Sfantul Efrem cel Nou din orasul Nea Makri, Grecia.

Mihaela: Scriu aceste rânduri pentru a mulțumi lui Dumnezeu..

Scriu aceste rânduri pentru a mulțumi lui Dumnezeu, Maicii Sfinte, Sfântului Nectarie, Sfântului Efrem și tuturor sfinților pentru ajutorul dat în fiecare clipă a vieții mele.
De când i-am cunoscut pe Sfântul Nectarie și pe Sfântul Efrem, toate problemele au început să-și găsească soluții. Aș vrea să vă spun mai multe despre ajutorul dat mie de Sfântul Efrem cel Nou. Îl chem în ajutor la cea mai mică problemă: când nu găsesc lucruri rătăcite, când conduc pe drumuri înghețate, la examenele copiilor, în boală și toate se rezolvă favorabil.

Ultimele dăți a fost cu o zi în urmă, când soțul meu a făcut febră, cu ajutorul Sfântului peste noapte totul a fost bine, fără a mai lua antitermice. Apoi, a venit în ajutorul băiatului, care a avut un examen greu, dar, fiind în examen, a văzut că unul dintre subiecte a fost rezolvat de el cu o zi înainte. Când am aflat asta, am știut sigur că a fost ajutorul Sfântului. Sunt atât de bucuroasă că am un așa sprijin! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a făcut cunoscuți sfinții Săi! Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale!

Citește mai mult

Alexandru: Sfantul Efrem m-a mai ajutat si de data asta avand mare frica de un nodul la san..

Sfantul Efrem m-a mai ajutat si de data asta avand mare frica de un nodul la san, facand acatistul in fiecare seara si rugandu-ma la el sa nu fie grav s-a dovedit a fi ceva neisemnificant. Am trecut si prin boli de care aveam mare frica cu bine. Multe minuni mari a facut Sfantul cu mine chiar daca sunt asa o mare pacatoasa, ma salveaza mereu cand am mai mare nevoie.. Rugati-va si credeti si Bunul D.zeu nu ne lasa in veci. Dumnezeu sa ne binecuvanteze Amin . Multumesc mult Maica Domnului si Sfantul Efrem si tuturor Sfintilor pentru tot ajutorul ca fara ei nu ajungeam nicaieri, sper si ma rog Domnului sa ma ajute mereu la fel si pe toata lumea Amin!

Citește mai mult

Anonim: Sfântul Efrem este prietenul familiei noastre, nădejdea noastră în fața Bunului Dumnezeu.

Sfântul Efrem este prietenul familiei noastre, nădejdea noastră în fața Bunului Dumnezeu. O sa va povestesc miracolul din viata noastră. Eu și soțul meu ne doream un copilaș, anul trecut am făcut și investigații pt ca nu se întâmpla nimic, la un moment dat ni s-a spus ca sunt șanse mici sa rămân însărcinată. M-am rugat Sfântului Efrem si surpriză în aceeași luna am rămas însărcinată. Desi am avut o sarcina grea de fiecare dată Sfântul Efrem, Sfântul Ioan Rusul și Măicuța Sfântă m-au ajutat și acum avem un frumos băiețel al cărui nume evident o sa fie și Efrem! Rugați-vă cu încredere Sfântului grabnic ajutător! Îi mulțumesc Sfântului Efrem din toată inima pt tot restul vieții mele! Mulțumesc Sfantului Efrem prietenul nostru bun pentru prețiosul dar din viata noastră.

Citește mai mult

Gabriela: Încep prin a vă spune faptul că nenumărate sunt minunile Sfântului Efrem

Încep prin a vă spune faptul că nenumărate sunt minunile Sfântului Efrem…de fiecare dată când îi cer ajutorul, Sfântul este grabnic ajutător, de la probleme personale, la cele de la serviciu, la probleme de sănătate, sfântul Efrem este aproape de mine.

Acum trec printr-o încercare grea, tatăl meu este bolnav, cu mai multe complicatii, boli, și nu mai poate să meargă, dar nu îmi pierd speranța și răbdarea, îmi doresc ca tatăl meu să fie bine și să trecem cu bine peste această grea încercare.

Nu încetați să vă rugați Sfântului Efrem, nu vă pierdeți speranta și cel mai important: să nu deznădăjduiți!

