Anonim: Poveste către copilul meu…

Poveste către copilul meu
Minunea mea,
Voi încerca să îmi adun toate gândurile acelei perioade, ca să reușești să înțelegi cât de MINUNAT a fost Dumnezeu cu tine.
Ianuarie 2018
După câteva zile în care m-am simțit mai vulnerabilă și mai emotivă, câteva teste aveau să confirme minunea că ești în burtica mea. Fericiți, emoționați, am anunțat familia restrânsă. După aproximativ o săptămână, am mers să te vadă și medicul, să îți aud inimioara, dar am primit recomandarea unor analize. De ce? Fiindcă se bănuia că inimioara ta a încetat să mai bată… La câteva zile după ce le-am făcut, am revenit la consult, când am auzit limpede, clar fiecare bătaie a ei.
După multiple internări și clipe grele, mare îmi era bucuria să te pot revedea prin ecograf. Ai început să fii activ, să îmi dai semne că, în corpul meu, bat două inimi. Bucuria noastră a fost zdruncinată în săptămâna 22, când medicul ne-a spus, mie și tatălui tău: „Se pare că avem o problemă!”. Nu înțelegeam nimic din ce se spunea. În amalgamul acela de sentimente, chiar am întrebat dacă mulți copii au acea problemă. Am înțeles doar că ar fi ceva în neregulă cu inimioara ta. Ne-a sugerat să mergem la un alt medic, specialist în morfologii fetale. Am mers, dar parcă sufletul meu era încredințat că voi auzi o infirmare a diagnosticului, că totul e în regulă, că a fost o greșeală. Țin minte cum doamna doctor, văzând diagnosticul prezumtiv al medicului ginecolog, a zis: „Doamne, cum să fie așa ceva intrauterin?!”. Am primit-o ca pe o ușurare, crezând că totul e bine, dar, în următoarele clipe, doamna a continuat… „Se pare că lucrurile sunt mai grave decât credeam!”.
Ne-a poftit să luăm loc la birou și a început să ne povestească despre alte cazuri similare, cu care avea să ne pună în contact. Ne-a recomandat să mergem să nasc în Germania, ca tu să fii operat imediat după naștere, fiind vorba despre un diagnostic de cele mai multe ori incompatibil cu viața. La finalul consultului, ne-a dat răgaz trei săptămâni, după care trebuia să revenim, pentru a fi reevaluați de către ea (specialist în morfologii fetale) și de către un cardiolog pediatru (de asemenea, specialist în malformații congenitale, depistate intrauterin). Am revenit la medicul ginecolog, care, din prima clipă și cu o mare convingere, ne-a expus opțiunea avortului. Am refuzat categoric, atât eu, cât și tatăl tău. Insista, mă suna, spunând că e un caz greu… atât pentru noi, cât și pentru ei, medicii care au luat parte.
Cele trei săptămâni au fost un moment de repaus pentru întreaga familie, pentru toți cei apropiați care se bucuraseră atât de mult de vestea că ești, că exiști. Ne-am rugat mult, zi și noapte. Pentru mine, a urmat o perioadă grea… Au urmat contracțiile, precum și nopțile în care nu reușeam să dorm nicicum ‒ în mintea și în gândul meu răsuna numele acelui diagnostic. Tot în acea perioadă, primisem canon din partea Părintelui duhovnic să citim zilnic acatistul Sfântului Efrem cel Nou, al Sfântului Ioan Rusul și al Sfântului Nectarie. Bunicul tău, Părintele M., insista să îți alegem un nume de sfânt și să te lăsăm în grija acelui ocrotitor. Am simțit, chiar în clipa aceea și fără nicio ezitare, că tu vei fi EFREM, Efremuțul inimii mele. În acele zile, am primit și o icoană a Sfântului Efrem cel Nou, care mi-a devenit cel mai mare scut și mângâiere. Ascultam zilnic înregistrarea acatistului Sfântului Efrem cel Nou ‒ era singurul mod în care mintea mea nu își mai croia propriile scenarii, ci reușea să se liniștească. Adormeam cu icoana pe burtă, iar, în mintea mea, numele diagnosticului a fost înlocuit cu o frază din acatist: „Sunt Efrem, tot timpul mă gândesc la tine!”.
