O pagina unde puteti citi minuni contemporane savarsite de Sfantul Efrem cel Nou in Romania. Un Sfant grabnic ajutor pentru cei aflati in suferinte grele.

Gabriela: Despre minunile Sfântului Efrem, pot spune multe.

Despre minunile Sfântului Efrem, pot spune multe. Sfântul este mereu lângă noi. Soțul meu lucrează ca șofer de tir, curse lungi și grele. De câte ori pleacă în cursa se roagă, se da cu mir si apoi pleacă. De câte ori la salvat Sfântul. Chiar el îmi spunea: in noaptea de 14 august la oprit politia italiana. O ora și patruzeci de minute. Atât a durat controlul. Când a văzut politia a strigat la Sfantul Efrem, a cerut ajutor. Toți șoferii au un card tachigrafica, nu poți fi corect, iar amenzile sunt foarte mari, de ordinul miilor de euro (Doamne ferește!). Soțul meu stia ca gresie, avea mare frica. După control m-a sunat și mi-a zis ca polițiștii nu au găsit nimic. Era curat, iau urat drum bun. Si atât. Minune mare. Mulțumim Sfinte Efrem, Sfinte Nectarie, Maica Domnului nostru și tuturor sfinților. Mulțumesc Mântuitorul Nostru pentru mare mila Sa. Doamne ajuta!

Read more

Elena: De fapt Sfântul a vrut să îl cunosc

Acum doi am l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie la o biserică din oraș unde am o părticică din Sfintele Moaște. Recunosc ca nu știam nimic despre Sfânt , doar am auzit că face minuni.La biserica acesta (fiind în curtea unui spital) veneau multe persoane la slujbe în special la Sfântul Maslu și Duminică seara la Paraclisul Sfântului Nectarie .Într-o zi am hotărât să merg și eu , până atunci mă mai rugasem Sfântului Spiridon pentru soțul meu care a trecut prin două operații. Și din ziua aceia rar sa întâmplat să nu pot ajunge la slujba Sfântului Paraclis .Iar lucrările Sfântului nu s-au lăsat așteptate .La o perioadă am primit o repartiție pentru casa cam departe de biserica .

Eram bucuroasă că voi putea avea casa mea dar în același timp supărată că voi fi departe de biserica și din cauza serviciului im va fi tot mai greu sa ajung. Recunosc că nu m-am rugat Sfântului dar în trei luni , Sfantul a lucrat printr-o persoană și am putut schimba repartiția . Acum locuiesc langa biserica . Am simțit ajutorul din plin în multe probleme de sănătate .

Anul acesta pe 5 mai l-am cunoscut și pe Sfântul Efrem . De fapt Sfântul a vrut să îl cunosc . Neștiind că este ziua lui , am auzit slujba la biserica (știam doar că este Sfântă Irina) dar știind că nu este sărbătoare mare (așa gândeam atunci) mă gândeam că este vreun parastas ceva .Toată ziua am facut treabă , dar totuși aveam in minte întrebarea, oare ce slujba a fost la biserica . Seara la vecernie , după slujba preotul a scos spre închinare pentru cei care nu au ajuns la Sfânta liturghie , papucul Sfântului .

Abia atunci mi-am dat seama că este un Sfânt mare . La doua săptămâni s-a abătut asupra mea un necaz care mă aruncat în deznădejde și în gânduri de sinucidere . Atunci mi-am pus toata încrederea în Maica Domnului , in Sfântul Efrem, Sfantul Nectarie (pe care ii numesc bunicutii mei pentru că ii simt foarte apropiați), Sfantul Spiridon, Sfantul Mina, Sfantul Pantelimon, Sfantul Haralambie .Iar după două luni și jumătate totul s-a terminat cu bine.

Necazul avut a fost spre folosul meu, să-mi văd păcatele, să mă întorc la credința .Când mă rugam Sfântului Efrem îl simțeam langa mine ,și mărturisesc că i-am simțit ajutorul când aveam gânduri negre de sinucidere . Din suflet vă îndemn să vă rugați Maicutii Domnului și tuturor sfinților și ajutorul lor îl veți simți . Acum mă rog sa pot indeplini ceea ce am promis daca voi primi ajutor.

Read more

Andreea: Doresc să aduc mulţumiri sfinţilor mei dragi, Sfântului Efrem si Sfântului Nectarie!