Citește mai mult

R.M. : M-am imprietenit cu Sfantul Efrem prin 2014

M-am imprietenit cu Sfantul Efrem prin 2014 si de atunci este mereu langa mine si familia mea! Nu au existat situatii sa ii fi cerut ajutorul si sa nu ma ajute! Este parte din sufletul meu! Lui ma destanui! In situatiile cand dau de greu ,mereu imi zic ca El e singura scapare si ma cuprinde o liniste. Prin citirea acatistului m-a ajutat si m-a scapat de multe probleme mai mari sau mai mici: vindecarea de depresie, am ramas insarcinata cand medicul spunea dpvd medical ca nu as putea, am nascut un copil sanatos, ajutorul la serviciu. De 2 ori i-am simtit prezenta (mirosea a mir in camera) cand baietelul mi-a fost bolnav si m-am rugat cu lacrimi si mi l-a vindecat, chiar si acum a fost bolnav de covid si m-am rugat sa depaseasca cu bine..si pot spune ca intradevar a facut o forma usoara!

Am facut rost de ulei sfintit (pentru mine e leacul la toate ) si cum are cate ceva baietelul, cum il ung cu disperare! Am o iconita care am facut rost atc. cand la fel mi-a fost bolnav baietelul, m-am rugat sa pot face rost seara si imediat a 2-a zi am primit-o! E nelipsita de sub perna capului celui mic! De asemenea, vreau sa precizez ca i-am povestit sotului meu despre minunile facute, incat nu este seara sa nu citeasca acatistul si intradevar si el a confirmat ca-l scapa din multe! Totodata, surorii mele i-am tot povestit si i-am spus sa se roage Sfantului ca o va ajuta!

Si in momentul cand a avut necaz (descoperirea unei boli grave al sotului) s-a rugat cu lacrumi, iar in camera unde era acatistul i-a mirosit si ei a mir, deci Sfantul a fost cu ea! Am tot promis ca o sa scriu marturiile mele, insa nevrednicia mea, incat acum am hotarat ca e momentul! Am atatea minuni pe care le-a facut si m-a ajutat, incat nu-mi ajung cuvintele si lacrimile de fericire si de multumire! Seara ma simt vinovata cand nu apuc sa citesc acatistul! In aceeasi masura, Sfantul Nectarie a facut si face minuni pentru noi! Am trimis acatist in Grecia si am primit ulei sfintit, iconite si tamaie! Toate aceste sunt leacuri, elixiruri cand apar problemele! Multumesc din suflet Sfintilor mei dragi pentru tot ajutorul dat in orice nevoie! Fara ei simt ca nimic nu are rezolvare! Rugati-va din suflet si credeti! Dumnezeu face minuni prin mijlocitorii sai!

Citește mai mult

Ioana: Slavă ție Sfinte Efrem!

Nu-mi găsesc cuvintele să pot exprima mulțumirea si prețuirea pentru acest Sfânt. A apărut in viața mea când nici măcar nu-mi dădeam seama câtă nevoie aveam de el. Îi mulțumesc din inima ca la orice nevoie, el este alături de mine și familia mea. Îi mulțumesc pentru grija pe care ne-a purtat-o in spital, fiind internată in a opta luna de sarcina cu o forma severă de covid. Îi mulțumesc pentru cea mai mare minune pe care a făcut-o cu noi și care se numește Miriam. Îi mulțumesc pentru liniștea și pacea pe care ne-o aduce în familie și aș continua încă mult. Să ma ierte Sfântul Efrem pentru ca eu, nu sunt vrednică de ajutorul lui! Ca să nu mai spun de promptitudinea cu care sfantul intervine în rugamintile mele! Slavă ție Sfinte Efrem!