Au trecut cele trei săptămâni… și a venit momentul decisiv. Simțeam că plutesc, că asist la o poveste tristă, dar care nu era despre noi. Eram cu tatăl tău, palid de emoție, și cu mătușa ta, M. Eram tăcuți. Cei de acasă se rugau și așteptau verdictul cu sufletul la gură. Am intrat. Ne așteptau toate cadrele medicale. Țin minte că aveam o metanieră în mână; o strângeam atât de tare, încât, pentru o vreme, mi-au rămas urmele ei, cum s-a înfipt în mână. Eram cu ochii închiși, mă rugam să se înfăptuiască o minune, ca doctorii să nu mai vadă nimic din tot ce văzuseră inițial.
Am intrat la medicul cardiolog, s-a uitat minute în șir pe toate părțile, într-o liniște deranjantă, dar care nu îmi doream să se termine înainte de a spune ceva pozitiv. După câteva minute lungi, ne-a cerut să mergem în cabinetul medicului specialist în morfologii fetale. Se uitau împreună, vorbeau în șoaptă… Au decis să ne poftească în sala de așteptare, pentru a aștepta acolo rezultatul investigației. Când au ieșit, răspunsul a fost unul destul de evaziv și în ceață. De fapt, nu mai văzuseră malformația despre care se vorbea inițial. Medical, nu aveau o explicație, de aceea au amânat verdictul. Din acea clipă, am înțeles că nu medical trebuie înțeles totul, ci doar duhovnicește.
A urmat un drum la Oradea, la fratele Părintelui nostru duhovnic, care e renumit ca fiind unul dintre cei mai buni ecografiști, care lucrează cu o aparatură de ultimă generație. Am primit un răspuns plin de nădejde, întrucât ne-a spus că nu se pune problema acelei malformații. A cerut chiar să vadă și prima ecografie.
Ne-am reîntors acasă, cu toate actele primite în urma ultimei ecografii, fericiți să împărtășim vestea cea bună și medicului ginecolog. Spre surprinderea noastră, domnul doctor insista că, medical, nu are cum să fie real, și, chiar dacă eram deja într-o săptămână avansată de sarcină, ne repeta ideea de a renunța la ea.
După alte câteva săptămâni, când eram în săptămâna 32, începusem să dezvolt o preeclampsie ‒ aveam episoade de hipertensiune. Acesta a fost momentul în care am decis să îmi schimb medicul. Am mers la o clinică privată, unde am întâlnit o doamnă doctor deosebită, care a încercat să mă liniștească. În zilele acelea, am aflat că ești foarte mititel și că nu mai creșteai așa cum trebuie. Te vedeam foarte des, monitorizam frecvent cât crești și cât de mult crește tensiunea mea. În plus, de la aflarea veștii cu privire la suspiciunea unei malformații, contracțiile încă se mai făceau simțite. Doamna doctor plecase în concediu, însă m-a lăsat în grija altei doamne în cazul unei urgențe.
11 septembrie 2018
Îi scrisesem un mesaj doamnei doctor, pentru că aveam tensiune mare și nu te mai simțeam atât de activ. Am mers la spital pentru o scurtă monitorizare și alte analize, iar seara m-au chemat să mă internez, pentru a încerca să aducă tensiunea la valori normale. Am ajuns la clinică la ora 20:00. După aproximativ două ore de monitorizare, am fost informată să îmi anunț soțul că, în scurt timp, voi intra în cezariană, deoarece tensiunea nu scădea, iar mișcările tale erau foarte rare. Menționez că era o echipă total nouă, care nu știa deloc istoricul sarcinii.
Au venit, într-o fugă, tăticul tău și mătușa ta. Am anunțat pe toată lumea să întărească rugăciunile și, astfel, marți, 11 septembrie 2018, la ora 23:43, la 36 de săptămâni și 5 zile, ai venit pe lume ‒ un mititel de 2200 g și 47 cm. Ai primit nota 10!
La două săptămâni, ai fost reinvestigat de medicul cardiolog. Imediat după acel consult, am observat că, pe pieptul tău, în dreptul inimii, îți apăruse o mică pată. În prima clipă, am crezut că au rămas urmele ventuzelor de la EKG, apoi am înțeles: era o dovadă a minunii Sfântului Efrem ‒ un hemangiom roșu ca focul, identic flăcării cu care a fost ucis Sfântul Efrem cel Nou.
***
Acum ai șase anișori! Ești un băiețel plin de viață și împărtășești tuturor dragostea și bucuria ta. Între timp, Dumnezeu ți-a dăruit și o surioară, pe care o iubești mult.
Când vei fi mare, aceste rânduri îți vor aminti că am purtat împreună o luptă grea, dar am biruit. Prin tine, am înțeles că, indiferent de ceea ce spun medicii, ca oameni cu știință limitată, Dumnezeu rămâne Marele Medic, Care pe toate le poate. Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților pentru darul primit!