Bună ziua! Doresc să aduc mulţumiri sfinţilor mei dragi, Sfântului Efrem si Sfântului Nectarie!
După o sarcină perfectă, protejată in fiecare clipă de sfinţii mei, după o operaţie de cezariană, urmată de o recuperare imediată si foarte uşoară, am ajuns acasă cu minunea mea pe nume Anastasia!

Şi cu prunca mea sfinţii au fost extrem de grijulii, alinandu-i colicii specifici varstei si ameliorand un reflux gastroesofagian! Plus, ne-au oferit nopti liniştite cu somn bun. Şi credem cu tărie că ne vor oferi ajutorul lor şi în enigmatica stare uşor febrilă! Asadar, va indem cu tărie si credinţă: cereţi ajutorul sfinţilor! Sunt prea buni si milostivi! Slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor Cerului!

Read more

Maria: Mulțumesc Sfântului Efrem ca m-a ajutat și nasei mele ca datorita ei am aflat de Sfântul Efrem

Bună ziua, o mărturie și de la mine pentru a mulțumi Sfântului Efrem care ma ajutat într-o mare nevoie. M-am înscris la scoala de șoferi si îmi era foarte frica ca nu o să iau sala din prima, am început să citesc acatistul Sfântului Efrem și să mă rog mult la el. Ma ajutat Sfântul Efrem am luat sala din prima. Mulțumesc Sfântului Efrem ca m-a ajutat și nasei mele ca datorita ei am aflat de Sfântul Efrem. Mulțumesc Domnului și Sfântului Efrem ca m-au ajutat. Fiți binecuvântați!

Read more

M. : Cu adevarat Sfintii ne ajuta, trebuie doar sa-I chemam in ajutor..

Buna ziua, o marturie si de la mine, pentru a multumi Sfantului Efrem si Sfantului Nectarie, care m-au ajutat intr-o mare nevoie. Ni s-a stricat masina in drum, m-am rugat la ei, I-am chemat sa vina in ajutor iar dragii mei Sfinti au trimis un inger (un baiat necunoscut – multumesc ingerule!) care ne-a ajutat si am pornit masina. Cu adevarat Sfintii ne ajuta, trebuie doar sa-I chemam in ajutor, iar eu le multumesc inca o data si poate, sa mai am indrazneala sa ii mai rog ceva, ce ma macina foarte tare? Doamne ajuta!

Read more

Alina: Am început să scriu acest mesaj cu gândul la Sfântul Efrem cel Nou

Bună seara, Am început să scriu acest mesaj cu gândul la Sfântul Efrem cel Nou, deoarece i-am promis că voi da mărturie despre minunea pe care am trăit-o în luna iulie. Am luat un examen greu ( care s-a desfășurat în mai multe etape) exact așa cum scrie în acatist ” examene care par de netrecut, tu le prefaci în valuri line”. Așa a fost! Am început totul cu o vizita medicală infernală atât că durată, dar și ca intensitate, deoarece din cauza unor fibroame văzute la ecografie puteam să fiu dată inaptă ( s-a lăsat la aprecierea comisiei și, cu ajutorul Sfântului meu drag și al maicii Domnului, am fost declarată aptă).

Apoi au urmat două teste de aptitudini, care trebuiau date în 2 zile, dar de fapt, au fost date în aceeași zi, cu o pauză între ele de 30 de minute. Au picat destui candidați, dar eu nu m-am aflat printre ei și uite așa, am ajuns și la proba scrisă, unde Sfântul Efrem a fost din nou lângă mine, mi-a luminat mintea și am luat examenul. Ce pot să spun? Nu am cuvinte să-i mulțumesc bunului Dumnezeu, sfinților lui dragi pe care ni i-a lăsat drept prieteni și grabnici ajutători și, bineînțeles, Maicii Domnului care se roagă neîncetat pentru noi! Slavă ție, Dumnezeul nostru, slavă ție! Rugați-va cu tărie, căci Dumnezeu ne asculta și ne ajută așa cum crede el că e mai bine pentru noi! Sfinte Mare Mucenic Efrem cel Nou roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!

Read more

Mihaela: Sfântul Efrem cel nou este Sfantul meu de suflet, m-a ajutat in foarte multe.