Citește mai mult

Irina: Sfântul meu drag Efrem, alături de Maica Domnului

Sfântul meu drag Efrem, alături de Maica Domnului, Sfântul Nicolae și Sfântul Nectarie, au făcut multe minuni pentru noi! Duminica am fost cu puiul meu drag de 3,7 ani la spital pentru ca nu se simțea bine, acolo am dat peste doctori minunați care i au făcut câteva teste și prin tratament l au pus pe picioare. Dar cât am fost la spital, l au bănuit de o boala mai urâtă, Eibstein Barr ( sau boala sărutului). Din fericire, rezultatul analizelor a fost negativ, și am rămas cu diagnosticul de faringoamigdalita pulsacee, antibiotic și câteva siropuri. L-am sunat și pe tatăl meu, care este preot, și l am rugat sa se roage pentru nepotul lui. Va mărturisesc ca la nici 2 minute după ce am închis telefonul am fost chemata dr doctor sa mi se comunice rezultatul negativ și schema de tratament. Sfântul meu drag ma ajuta ori de câte ori am, sau avem nevoie. Minunile sunt nenumărate, și chiar dacă nu mi le amintesc acum pe toate sa le mărturisesc, îl simt prezent în fiecare moment al vieții. Rugați-vă cât de mult puteți și cum puteți pentru ca sfinții noștri dragi ne aud mereu.

Citește mai mult

Madalina: Vreau sa mărturisesc si eu minunea facuta de Sfântul Efrem cel Nou cu familia mea.

Vreau sa mărturisesc si eu minunea facuta de Sfântul Efrem cel Nou cu familia mea. Cumnata mea urma sa nască si am zis sa caut ceva rugaciuni pe telefon pentru naștere ușoară(a fost o naștere ușoară fara complicații) si mi-a deschis acatistul Sfântului Efrem cel Nou, l-am citit si mi-a placut foarte mult de acest Sfant de care auzisem dar nu-i cunoșteam viața sau minunile, dupa ce am citit acatistul mi-a ramas gandul la acest Sfant asa ca m-am hotarat sa citesc acatistul timp de 40 zile cu speranța ca poate va vrea Sfântul sa mai avem si noi un copil, tin sa precizez ca posibilitatea de a naște copii este de 1% asa ca am adoptat o fetiță (minunea noastră) care s-a dovedit a avea probleme la inimioara si de unde parca nu se mai terminau problemele si ratele.

In speranța mea ca Sfântul Efrem o sa ne ajute si noua pacatosii, c-am pe la jumătatea celor 40 de zile de citit acatistul, fiind pe la mama in vizită imi zice fratele meu ca el s-a gandit si ca vrea sa mergem a doua zi la banca sa ne achite ratele la apartament ca sa ne putem ocupa exclusiv de fetiță, pe care o iubește toată lumea infinit. Pot sa va zic ca am fost total șocată fara a-mi imagina vreodată asa ajutor venit brusc. Am fost a doua zi la banca si pot sa va zic ca in 5 minute s-au rezolvat toate actele(schimburi valutare, transfer, accept).

Am simțit că totul a fost doar datorita mijlocirii Sfântul Efrem care a stiut ce este mai bine pentru noi si pentru fetița noastră, iar daca este voința Domnului sa ne mai dea un copilaș ii vom da Slava Lui Dumnezeu pentru toate.
Mulțumesc Sfântul Efrem cel Nou pentru mijlocirea lui si pentru ca sfintii ne ofera ceea ce ne este de folos la momentul potrivit. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Citește mai mult

Roxana: Slava tie Sfinte Efreme!

Ma numesc Roxana, si as vrea sa povestesc cat de mult m-a ajutat Sfantul Efrem. De mult ma gandeam sa scriu dar mereu intervenea ceva. Dintotdeauna mi- am dorit un copil si ce- i drept a venit mai tarziu. M- am rugat la Sfantului Efrem sa-mi dea si mie o minune si s-a infaptuit. Am dus sarcina cat de cat bine si nu ma asteptam ca la nastere aproape sa mor. Stiam ca voi face cezariana dar ma asteptam sa fie bine, cand dintr-o data am facut hemoragie din cauza unor trombi venosi. Simteam cum imi iese sufletul din corp si nu- mi mai aduc aminte decat ca am vazut o lumina alba in timp ce ma rugam la Sfantul Efrem. M-a salvat dupa o operatie ce a durat aproape 2 ore. Ii multumesc pentru puiul meu Elisei- Efrem. Mereu cand este bolnavior ma rog la Sfantul Efrem si se imbunatateste starea lui. Aveti nadejde in Dumnezeu si rugati-va Sfantului Efrem. Nu exista dorinta ce nu mi- a indeplinit. Slava tie Sfinte Efreme! Multumesc pentru minunea din viata mea!

