În zadar gândeam, că Sfântul Efrem este pe mine. Acum cred că Sfinții nu se supără, sau chiar dacă este supărat, oricum m-a ajutat. Îmi propusem ceva timp în urmă să citesc acatistul sfântului 40 de zile și spre marea mea rușine nu am scos la capăt. Apoi pentru caracterul meu urât, ultimul timp sânt tristă și depresantă. Dar după ce căzusem urât pe mâna stângă, mă durea tare, nu putem să adorm și că întotdeauna, l-am chemat în ajutor pe dragul meu Sfânt Efrem. Desigur durerea s-a calmat și am dormit.
Bucuria cea mare era, că’nțelesesem că Sfântul Efrem nu mă părăsise și este mereu prezent să mijlociască Bunului Dumnezeu și să mă ajute. Îmi venea să plâng de fericire știind că am un prieten adevărat și minunat. Aș putea să scriu o cărticica despre câte minuni, ajutor și vise împlinite am avut în 5 ani de când l-am cunoscut și m-am rugat acestui Sfânt minunat. Îți Mulțumesc infinit cu multă recunoștință Sfinte Părinte Efrem. Fii cu noi mereu și ajută-ne să facem doar voia Lui Dumnezeu.
Rugați-vă cu încredere, rugăciunile noastre sunt ascultate.
Doamne ajută tuturor, sănătate și numai bucurii.