Buna ziua! Sfântul Efrem cel nou este Sfantul meu de suflet, m-a ajutat in foarte multe , l-am descoperit la Mănăstirea Radu Vodă, m-a ajutat la examenul auto, m-a ajutat la un examen foarte important din viata mea, doar cu ajutorul lui am reusit sa trec cu bine peste ele! Pentru mine aceste lucruri au însemnat o minune! Este un sfânt grabnic ajutator! Ii multumesc enorm! Doamne ajuta!

Read more

Maria: Doresc sa fac cunoscuta tuturor minunea înfăptuită de Sfântul Efrem azi, cu sora!

Bucura te, Sfinte Mare Mucenice Efrem Noule Făcător de Minuni! Slava tie Doamne! Doresc sa fac cunoscuta tuturor minunea înfăptuită de Sfântul Efrem azi, cu sora! In urma unor analize realizate săptămâna trecută, in vederea gravitatii unui chist ovarian, rezultatul a fost unul pozitiv! Poate începe tratamentul medicamentos, așa cum ne doream cu toții, nefiind necesară operația! Mulțumim din suflet, Doamne și Tie Sfinte Mare Mucenice Efrem! Aveți incredrere și rugați va cu nădejde, Dumnezeu asculta rugăciunile tuturor!

Read more

Renata: Doar prin rugaciune plina de credinta Dumnezeu ne aude si ne ajuta dupa nevoile fiecaruia.

Buna ziua. Ma numesc Renata si as vrea sa marturisesc, din nou, minunile Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem, Sfantului Spiridon, Sfantului Pantelimon, si a tuturor sfintilor pe care Ii rog neincetat sa mijloceasca pentru mine si copilul meu catre Bunul Dumnezeu pentru a primi ajutorul de care avem nevoie mereu.

Am avut o perioada, nu usoara! Analize, vizite multe la medici, credeam ca va ajunge copilul meu la operatie, insa Maica Domnului si Sfintii nostrii dragi au avut grija, si ne-au adus in cale un medic bun, cu experienta, si care ne-a dat raspunsul care ne-a linistit. Nu e necesara operatia.

Ii multumesc Bunului Dumnezeu si Sfintilor pentru tot ajutorul oferit. Doar prin rugaciune plina de credinta Dumnezeu ne aude si ne ajuta dupa nevoile fiecaruia.

Read more

Camelia: Sfantul Efrem mi-a venit in ajutor.

Buna ziua, as dori sa spun si eu citeva cuvinte despre ajutorul grabnic pe care l-am primit de la Sfantul Efrem. Ieri, am scapat intr-un vas cu apa telefonul, nu mai functiona deloc, am citit acatistul bunului Sfant, m-am rugat si dimineata, telefonul meu mergea ca inainte ! Multumesc pentru ajutor, intotdeauna cind am avut o problema Sfantul Efrem mi-a venit in ajutor

Read more

Oana: Sfantul Efrem cel Nou este prezent oriunde este chemat!

Buna seara! Va scriu de la mii de kilometri distanta, mai exact din Dublin. Sfantul Efrem cel Nou este prezent oriunde este chemat! Acest lucru mi s-a intamplat si mie (cu toate ca nu sunt vrednica), cu mai bine de un an 1 si jumatate in urma, in urma unor migrene severe, preotul duhovnic ma sfatuise sa cer ajutor Sfantului. Acesta, imi povestise cum o duhovnica de-a dansului suferinda de cancer, isi gaseste alinare in suferinta numai dupa ce se unge cu ulei de la candela Sfantului. Neincrezatoare in spusele duhovnicului, am tot amanat sa cer ajutor Sfantului, pana intr-o zi cand in urma unei migrene ingrozitoare am citit acatistul si m-am uns cu ulei de la candela Sfantului, durerea a incetat, iar eu am ramas inmarmurita, cum de m-am invrednicit eu pacatoasa de un asemenea ajutor. Auzisem de minuni, am citit, dar nu am crezut ca mi se va intampla si mie. Intre timp am ramas insarcinata cu al doilea copil, cu ajutorul Maicii Domnului si a Sfantului Efrem, mentionez ca timp de 5 ani am asteptat acest prunc. In timpul sarcinii migrenele numai cu ajutorul Sfantului Efrem imi treceau iar atunci cand am trecut prin momente cumpana cu sarcina Sfantul a fost langa noi. Nasterea a fost dificila, dar Sfantul a fost din nou langa noi, l-am chemat in ajutor, si pruncul care initial nu respira este astazi sanatos si voios, bineinteles purtand numele Efrem. Multumim Sfantului Efrem cel Nou pentru tot ajutorul!”