Citește mai mult

Ioana: Sfantul Efrem cred ca este cel mai bun prieten al meu

Sfantul Efrem cred ca este cel mai bun prieten al meu, simt ceea ce spun si ceilalti, este un sfant cu suflet de mama, este prezent la fiecare solicitare si ii simti alinarea. Nu sunt vrednica sa vorbesc despre el, dar as vrea sa spun ca m-a ajutat de foarte multe ori, de la impacari care nu pareau sa se poata realiza, la intoarcerea unei persoane foarte dragi dupa o lunga pauza si cel mai recent am simtit ca ma ajuta sa nu contractez boala care circula acum in toata lumea, desi am avut doua situatii de expunere la boala in locuri extrem de aglomerate unde multi nu purtau masca (desi la randul meu purtam). Am simtit cateva simptome ca de inceput, insa m-am rugat lui si simptomele au disparut, iar testul a iesit negativ. Ii multumesc inca o data si sper sa pot lucra si eu aici cat sa ii aduc multumire. Multumesc

Citește mai mult

Anonim: Am promis Sfântului Efrem ca voi depune mărturie dacă totul va fi bine.

Buna ziua! Am promis Sfântului Efrem ca voi depune mărturie dacă totul va fi bine. Cam de o luna începusem sa am senzația de nod in gat, o senzație sufocanta care ma lăsa de multe ori fără aer. Am fost la medic și s-a dovedit a fi totul in regula. Mi s-a pus diagnosticul de sindrom anxios pentru care urmez un tratament. Mulțumesc Sfinte Efrem pentru bunătatea ta!

Citește mai mult

Ioan: I-am promis Sfântului Efrem cel Nou ca imediat când ajungem cu bine acasa dau mărturisire de ajutorul primit.

I-am promis Sfântului Efrem cel Nou ca imediat când ajungem cu bine acasa dau mărturisire de ajutorul primit. M-am rugat sa ajungem cu bine la destinație și sa ne întoarcem la fel, cu bine acasă! Ii mulțumesc Sfântului Efrem cel Nou și Sfântului Nectarie ca și acum mi au ascultat rugăciunea și ajuns cu bine. Mulțumesc și Doamne ajută!

Citește mai mult

Edy: Slavă Maicii Domnului și Sfântului Efrem care ne-a ascultat rugăciunea!

Ieri dimineață fetița mea de 2 anișori, care este răcită și se află sub tratament de 3 zile, avea febră și frisoane, lucru care ne-a speriat, l-am rugat pe Sfântul Efrem să o vindece de frisoane, pentru că tremura foarte tare, promițându-i că voi mărturisi ajutorul dacă nu mai face febră și nu mai tremură, iar fetița imediat s-a liniștit, nu a mai tremurat și nici febră nu a mai făcut! Slavă Maicii Domnului și Sfântului Efrem care ne-a ascultat rugăciunea!

Citește mai mult

L.D. : Aveti incredere in ajutorul Sfinților!

Vreau sa ii mulțumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou si tuturor Sfinților ca m-au ajutat sa trec peste examenele de la facultate pe care le-am avut pana acum. Aceasta perioada a sesiunii este mult mai grea si datorita faptului ca sunt insarcinata. Ma rog in fiecare zi Sfantului Efrem sa imi ocroteasca copilașul si sa imi iau examenele. Nu sunt vrednica de ajutorul Sfantului, dar el întotdeauna imi asculta rugaciunile si de aceea vreau sa ii mulțumesc! Aveti incredere in ajutorul Sfinților! Doamne ajuta!

Citește mai mult

A. : Dumnezeu este bun nu încetati sa va rugati.

Am citit acum 2 saptamani mărturii ale unor studenți care spuneau că au trecut examene grele sau ca au inceput sa fie din ce in ce mai buni la învățătură după ce s-au rugat la sfinți. Asa ca acum 2 saptamani l-am rugat si eu cu cuvintele mele pe Sfântul Efrem sa ma ajute si pe mine la examene cum i-a ajutat si pe altii, sa am spor, mintea limpede, sa am putere sa ma duc si la munca si la facultate si sa nu raman cu restanțe. Pana acum m-am descurcat la toate examenele foarte bine ( la mine au inceput deja) si pot spune ca simt ajutorul bunului Dumnezeu și al sfîntului Efrem si al celorlalți sfinți (Mina si Nectarie) din plin. Dumnezeu este bun nu încetati sa va rugati.

