Elena: O sa povestesc doua minuni ale Sfântului Efrem cel Nou în viata mea.

O sa povestesc doua minuni ale Sfântului Efrem cel Nou în viata mea. Ele sunt, cu siguranță, nenumărate. Trebuia sa asigur traducerea pentru o delegație străină în context oficial. Am fost luată pe nepregătite, nu știam despre ce va fi vorba, dar știam ca va fi foarte mult limbaj administrativ, dat fiind contextul. Mi-ar fi fost greu și în condiții normale, cu atât mai mult cu cât eram după multe nopți aproape nedormite. Nu puteam să mă concentrez nici la o conversație banală în română, nu țineam minte ce mi se spunea. Să rețin unități logice dintr-un discurs, când oamenii nu fac pauze să te lase să traduci decât după ce spun foarte multe lucruri mi se părea imposibil.

La care se adăuga efortul traducerii simultane. Eram panicată și l-am rugat pe Sfântul Efrem să mă ajute. Și când am început să traduc, pur și simplu parcă vorbea altcineva în locul meu. Cuvintele îmi veneau firesc, cu ezitări rare, minimale. Vocea îmi suna limpede, fără emoții. Și vedeam din reacția celor din jur că totul era foarte bine. A fost, categoric, minunea Sfântului Efrem. O altă minune este mai recentă. În Joia Mare, din lipsă de timp, am mâncat foarte puțin. În Vinerea Patimilor nu am mâncat și nu am băut apă deloc. Știam, din anii anteriori, ca sâmbătă la amiază o să se instaleze greața, senzația de vomă, dificultățile de respirație, tremuratul și o sa îmi fie foarte greu sa vorbesc.

Pur și simplu mi se stinge vocea și dacă încerc sa vorbesc senzația de greață devine și mai puternică. Trebuia sa merg la Sibiu cu un grup de străini. Toată ziua de vineri am fost ținta ironiilor lor pentru ca le-am spus din ce cauza nu mănânc. Nu era răutate; era pur și simplu reacția omului care nu crede în nimic și râde de orice. Știam ca așa va fi și sâmbătă și mă temeam ca dacă o să mi se facă rău or să înceapă discursurile triumfale: „Vezi, ți-am spus…nu prea te ajută… etc”.

L-am rugat pe Sfântul Efrem să mă ajute să nu îmi fie rău. Și toată ziua nu am avut absolut nimic. La ora două am urcat în turnul Bisericii Evanghelice (200 de trepte) și nu am avut nimic, am ajuns înaintea tuturor, deși erau și bărbați în puterea vârstei în grup.

A fost din nou, categoric, minunea Sfantului Efrem. Cred că niciodată nu o să pot să ii mulțumesc și să mărturisesc îndeajuns. Il rog doar să mă îngăduie și mă ajute mai departe, nu pentru că aș merita, ci pentru a face evidente pentru oricine puterea și bunătatea lui Dumnezeu.”