Read more

Cata: Sfantul Efrem din Nou mi-a oferit ajutorul si am promis ca voi marturisi minunea pe care a facut-o cu mine.

Buna seara! Sfantul Efrem din Nou mi-a oferit ajutorul si am promis ca voi marturisi minunea pe care a facut-o cu mine. De ceva timp caut un loc de munca, ma culcam in fiecare seara cu gandul la acest lucru si obosita psihic de atatea interviuri si nereusite, am inceput sa citesc acatistul Sfantulii Efrem timp de 40 de zile. Astazi am avut un nou interviu si am fost foarte multumita doar ca nu imi puteam face sperante. Mi s-a spus ca voi primi un raspuns, a doua zi dar m-au sunat seara si mi-au spus sa vin sa semnam actele ca sunt aleasa pentru acest post.

Chiar la o zi dupa ce am terminat de citit acatistul si am inceput acatistul Sfantul Nicolae am primit si un loc de munca. Vreau sa va mentionez ca spun si o rugaciunea care face minuni si indeplineste orice dorinta am aflat de aceasta de la Manastirea Caraiman :”Doamne intoarcei la bunatate si rugaciune pe toti vrasmasii mei” se spune de 30de ori pe zi timp de 40de zile.

Multumesc Domnului Iisus Hristos, Maici Domnului, Sfantului Efrem, Sfamtului Nectarie, Sfintei Parascheva, Sfantului Spiridon si tuturor Sfintilor. Rugati-va si crede-ti si ajutorul vine cu siguranta.Amin!

Read more

Carmen: Deși am primit în nenumărate rânduri ajutorul Sfantul Efrem, vreau să mărturisesc o minune petrecută astăzi..

Doamne ajută! Deși am primit în nenumărate rânduri ajutorul Sfantul Efrem, vreau să mărturisesc o minune petrecută astăzi, pentru că nicicând ajutorul primit nu a fost atât de grabnic și de evident. De dimineață am participat la Sfânta Liturghie și mai apoi la o agapă alături de părintele duhovnic și de de alți ucenici ai acestuia. Din păcate, când am ajuns acasă, am descoperit că tatal meu imi aruncase la gunoi câteva documente personale și câteva cărți de rugăciune. În urma reproșurilor făcute de mine, cearta a degenerat ajungându-se la amenințări și țipete. Nu mai știam ce să fac și m-am rugat sfântului Efrem citind acatistul sfântului pentru cei întristați. În urma rugăciunii, am observant cum gândurile de mânie nefirească ale tatălui meu s-au schimbat uitând toate amenintarile pe care le rostise doar cu câteva minute mai înainte. Slavă lui Dumnezeu, Preacinstitei Maicii Sale, Sfântului Efrem cel grabnic ajutător si tuturor sfinților pentru ajutorul primit.

Read more

Anonim: Doresc sa multumesc si eu pentru minunile savarsite de Sfantul Efrem.

Buna ziua, dragi crestini. Doresc sa multumesc si eu pentru minunile savarsite de Sfantul Efrem. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfintilor nostri reusim sa mergem mai departe si sa depasim toate greutatile. Dupa 2 sarcini pierdute greu am putut sa trec dar cu ajutorul lui Dumnezeu si Sfantului Efrem am reusit a 3 sarcina sa o duc la bun sfarsit si am nascut o fetita perfect sanatoasa.

Sunt insarcinata cu al 2 lea copil aproape 4 luni si totul este foarte bine pana acum. Citesc zi de zi Acatistul Mantuitorului, Maicii Domnului si Sfantului Efrem. Am parte de adevarate minuni. Lasasem o suma mare de bani in strainatate la persoanele unde lucrasem cu gandul sa-mi faca transfer bancar.

Intre timp ei se mutasera de acolo aveam doar un numar de telefon si mi-au spus ca am pierdut o parte la bursa. Dupa multe rugaciuni si lacrimi mi-am recuperat aproape toti banii in 5 ani de munca. Slava lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Tuturor Sfintilor. Amin

Read more

Elena: Sfantul Efrem cel Nou de la Nea Makri e un Sfant despre care auzisem in mod ocazional in ultimii 5 ani.