Citește mai mult

Anonim: Doresc sa aduc Slava Lui Dumnezeu..

Doresc sa aduc Slsva Lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, si tuturor sfinților. Este perioada examenelor, nu eram tocmai foarte pregătită, dar sfintii Dragi mijlocesc necontenit. Inainte de a începe examenul, chiar de cinstirea Sfsntului Antonie Cel Mare, am facut o rugăciune către Sfantul Efrem cel Nou, i-am rugat pe sfintii mei dragi sa ma ajute, si am luat nota si punctaj maxim! Asemenea si ieri, am luat doua examene!Mulțumim Lui Dumnezeu, Măicuței Sfinte, Sfântului Efrem Cel Nou, Sfântului Nectarie, Sfântului Luca al Crimeei, Sfântului Antonie Cel Mare, Sfântului Mina, si tuturor sfinților si sfintelor, ca sunt minunați toți, chiar daca nu i-am enumerat! Slava Lui Dumnezeu pentru tot!

Citește mai mult

Anonim: Minunile din viața mea datorita Lui Dumnezeu sunt nenumărate

Sunt o persoană puțin credincioasă, care din păcate ajunge să se roage doar in momentele de cumpănă iar apoi când ajunge sa fie totul bine, totul datorita Lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților uita să mulțumeasca, sa dea Slavă.

Minunile din viața mea datorita Lui Dumnezeu sunt nenumărate, iar mijlocitorul meu, Sfântul Efrem m-a ajutat în permanență, la orice pas i-am cerut ajutorul mi-a răspuns, însă promiteam că voi spune minunile înfăptuite și mereu uitam sau eram prea leneșă că sa le scriu.

Doresc să va zic ultima minune care s-a întâmplat, urmând că în zilele următoare să povestesc despre celelalte. Fiind studenta la master în ultimul an, și având și loc de muncă îmi este foarte greu să învăț sa țin pasul cu toate și din păcate nu sunt o persoana prea silitoare. Așa s-a întâmplat și în această sesiune, pentru care nu m-am pregătit, o sesiune plina de proiecte chiar cu o zi înainte de examenul cel mare pentru care mai aveam atâtea lucruri de făcut am intrat în panica, fiindcă fix cazul individual nu am reușit să îl fac …și era ceva destul de greu , care nu este deloc în domeniul meu( lucrez și studiez in domeniul medical) , un proiect bazat pe marketing etc.

La început am avut momente de disperare pentru că s-au adunat foarte multe proiecte într-un timp scurt dar rugându-ma la Dumnezeu și Maica Domnului și Sfântul meu drag , Sfântul Efrem, acesta m-a ajutat și mi-a dat idei pentru lucrare.

Vă spun sincer, din disperarea și agitatia pe care o aveam, de unde nu știam despre ce este vorba și ce trebuie sa fac pentru că nu înțelegeam, m-a ajutat și după rugăciunea către Ei mi s-a limpezit și liniștit sufletul și am început să scriu și să îmi vina idei și veneau ideile și eram șocată că eu așa ceva nu mă mai gândisem înainte spre rușinea mea astfel am fost ajutată de fiecare data mereu scoasă din impas dar nu am reușit să zic minunile Sfinților.
Mulțumesc Lui Dumnezeu și Maicii Domnului și Sfântului Efrem cel Nou care m-au ajutat, și inclusiv in ziua examenului m-au susținut și m-ai ajutat sa îmi țin emoțiile sub stăpânire . Acum am aflat că am luat și nota maxima .

Slavă Domnului și Maicii Domnului și mulțumesc din suflet Sfântului Efrem care mijlocește mereu pentru mine necredincioasa

P.S. Sin pacate , mereu am promis Sfântului Efrem căDoamne ajută!

Sunt o persoană puțin credincioasă , care din păcate ajunge să se roage doar in momentele de cumpănă iar apoi când ajunge sa fie totul bine , totul datorita Lui Dumnezeu , Maicii Domnului și Sfinților uita să mulțumeasca, sa dea Slavă.

Minunile din viața mea datorita Lui Dumnezeu sunt nenumărate , iar mijlocitorul meu , Sfântul Efrem m-a ajutat în permanență, la orice pas i-am cerut ajutorul mi-a răspuns, însă promiteam că voi spune minunile înfăptuite și mereu uitam sau eram prea leneșă că sa le scriu.

