Elena: În multe rânduri m-a ajutat Sfantul Efrem, dar de curând, ajutorul său m-a facut să plâng în hohote de fericire!

În multe rânduri m-a ajutat Sfantul Efrem, dar de curând, ajutorul său m-a facut să plâng în hohote de fericire! Am avut de pregătit un examen foarte complex şi dificil pentru a-mi păstra serviciul în învăţământ, examen la care nota minimă acceptată este 8. Mi-am propus să încep să învăţ pentru el cu un an înainte, dar a venit peste mine un mare necaz,fiind nevoita sa ma mut la 80 km distanta de casa, acolo unde lucram si unde faceam naveta zilnic, şi astfel, învăţatul a căzut pe ultimul loc; a trebuit să îmi caut şi o locuinţă provizorie, eram disperată pentru că aveam şi copilul mic în grijă, şi o grămadă de lucruri de cărat.

Dar rugăciunile către Maica Domnului şi către Sfântul Efrem şi-au găsit imediat răspunsul, încât în câteva zile mi-a scos Dumnezeu în cale oameni extraordinari care m-au primit în casa lor necondiţionat în oraşul în care lucrez (foarte departe de domiciliul meu), mi s-a găsit imediat loc la grădiniţă pentru fetiţă, deşi era aproape sfârşitul anului şcolar, şi am putut să-mi păstrez şi serviciul şi copilul aproape, într-un oraş străin mie, departe de toţi ai mei.

Fiind prinsă în învălmăşeala acestor evenimente tulburătoare din viaţa mea, m-am trezit că mi-a mai rămas timp pentru pregătirea examenului doar o lună de zile! Deznădăjduită de enormitatea volumului materiei, am început să citesc aproape zilnic Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Efrem, rugându-mă pentru luminarea minţii, să pot „ digera ” toată materia aceea. Am făcut ce am putut, am învăţat cât de cât, dar în mintea mea era un haos total. Luna a trecut şi, cu o zi înainte de examen, am mers la slujba Acatistului Sfântului Efrem la biserica „ Sfântul Dimitrie cel Nou şi Sfântul Efrem cel Nou ” din Galaţi. La final, m-am închinat şi la Sfintele Moaşte ale Sfântului Efrem, prezente în biserică, mărturisindu-i cu tristeţe că nu ştiu nimic; în acel moment, m-am lăsat cu totul în mâna lui.

A doua zi dimineaţă, nu mai aveam emoţii. Am aşteptat subiectele, şi… surpriză! Picasem pe subiect, cum se spune; subiectele erau, cu aproximaţie, din materia citită de mine în ziua precedentă! Cuvintele curgeau pe foi, dar parcă nu scriam eu…parcă altcineva scria cu mâna mea! Am obtinut 8,30!!! La aflarea rezultatului, am inceput sa plang in hohote de fericire! Stiam ca nu e meritul meu, ci al Sfantului. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *