiei doctorul a spus ca cineva de sus ma iubeste altfel nu isi explica cum am reusit sa duc pe picioare gravitatea bolii. Asa am simtit si eu, aveam in cer pe Sfantul Efrem, Sfantul Nectarie, Sfantul Nicolae, Sfantul Spiridon, Sfantul Mina si Maicuta Sfanta. I-am rugat sa vina cu mine in sala de operatie si acum la 2 luni dupa operatie ma simt minunat. Ma rog si ii chem in fiecare zi iar ei nu inceteaza sa ma ajute. Le multumesc si vreau sa va spun ca fiecare avem sus pe cineva care ne iubeste, noi trebuie doar sa credem.

Read more

Catalina: Mereu am avut probleme dentare, de prin adolescenta mergeam la stomatolog.

Mereu am avut probleme dentare, de prin adolescenta mergeam la stomatolog. Saptamana trecuta am avut parte de o extractie, dureroasa de altfel. In drum spre cabinet ma rugam Sfantului Efrem cel Nou sa nu dureze mult. O scurta rugaminte am facut-o si catre Sfantul Nectarie. Extractia a durat 10 minute. Am ramas uimita tinand cont ca in urma cu 3 luni am mai avut parte de una si a durat o ora si jumatate. Recuperarea este mai grea, inca ma mai doare locul extractie, dar sper ca totul va fi bine in curand. Imi cer scuze Sfantului pentru amanarea marturisii si il rog sa ma ajute la vindecarea locului.

Read more

Roxana: Pe Sfântul Efrem l-am cunoscut in postul Sfintelor Pasti

Pe Sfântul Efrem l-am cunoscut in postul Sfintelor Pasti. In timpul spovedaniei, părintele auzind fricile si anxietatile care ma chinuiai mi-a recomandat sa ii citesc rugăciunea. Apoi, am aflat mai multe despre viata Sfântului, si i-am citit acatistul si paraclisul. Starile mele de frica si anxietate s-au redus considerabil. De curand, mi-a decedat bunicul si am avut cateva atacuri de panica. In schimb, m-am rugat in fiecare zi Sfântului Efrem, Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si Domnului Nostru Iisus Hristos. După o săptămână am reînceput sa pot mânca, sa ma pot odihni, iar starile de anxietate au scazut foarte mult in intensitate. Sfântul Efrem alaturi de Sfantul Nectarie sunt grabnic ajutatori! In fiecare zi ma rog la ei si le mulțumesc pentru sprijinul necontenit.
Doamne ajuta!

Read more