Doresc să va zic ultima minune care s-a întâmplat , urmând că în zilele următoare să povestesc despre celelalte …. Fiind studenta la master în ultimul an, și având și loc de muncă îmi este foarte greu să învăț sa țin pasul cu toate ….și din păcate nu sunt o persoana prea silitoare. Așa s-a întâmplat și în această sesiune , pentru care nu m-am pregătit , o sesiune plina de proiecte…chiar cu o zi înainte de examenul cel mare pentru care mai aveam atâtea lucruri de făcut am intrat în panica, fiindcă fix cazul individual nu am reușit să îl fac …și era ceva destul de greu , care nu este deloc în domeniul meu( lucrez și studiez in domeniul medical) , un proiect bazat pe marketing etc.

La început am avut momente de disperare pentru că s-au adunat foarte multe proiecte într-un timp scurt dar rugându-ma la Dumnezeu și Maica Domnului și Sfântul meu drag , Sfântul Efrem, acesta m-a ajutat și mi-a dat idei ptr lucrare. Vă spun sincer, din disperarea și agitatia pe care o aveam , de unde nu știam despre ce este vorba și ce trebuie sa fac pentru că nu înțelegeam, m-a ajutat și după rugăciunea către Ei mi s-a limpezit și liniștit sufletul și am început să scriu și să îmi vina idei ..și veneau ideile și eram șocată că eu așa ceva nu mă mai gândisem înainte…spre rușinea mea astfel am fost ajutată de fiecare data…mereu scoasă din impas dar nu am reușit să zic minunile Sfinților.

Mulțumesc Lui Dumnezeu și Maicii Domnului și Sfântului Efrem cel Nou care m-au ajutat, și inclusiv in ziua examenului m-au susținut și m-ai ajutat sa îmi țin emoțiile sub stăpânire . Acum am aflat că am luat și nota maxima .

Slavă Domnului și Maicii Domnului și mulțumesc din suflet Sfântului Efrem care mijlocește mereu pentru mine necredincioasa .

P.S. Din pacate, mereu am promis Sfântului Efrem că voi spune minunile și ajutorul dat dacă mă ajută (îl condiționam eu pe Sfânt ) și din comoditate nu mai ziceam , de acum voi incerca sa scriu minunile Sfântului cu mine!

Citește mai mult

Mariuca: Ajutorul Sfântului nostru drag a început în spital..

Ajutorul Sfântului nostru drag a început în spital, în salonul unde eram în travaliu, se afla icoana Sfântului Efrem căruia m-am rugat și care ma ajutat sa am o naștere ușoară.
O mare minune sa întâmplat săptămâna trecută. Când mergeam sa iau băiețelul cel Mare de la gradinita, pe cel mic îl port în sistem (marsupiu), am scos telefonul sa îl sun pe soț, nu am văzut bordura, am căzut si mare a fost Dumnezeu si Sfântul Efrem care m-au ajutat sa îl feresc pe cel mic sa nu se loveasca deloc, iar eu foarte puțin, doar speriindu-ma foarte tare. Mi-am văzut în continuare de drum, constatand mai târziu ca pierdusem cheile de la casa când am căzut. Tot drumul m am rugat Sfântului sa găsesc la întoarcere cheile iar a mare a fost minunea, cheile erau în gard,in locul unde cazusem. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Maica Domnului și Sfântului Efrem și ii rog sa îmi întărească credinta.

Citește mai mult

Anonim: Acest Sfînt minunat mi-a venit în ajutor oridecîteori l-am chemat.

Acest Sfînt minunat mi-a venit în ajutor oridecîteori l-am chemat. Mi-a îndeplinit multe dorințe și veața mea s-a îmbunătățit foarte mult de cînd l-am cunoscut și mă rog Lui. Am scris de mai multe ori despre minunile sale. Recent am avut covidul și m-am simțit atît de rău ultimele zile, că credeam că nu mai rezist. Nu aveam puteri nici să mă rog și m-am pus sa ascult zi și noapte audio paraclisul sfântului Efrem și a Maicii Domnului. Slavă Lui Dumnezeu. Slavă Preasfintei Maicii Domnului ” Slavă Sfantului Efrem Cel Nou și tuturor Sfinților. Cît voi trăi î-i voi mulțumi. Ar fi bine sa ne rugăm cu toții acum sa ne izbăvească de pandemie și dictatura care sa instalat. Sînt sigura că o să ne scape.