Doamne, ajuta! Sfantul Efrem cel Nou de la Nea Makri e un Sfant despre care auzisem in mod ocazional in ultimii 5 ani. L-am ignorat insa cu usurinta, deoarece ma gandeam ca doar aveam deja multi alti Sfinti ocrotitori pe care ii cinsteam personal in familie! Chiar nutream ceva indoieli cu privire la existenta sa reala si la descoperirea sa in vedenie Maicii starete Macaria de la manastirea Nea Makri din Attica. Vara trecuta, am avut cateva ore la dispozitie sa ma plimb prin centrul Bucurestiului. Asa am ajuns sa poposesc pentru pentru intaia oara la Manastirea Radu Voda, unde am descoperit si m-am inchinat la icoana Sfantului Efrem si la sfintele sale moaste. La plecare, m-am oprit la magazinul bisericesc si mi-am cumparat doua carticele cu viata, minunile, acatistul si paraclisele Sfantului. In drum spre casa am citit foarte miscata despre viata si patimele Sfantului Mucenic, precum si marturiile multor crestini care au primit ajutorul sau.

Viata si-a reluat cursul firesc si l-am lasat pe Sfant sa se odihneasca. Abia dupa vreo 10 luni m-am gandit sa citesc si eu cate o rugaciune catre Sfantul Efrem pentru gasirea unui loc de munca. In cateva saptamani am fost solicitata pentru un interviu si am primit imediat un post foarte bine platit si pe specializarea mea, la mai putin de 24 de ore de la expirarea contractului de munca anterior. Maica Domnului si Sfantul Efrem cel Nou nu m-au lasat sa ma ingrijorez in privinta gasirii unui nou loc de munca. Dupa doua saptamani mi s-a oferit un al doilea post, ceea ce mi-a permis sa pot alege cea mai buna oferta din cele doua primite. Nici acum nu pot crede ca am primit acest dar chiar de ziua mea, in conditiile in care nu depusesem un efort prea mare in afara de pregatirea unor aplicatii si a catorva intrebari pentru interviu. Doar am citit cateva rugaciuni catre Sfantul cand am avut ceva timp la dispozitie si mi-am adus aminte ca ar fi bine sa fac acest lucru.

Sfantul Mucenic a lucrat frumos in viata mea si, desi nu merit ajutorul sau nepretuit, nu pot decat sa ma bucur si sa-l cinstesc in continuare. Voi continua sa-i cer ajutorul si in alte aspecte din viata de familie si profesionala. Acum cred cu adevarat ca Sfantul Efrem cel Nou poate mijloci pentru toti cei care au nevoie de indrumarea sa pentru a face alegerile bune in viata.

Read more

Iuliana: Ca de fiecare data mi a ascultat ruga și mi-a dăruit grabnicul sau ajutor.

Mulțumesc din tot sufletul Sfântului meu drag Efrem cel Nou pentru ajutorul dăruit ieri mamei mele la o investigație medicală. I-am cerut ajutorul Sfântului sa o ajute sa treacă cu bine iar rezultatele sa fie bune. Ca de fiecare data mi a ascultat ruga și mi-a dăruit grabnicul sau ajutor. Îți mulțumesc sfinte al meu ocrotitor pentru toate minunile pe care mi le-ai dăruit in orice problema și necaz m-as fi aflat. Mulțumesc Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu pentru rugăciunile înălțate Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi păcătoșii!

Read more

Cristina: Va scriu pentru a-mi respecta promisiunea facuta Sfantului Efrem.

Buna ziua. Va scriu pentru a-mi respecta promisiunea facuta Sfantului Efrem. De cand a intrat in viata noastra el este protectorul familiei noastre si primul caruia ii adresam rugaciunile si multumirile noastre. Ii simtim prezenta ori de cate ori ii cerem ajutorul si ne rugam lui.

Cea mai mare minune pe care a adus-o in viata noastra este puiutul nostru Matei Efrem.
Dupa multa tristete si dejamagire ca nu reusim sa aducem pe lume copilasi (din cauza unei probleme medicale pe care eu o am) Sfantul Efrem ne-a ajutat si la fiecare control rezultatele erau foarte bune.

