L-am întâlnit pe Sfantul Efrem cel Nou afland ca este un Sfânt grabnic ajutător, mare făcător de minuni, tamaduitor într-o circumstanță nu tocmai plăcută. Am avut o sarcină dificilă de la 23 de săptămâni un risc mare de avort, am preferat să mă rog Sfântului pentru copilașul din pântecul meu să fie sănătos și eu să am o naștere ușoară. Pe atunci citeam doar aceste minunate rugăciuni ale Sfântului. Care m-au ajutat enorm și am ajuns aproape de termen cu sarcina. După ce am născut la o lună și jumătate copilașul meu a făcut meningita am stat prin spitale internata alături de el, la recomandarea prietenelor neștiind cărui Sfânt să mă mai rog sa-mi scape copilașul cu viața o prietenă mi-a spus de acest minunat Sfânt.
Am început sa-i citesc acatistul Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Nectarie, Sfintei Paraschiva (aveam o iconiță, mir putina vata si busuioc de la marele ei praznic), Sfântului Arsenie Boca, paraclisul Maicutei Domnului si multe alte mici rugăciuni care m-au ajutat nespus de mult. Dupa o lungă perioadă de spitale schimbate, de situații neprevăzute multe urcușuri si coborâșuri ascultând părerile medicilor am preferat să mă rog încontinuu să îmi pun toată nădejdea în toți acești minunați sfinti și grabnic ajutători. Si după mai bine de 6 luni va spun cu bucurie in suflet si mulțumire Domnului, ca am trecut cu bine peste această mare încercare , copilașul meu nu a avut complicații după ce am ieșit din spital, e un copil sănătos asta datorită acestui minunat Sfânt care si acum ne rugăm de fiecare dată lui si ne ajută să depășim nenumărate obstacole în viața de zi cu zi.
Ulterior ne-am procurat acatistul o prietenă de a mea a venit la noi după venirea noastră acasă cu o icoana din Attica Grecia, noi îl considerăm protectorul Nostru, al casei si continuam sa ne rugam lui. Ii multumim nespus de mult pentru toate minunile făcute pentru noi si le spunem si altor oameni să se roage acestui Sfânt și indiferent ce necaz ar avea să nu-si piardă speranța și nădejdea în bunul Dumnezeu. Mai presus de toate e Bunul Dumnezeu și toți acesti minunați Sfinti care fac minuni cu noi oamenii neincetat. Multumim Sfantului Efrem ca ești alături de noi mereu și multumim si Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Ioan Rusul ,Sfintei Parascheva,Sfantului Arsenie Boca pentru aceasta mare minune săvârșită.