Citește mai mult

Daniela: Este a șaptea oară când scriu pe acest site, minunile Sfântului Efrem săvârșite în viața mea

Este a șaptea oară când scriu pe acest site, minunile Sfântului Efrem săvârșite în viața mea. Acum 3 zile băiețelul meu Efrem Alexandru s-a plâns de dureri în gât. I-am dat agheasma de la Sfânt și l-am uns cu ulei sfințit și băiețelul meu s-a simțit foarte bine, nu l-a mai durut nimic. Mulțumesc Sfântului meu Efrem, Maicutei Domnului și Domnului nostru Iisus Hristos!

Citește mai mult

Iuliana: As dori și eu să dau mărturie despre ajutorul Sfântului Efrem cel Nou și al sfântului Nectarie.

As dori și eu să dau mărturie despre ajutorul sfântului Efrem cel Nou și al sfântului Nectarie. Acum câteva zile mă simțeam foarte rău, cu durere in piept, tuse și febră mare, astfel încât a trebuit să merg seara la urgență. M-am rugat Sfinților Efrem cel Nou, Nectarie, Luca al Crimeei și Maicii Domnului să îmi ajute. La spital febră se încadrase deja în valori normale. Mi s-a recomandat sa fac totuși și testul rapid de COVID când ajung acasă, deoarece ei nu fac decât în caz de urgență și mi s-au prescris antibiotice ( Amoxicilină).

A doua zi am făcut testul, a ieșit pozitiv. Am mers la medicul de familie unde am făcut PCR, care deasemenea a ieșit pozitiv. Rezultatul nu mă miră deoarece aveam deja toate simptomele descrise pe internet pentru Omikron ( chiar dacă în sinea mea știu că este doar o alta varianta de gripă): transpirație puternica noaptea, astfel încât trebuia să mă schimb de cel puțin 5-6 ori, durere de cap, somnolenta, durere in piept și tuse uscata. După 2-3 zile in care am luat atât medicamente, cât și ceaiuri, infuzie și mă dădeam cu ulei de la sfântul Efrem cel Nou, căruia îi ceream ajutorul împreună cu Sfinții Nectarie, Nicolae, Luca am inceput sa mă simt mai bine. Poate pentru unii pare banal, însă pentru mine care adeseori reacționez alergic la multe medicamente, este doar intervenția plina de iubire a sfinților și a Măicuței Domnului în viața mea. Le mulțumesc din suflet și sfătuiesc pe oricine să își pună nădejdea fara îndoiala in ajutorul lor. ,,Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!” Va doresc tuturor un an nou cu sănătate!

Citește mai mult

Ioana: Revin cu o minune pe care Sfantul Efrem cel Nou a facut-o cu mine azi.

Revin cu o minune pe care Sfantul Efrem cel Nou a facut-o cu mine azi. Ma simteam ingrozitor de rau, cu stari de voma teribile si aveam de facut un lucru care nu putea fi amanat sub nicio forma, tinea totul de o problema stringenta de sanatate a unei persoane foarte in varsta. In disperare, am citit doua rugaciuni scurte, gasite pe internet catre Sfantul Efrem cel Nou si in cateva minute absolut toata starea teribila de rau (voma, lesin), a disparut. Multumesc din tot sufletul Sfantului meu drag, pentru minunea de azi si pentru toate minunile de pana acum, de cand l-am cunoscut!

Citește mai mult

Anonim: Vreau sa mărturisesc din nou ajutorul Sfantului Efrem..

Vreau sa mărturisesc din nou ajutorul Sfantului Efrem, al Maicii Domnului și al Domnului Iisus înainte de Crăciun a inceput totul, fetița mea a răcit, tușea, febră aveam concediu planificat in ajunul Crăciunului, dar joia dimineața făcuse din nou febra așa ca am sunat-o pe șefa sa ma lase liberă și joi pentru a putea fi cu fetița , m-a lăsat. M-am rugat la Sfantul Efrem sa fie mai bine fetița pentru ca vorbisem cu doi medici joia seara fiindcă tusea foarte tare și ambii au spus ca vineri dimineața sa merg cu ea la consult (chiar in Ajunul de Crăciun ) ajutorul Sfântului a venit fetița toată noaptea nu a mai tușit , acum mai tușește rar nu a trecut chiar de tot dar măcar e mai bine.