Dupa un an de rugaciune si infinite investigatii aveam primul test de sarcina pozitiv. Am avut parte de o sarcina si o nastere fara probleme (lucru la care dr nu se astepta), iar in acest an in ziua de Buna Vestire a venit in lume minunea noastra. Multumim Sfantul Efrem si Maicii Domnului pentru ajutorul primit

Read more

Efimia: Slava tie Sfinte Efrem cel Nou pentru toate.

Slava tie Sfinte Efrem cel Nou pentru toate. Vreau sa-i multumesc pentru toate ca imi are familia sub protectie si imi asculta rugaciunile care devin realitate la scurt timp. Te rog Sfinte Mare Mucenice Efrem fii si deacum inainte cu noi si da-mi rabdare si solutie la problemele care numai tu stii ca le avem. Doamne ajuta la toata lumea si mie pacatoasa.

Read more

Alina: Buna ziua, nu este prima minune facuta de Sfantul Efrem pentru mine si familia mea

Buna ziua, nu este prima minune facuta de Sfantul Efrem pentru mine si familia mea, am mai facut si alte marturisiri legate de ajutorul Sfantului asupra noastra. I-am promis daca ma va ajuta ii voi face publica minunea sa afle si alte persoane cat de minunat este El. M-am rugat pentru sotul meu sa ia examenul auto si l-a luat, permisul. Pe aceasta cale ii multumesc Sfantului Efrem si tuturor sfintilor ca ma asculta si ma ajuta ori de cate ori ii chem in rugaciune. Rugati va caci veti primi ajutor grabnic. Amin!

Read more

Luiza: Buna ziua, Va scriu in speranta ca marturia mea va intari credinta oamenilor in Bunul Dumnezeu, Maica Domnului si Sfantul Efrem.

Buna ziua, Va scriu in speranta ca marturia mea va intari credinta oamenilor in Bunul Dumnezeu, Maica Domnului si Sfantul Efrem.

Am aflat de Sfantul Efrem in urma cu 5 ani, cand eram in cautarea unui loc de munca in specialitatea studiilor terminate. Eram la catedrala din oras sa ma rog pentru ajutor la un examen de ocupare a postului pe care mi-l doream, unde am cunoscut-o pe cea care urma sa-mi ramana prietena si mi-a povestit despre cat de milostiv si puternic este Sfantul Efrem si despre cum a ajutat-o pe ea la nevoie. Imi amintesc faptul ca mi-a povestit o minune de-a Sfantului si in momentul acela am simtit o emotie de nedescris, fiori in tot corpul si o mireasma in jurul meu, aveam sentimentul ca este langa mine. Am citit 40 de zile acatistul Sfantului, am invatat si am luat examenul, ramanand, dupa aceasta intamplare, Sfantul sufletului meu.

Dar cea mai mare minune pe care am trait-o s-a intamplat cu cateva luni in urma, cand, insarcinata fiind, am facut varicela si toti medicii la care am ajuns ne descurajau si ne spuneau ca nu-si pot asuma niciun risc in ceea ce priveste sanatatea copilului nostru, exact acestea erau cuvintele lor. Nu ne puteau asigura ca este sanatos, dar nici ca ar fi afectata cumva dezvoltarea normala. Nici in familie nu am avut suport din partea tuturor. Nu exista cuvinte sa pot exprima ce era in sufletul meu si al sotului meu; nici nu puteam sa concept sa renunt la sarcina… Am plans foarte mult, nu stiu de unde atatea lacrimi. M-am rugat mult Sfantului Efrem sa traiesc bucuria de a fi mama acestui copil, increzandu-ma in cuvintele din acatistul Sfantului: „..acolo unde medicii si stiinta hotarau ca pruncii trebuiesc avortati.. ai lucrat minuni mai presus de fire..” In fiecare seara citeam paraclisul Maicii Domnului si dadeam burtica cu ulei sfintit de la Sfantul Nectarie. Si rugaciunile mi-au fost ascultate. Astazi sunt mama unui baiat de 7 luni, sanatos, voinic si vesel, toate dupa voia lui Dumnezeu, multumindu-I in fiecare zi.

Read more

Niculina: As vrea sa va povestesc si eu minunea mea.

