De câteva săptămâni tot zic sa scriu minunea pe care Dumnezeu a înfăptuit-o prin mijlocirea Sfântului Efrem și a Maicii Domnului și din diferite motive am amânat. Așa că îmi cer iertare că scriu atât de târziu, în condițiile în care noi cerem ajutorul imperios „ACUM”. Mătușa și unchiul meu s-au îmbolnăvit de covid, iar din păcate starea lui s-a înrăutățit treptat până a ajuns să aibă nevoie de spitalizare și oxigen. Toată familia era „pe jar” din această cauză, am fi vrut sa-l ajutăm, dar nu știam și nu aveam cum. Ne rugam pentru el, fiecare în legea lui, și cam atât. Însă intr-o după amiază mi-a venit ideea să propun familiei mele (care este familiarizată cu ajutorul divin, pentru că Dumnezeu niciodată nu ne-a lăsat) să citim împreună acatistul Sfântului Efrem, la o ora anume, chiar dacă mulți dintre noi suntem la mii de km distanță. Timp de câteva zile am citit împreună acatistul Maicii Domnului și al Sfântului Efrem, unchiul meu a fost mutat la un alt spital și încet, încet s-a recuperat, iar în doua săptămâni a fost externat. Ii mulțumim cu toată inima bunului Dumnezeu, care mereu ne ajută și aude rugăciunile Sfinților și ale Maicii Sale pentru noi păcătoșii.