O altă problemă a intervenit tot în perioada aceea la locul de muncă fiindcă cerusem concediu să pot avea grija de ea, după câteva zile am fost anunțată ca trebuie sa ma întorc la birou, fiindcă lucram de acasă, in acel moment am fost terminată ma gândeam numai la fetița mea, sa nu mai răcească sa fie bine fiindcă nu voi mai fi aproape de ea, naveta e destul de grea făcând cam o ora pe drum și fără sa am autobuz imediat după ce ies de la serviciu astfel ca întoarcerea la birou ma costa 12 ore departe de fetița dar nu a durat mult și odată cu creșterea numărului de cazuri de covid de la noi din județ am fost trimisa sa lucrez din nou de acasă.

Ii mulțumesc Sfântului ca ma ajuta sa pot sa lucrez in siguranța de acasă și aproape de puiul meu!

Citește mai mult

Anonim: Revin cu a nu știu cata minune a Sfântului Efrem, prietenul nostru drag

Revin cu a nu știu cata minune a Sfântului Efrem, prietenul nostru drag: avem de puțin timp un catelus care pe timpul nopții sta într-un badoc; de dimineață, când sa ii pun mâncare am văzut ca si-a băgat capul printr-o gaura a porții, nu stiu cum a reușit efectiv era tare speriat, m-am rugat Sfântului sa ne ajute sa îl putem ajuta ceea ce s-a si întâmplat, am reușit sa îl eliberam și acum e bucuros. Stiu ca poate nu pare nimic, dar m-am temut pentru el sa nu pățească ceva, Sfântul Efrem, alături de Măicuța Sfânta, de Sfântul Andrei, Sfânta Cristina, Sfânta Mucenita Irina, Sfântul Iustin, alături de ceilalți Sfinți ne ajuta în orice moment, chiar dacă noi nu ne dam seama, ei sunt acolo. As putea scrie o carte întreaga câte minuni fac pentru noi zi de zi și le mulțumesc din suflet pentru ca, deși suntem păcătoși ei ne rămân alături. Nu încetați sa va rugați pentru ca și atunci când nu ne da ce ne dorim.

Citește mai mult

Anonim: Doresc sa dau inca o data Slava Lui Dumnezeu intru sfintii Sai, si Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!

Doresc sa dau inca o data Slava Lui Dumnezeu intru sfintii Sai, si Preasfintei Născătoare de Dumnezeu! Citind noi mărturii despre ajutorul Sfântului Efrem Cel Nou, mi-am adus aminte cum, in urma cu ceva timp, ii dădeam băiețelului sa mănânce. Manca pasat, si la un moment dat am zis sa gust si eu din supa aceea pasata. Nu va spun ca era un os… Pusesem si carne si nu am curățat bine… deși eram convinsă ca am curățat bine. Alta data la fel, doar ca era peste. Multe sunt mijlocirile Sfântului la Bunul Dumnezeu si Preasfânta Sa Măicuța! Sa ne rugam neîncetat!

Si sa ajute Sfantul Efrem Cel Nou tuturor la examene, a început sesiunea la majoritatea universităților! Sa trecem cu bine cu toții, sa il rugam pe Sfantul Efrem Cel Nou sa ne ajute sa terminam cu bine studiile! Sa ne ajute sa ne mântuim, si se ne întărim in credința! Slava Lui Dumnezeu pentru tot, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Înger, tuturor sfinților si sfintelor!

Citește mai mult

Gabi: Multumesc Sfantului Efrem cel Nou pentru grabnicul ajutor care l-am primit in mai multe cazuri cand l-am cerut.

Multumesc Sfantului Efrem cel Nou pentru grabnicul ajutor care l-am primit in mai multe cazuri cand l-am cerut. Fiul meu a trecut examenele fara probleme inclusiv cel de permis conducere, atunci cand m-am rugat sa-l ajute. Eu am scapat de dureri, in urma unei cazaturi . Va rog sa credeti in minunile infaptuite si sa nu ocoliti lacasele sfinte unde gasiti moaste . Imi doresc foarte mult sa ajung in Grecia la mormant, sa ma inclin si sa aduc recunostinta cuvenita.

Citește mai mult