Știu că de cele mai multe ori, nu suntem vrednici de mila lui Dumnezeu și de ajutorul sfinților, însă Dumnezeu e mare și ne întinde o mână de ajutor exact atunci când cădem în groapa deznădejdii.
În urmă cu puțin timp de la căsătorie, am rămas însărcinată; o veste minunată și un sentiment unic, însă eu și soțul meu, ne doream din tot sufletul să avem un loc al nostru, deoarece locuiam cu chirie într-o garsoniera foarte mică. Aceasta veste, că vom avea un copil, a fost cheia pentru care am luptat să reușim să ne luăm o locuință până se va naște. După câteva luni, am reușit să ne găsim o locuință, să ni se aprobe creditul și acum ne pregătim camera pentru minunea ce va veni pe lume. Încă de când am aflat de sarcină, Sfântul Efrem cel Nou, mi-a fost în suflet și cu acest gând am plecat: că Sfântul va fi îndrumătorul nostru și așa a și fost…simt ca Sfântul nostru drag, a fost cel care ne-a trimis oamenii necesari pentru a ne ajuta să reușim.
Nici acum nu realizez că avem casa noastră și că ni s-a îndeplinit un vis imposibil de realizat până astăzi. Dumnezeu face minuni! Slăvit să fie, împreună cu ceata de sfinți!