Bună seara! As vrea sa va povestesc si eu minunea mea. Eu si soțul meu traim la Roma. Pe la începutul anului trecut eram tare mahnita, la muncă nu-mi mergea bine era un stres continuu, sotul meu la fel avea o muncă grea si prost plătită. Intr-o seara am gasit in portofel Acatistul Sfantului Efrem, mi-am zis: cine este, nu am auzit niciodată de el, M-am hotărâtă să-l citesc 40 de zile. A doua zi am mers la munca, vreau sa va spun ca lucram intr-o pițerie și dintr-o dată am simțit o mireasmă, un parfum (precizez ca în pițerie, de toate poate mirosi numai a parfum nu) m-a luat cu fiori.

Eu nu mai citisem acatiste și rugăciuni de mulți ani, am sunat-o pe sora mea și i-am spus, ea a vorbit cu duhovnicul ei și i-a spus că Sfantul Efrem o să mă ajute. Eram emoționată dar nu prea credeam ca o sa fie așa dar eu citeam in continuare Acatistul, după vreo 20 de zile eram alt om aveam o liniște sufletească așa cum nu am avut niciodată parcă pluteam.

Soțul meu în numai o săptămână a schimbat locul de munca. Apoi a început să crească dorința de a merge în Grecia să-i mulțumesc. Mi-am zis că e imposibil nu o sa ajung niciodată. Prin septembrie o soră de a mea s-a dus in vacanță în Grecia, va dati seama cand am auzit am sunat-o de multe ori și am rugat-o să-mi trimită o icoană cu Sfântul. Bineinteles ca mi-a trimis icoană și am început să mă rog la Sfânt și să-i mulțumesc pentru marele ajutor. Dar minunea acum vine sora mea care trăiește și ea la Roma a mers în multe pelerinaje. Prin ianuarie anul asta îmi spune: se face pelerinaj în Grecia, vrei sa mergi? I-am spus nu am cum nu mă lasă de la muncă.

Dar Sfântul m-a ajutat, mi-am dat demisia de la pițerie.S upărare mare avea să am ca nu mai erau locuri ca trecuse o lună. Dar iarăși Sfântul m-a ajutat căci m-a sunat sora mea și mi-a spus că o fata nu mai merge și merg eu, va dati seama ce bucuroasă eram și așa am fost la 5 Sfinți: Sfantul Efrem, Sfantul Patapie, Sfantul Nectarie, Sfantul Profirie si la procesiunea Sfântului Ioan Rusu.

La întoarcere în autocar o doamna care se ocupase cu organizarea pelerinajului a venit la mine cu telefonul in mana si mi-a aratat o poza cu o alta doamna în cărucior si cu piciorul in ghips la care imi zice: uite aceasta doamna trebuia sa meargă în Grecia dar și-a rupt piciorul şi așa ai venit tu.Va dati seama ce minuni a făcut Sfantul Efrem cu mine. Singurul regret este că înainte nu prea mă rugam și am ajuns acolo cam nepregătită dar eu știu că Sfinții împreună mă vor ajuta să mai ajung o dată la ei .Mare este puterea lui Dumnezeu,Doamne ajută-ne și miluieste-ne.Amin

Read more

Roxana: Ii mulțumesc Sfantului Efrem pentru tot ajutorul oferit!

Ii mulțumesc Sfantului Efrem pentru tot ajutorul oferit! Am fost internată în spital cu băiețelul meu. După 4-5 perfuzii , el nu mai putea urina ( făcuse un blocaj renal). Trecuseră deja 15 ore de când el efectiv nu putea să mai urineze. Doar am strigat la Sfântul nostru drag să-l ajute pe cel care îi poartă numele si in scurt timp el a reușit să iasă afară! Este un Sfânt drag nouă, nici nu trebuie să strigi de 2 ori după ajutor la el ca te scapă din toate!

Read more

Marian: Multumesc Sfantului Efrem..

