Vera: Doamne ajuta, tare mult ne apasă grijile vieții cotidiene, intensificate și de acea dorință de a avea o viață perfectă, în ton cu vremurile și cu propria mândrie.

Doamne ajuta, tare mult ne apasă grijile vieții cotidiene, intensificate și de acea dorință de a avea o viață perfectă, în ton cu vremurile și cu propria mândrie. Uit de multe ori că nimic nu pot face fără ajutorul Lui Dumnezeu și al Sfinților Săi și atunci apare căderea, înotul în mocirla neputinței, al stresului, al disperării.
În septembrie, mi se termină concediu de creștere copil, fapt care a implicat și pregătirea pentru examenul de Titularizare (nemaiavând contract valabil). Greu, tare greu a fost să învăț, încercând să mă ocup de gingășia mea, de meditații (pe cât posibil, am dat curs rugăminților unor mămici de a-i ajuta copiii), de responsabilitațile celelalte; neavând un real ajutor din partea nimănui.
Doar că Sfinții nu m-au lăsat, au fost cu mine în sala de examen (am reușit să trec peste episodul de rău-declanșat de oboseală, nedormit, stres, nemâncat, căldură-chiar înainte cu câteva minute să vină subiectul), încurajându-mă, aducându-mi aminte lucruri. Tare stresată am fost săptămâna ce a urmat, până la aflarea notei. 9,50, minune, minune, minune. Când am plecat din sală, am fost dezamăgită de lucrare (perfecționismul…), dar se pare că am reușit…Dumnezeu a fost ajutorul: rugăciunea a fost ascultată fiind îndreptată către Dumnezeu de Sfantul Spiridon, Sfantul Efrem cel Noi, Sfantul Mina, Maicii Domnului, Sfantul Parascheva, Sfantul Ioan Rusu, Sfantul Luca al Crimeei, Sfantul Pantelimon, Sfanta Ecaterina, Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Filofteia, Sfantul Ioan de la Suceava.
Am fost a treia pe județ la materia mea, un minus, deoarece nu am prins postul titularizabil în oraș (singurul), și am luat unul la vreo 70 de km. Țin să menționez că de câțiva ani buni nu s-au mai scos posturi titularizabile.
M-a durut mândria, rău de tot…cum, să merg la țară? să fac atâta navetă? Și alte întrebări ce m-au frământat. Înainte se putea face detașare imediat după ce luai postul (anul ăsta s-a decis că nu), o soluție minune pentru mine.. Nu îmi este că merg la țară (copiii sunt minunați oriunde), doar că mijloacele de transport sunt rare și eu aș fi nevoită să ajung numai spre seară acasă, ceea ce mă seacă (să nu-mi văd gingășia atâta timp mă ucide pe interior…). Mi-e frică că mă voi detașa prea mult de minunea mea în această situație.
Încă sper că acea lege se va schimba ca printr-o minune și eu aș putea preda în oraș, să fiu lângă fetiță și să pot să mă pregătesc mai bine pentru a le oferi elevilor lecții de calitate. Ce să fac? Simt că mândria m-a adus aici…De era acum câțiva ani, nu m-ar fi deranjat situația, însă acum. Slavă Lui!