Ajutorul Sfantului Efrem cel Nou – zămislirea fetiței noastre!
Încep prin a mărturisi ajutorul Sfantului Efrem cel Nou încă dinainte de a-mi cunoaște soția și a ma căsători. M-a ajutat în lupta cu anumite patimi de fiecare dată când i-am cerut ajutorul, și mult m-am mângâiat și întărit rugăciunile rânduite către acest mare sfânt! Dar cel mai important ajutor, deși uneori am fost mai necredincios și sceptic, este o minune recentă. De la începutul căsniciei ne-am dorit un copil și am văzut ca întârzie să apară, astfel la sfatul părintelui duhovnic am săvârșit acatistul Sfântului 40 de zile. După am am mai săvârșit încă o dată acatistul Sfântului Efrem și minunea s-a întâmplat! Așteptăm o fetiță, care e deja pe drum, poate în noapte asta sau mâine va veni pe lume cu ajutorul lui Dumnezeu și prin mijlocirea Sfantului Efrem cel Nou!
Am ținut sa fac vestit ajutorul Sfantului Efrem deoarece i-am promis ca o fac publică până nu se naște, deși am amânat și nu m-am ținut de cuvânt! Mulțumesc Sfinte Efrem ce Nou, Maicii Domnului și Milostivului Dumnezeu pentru toate binefacerile! N.B. Fetița s-a născut deja și e bine, sănătoasă din mila lui Dumnezeu și ajutorul Sfantului Efrem ce Nou! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!