Multumesc Sfantului Efrem! L-am cunoscut pe Sfantul Efrem in urma cu cativa ani, cand treceam printr-o perioada foarte grea a vietii mele. Probleme cu legea, cu serviciu, si multe alte mai mari sau mai marunte care m-au adus intr-o stare de stres si disperare maxima. Am citit Acatistul Sfantului Efrem si m-am rugat fierbinte lui, si incet, incet toate au inceput sa se indrepte. Acum m-am rugat si am citit din nou Acatistul Sfantului Efrem, pentru fiica mea, promitand ca voi marturisi si altora de minunile lui. Dupa ce am citit 40 de zile Acatistul, toate pareau a se aranja, dar de cateva zile, totul s-a intors din nou la 180 de grade. Nu am marturisit si altora cat de grabnic ajutator este, asa cum am promis si poate asta sa fie un semn. De aceea vreau acum sa va spun cat de grabnic m-a ajutat de fiecare data cand am avut nevoie, dar ca trebuie sa ne tinem si noi de promisiunile facute lui. Voi continua sa ma rog si sa-i multumesc Sfantului, fiind convinsa ca totul se va rezolva din nou! Multumesc din suflet Sfinte Efrem si ajuta-ne pe toti cei ce ne rugam tie!

Read more

Elena: Vreau sa dau marturie despre bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu si despre puterea mijlocitoare a Sfintilor lui.

Vreau sa dau marturie despre bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu si despre puterea mijlocitoare a Sfintilor lui. De data asta, in particular despre ajutorul grabnic al Sfantului Efrem cel Nou si despre trecerea lui inaintea lui Dumnezeu. Ieri m-am simtit extrem de rau, fara nicio explicatie. Ma durea ingrozitor capul, imi era foarte greata si imi tineam cu greu ochii deschisi. Imi era greu sa cobor la farmacie si nici nu stiam ce sa cer. Seara starea de rau s-a accentuat. Si pentru ca eram singura, si pentru ca nu stiam ce sa fac am inceput sa citesc acatistul Sfantului Efrem cel Nou. Si simteam ca pe masura ce citesc imi trece. Nu, nu era autosugestie…si in genere nu cred ca sunt o persoana sugestionabila…La sfarsitul acatistului starea de rau disparuse aproape cu totul, iar astazi m-am simtit bine toata ziua. Slava Tie, Doamne si Sfintilor cu care Te-ai milostivit spre noi pacatosii. Si cum as putea sa inchei altfel decat mutumindu-i Sfantului Efrem cel nou pentru bunatatea si ajutorul lui grabnic?

Read more

Ana Craciun: As dori tare mult sa fac cunoscut ajutorul primit de la Sfatul Efrem..

Buna ziua , As dori tare mult sa fac cunoscut ajutorul primit de la Sfatul Efrem , in speranța că și alți nevoiași vor incepe sa creada in puterea Sfântului .

Povestea mea începe cam așa :

In urma cu 2 ani , am rămas însărcinată , la controlul de confirmare a sarcinii , doctorul ne – a spus că vede ” ceva ” ( un edem ) care ar putea însemna că ceva nu este in regula cu bebelușul, dar tot o data ne-a spus și că i s-a mai întâmplat să se înșele iar acel „ceva” să dispară până la următorul control și așa ne-a programat peste o săptămână să vadă dacă ” ceva-ul ” a dispărut . Povestindu-i ceea ce ne – a spus medicul unui coleg de munca ( pe care Sfântul Efrem l- a ajutat sa depășească multe obstacole) mi – a spus să mă rog Sfântului Efrem, că acesta mă va ajuta negreșit. Nu știam prea multe despre Sfântul Efrem, de fapt nu știam nimic, însă m – am rugat Lui , Lui și Sfintei Fecioare Maria , m – am rugat ca la următorul control , doctorul sa nu mai vadă acel ” ceva ” și bebelușul sa fie bine ! Așa s – a și întâmplat, Sfântul Efrem și Maica Domnului ne – au ajutat și totul a fost bine atât la control cât si bebelușul.

După nastere, datorita faptului că nu am reușit să alăptez, am suferit o depresie , pe care am reușit să o depășesc tot cu ajutorul colegului meu , care de data aceasta mi – a dăruit o carte despre minunile Sfântului Efrem , citind cartea am inceput sa mă rog zi de zi Sfântului , iar cu ajutorul Lui am reușit să depășesc și acest episod.

De atunci îl considerăm pe Sfântul Efrem protectorul familiei noastre , îi mulțumim și ne rugăm zilnic Lui, sa ne ajute și să fie alaturi de noi mereu ! Mulțumesc mult pentru posibilitatea de a va povesti cum ne – a ajutat și ce însemnă Sfântul Efrem pentru noi!! O zi frumoasă.

Read more