Georgiana: Ajutorul Sfantului Efrem Cel Nou către mine.

Ajutorul Sfantului Efrem Cel Nou către mine. Scriu aceste rânduri aducandui mii de mulțumiri Sfantului Efrem pentru bunătatea Lui față de mine si față de toți oamenii. Eu sunt o persoana foarte anxioasa, sufăr de câțiva ani de acesta boală. Cu trecerea anilor am căpătat mai multe frici, cea mai mare frica este de a zbura cu avionul. Eu cu sotul și fiul nostru locuim in Germania nu de mult timp si masina nu aveam ca sa mergem in vacanță la părinții noștri in România.

Până la urmă convinsă de soțul meu am plecat cu avionul, m-am simțit foarte rău. Într-un final am ajuns acasă, fiul nostru avea niste probleme de sănătate așa necăjită si supărată eram. Mergând la cumpărături m-am intalnit cu o fostă colegă de clasă. I-am povestit prin ce trec cu fiul meu, atunci ea mi-a dăruit cu inima bună o carte cu SFANTUL EFREM CEL NOU. MINUNI ÎN ROMÂNIA.

Recunosc că am fost putin sceptică la început dar am aceptat-o. Ne-am intors in Germania, între timp analizele fiului meu au ieșit bine, dar urma sa ne întoarcem în vacanță și nu mai vroiam să zbor cu avionul. Asa ca am inceput sa căutăm o masina acceptabilă si bună sa putem merge cu ea in vacanță, dar timpul trecea și nu găseam ce ne doream. Într-o zi am inceput sa citesc cartea cu Sfântul Efrem și in acelasi timp ma rugăm să ne ajute să cumpărăm o mașină bună pentru noi. La câteva zile maxim o săptămână am cumparat masina care ne trebuia. Și multe minuni a făcut Sfantul Efrem pentru mine. Într-o zi ma durea capul, m-am rugat Sfântului sa ma ajute si grăbit ma ajutat.

Vreau sa mărturisesc si minunea pe care a înfăptuit-o Sfântul Efrem pentru fosta mea colega ce mi-a dăruit cartea. Cosmina se chinuia de câțiva ani să de-a naștere unui prunc isi dorea foarte mult un copil. Dar Sfântul Efrem nu a ramas indiferent la suferinta ei si ia dezlegat pântecul ajutându-o sa aduca pe lume o fetiță sănătoasă și minunată. Cosmina a dorit să-i pună numele Efremia in semn de mulțumire către Sfantul Efrem. Am promis Sfântului Efrem că voi mărturisi toată bunătatea si iubirea lui față de mine și familia mea, față de toți oamenii ce își strigă suferinta în fața Sfântului Efrem.

Acum am niste probleme de sănătate și ma rog sa ma ajute, sunt sigura că mă va ajuta așa cum a făcut-o de multe ori. Îți mulțumesc Tie Sfantule Efrem căci prin tine si Domnul Iisus Hristos nu ati rămas indiferenți la suferinta mea si ma-ti ajutat atât de mult. Dragostea voastră față de noi păcătoși este atât de pură