Maica Domnului şi Sfântul Efrem cel Nou m-au căutat şi găsit pe mine, nu eu pe Dânşii.
Eu sunt Niculina, o mare păcătoasa pe care Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţii au binevoit de-a lungul vieţii păcătoase să o salveze de la moarte de 4-5 ori pentru rugăciunile facute de ceilalţi, eu nefiind o rugătoare ci o cititoare de rugăciuni şi acelea cu mintea împraştiată la cele lumeşti. Multe şi negrăite minuni mi-au dăruit mie nevrednica, Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţii săi.
În a treia zi de Crăciun de Ziua Sfântului Ştefan, după Sfânta Liturghie , am plecat în vizită la o cunoştinţă care era în spital, operată la cap de 5 ori în 4 luni şi care avea acasa un copil mic sub un an şi acela cu probleme. Pe Calea Victoriei din Bucureşti în drum spre spital am trecut pe lângă o Biserică unde doua femei mă întreabă dacă nu vreau să intru că este ceva adus înnăuntru. Ce anume nu am auzit sau înţeles prea bine.Le-am răspuns că sunt aşteptată la spital şi poate o să intru la întoarcere. La spital am fost impresionată şi zguduită de ceea ce am văzut şi auzit prin ce trecea femeea aceea tânără şi familia ei.
La întoarcere am zis ,, ia să intru eu în Biserică să văd ce-o fi aici’’. În Sfânta Biserică se afla adus Papucul Sfântului Efrem cel Nou şi se aflau acolo şi 2 măicuţe din Constanţa care strângeau donaţii pentru o mânastire cu hramul Sfantului Efrem , având pe masă şi cruciuliţe mătănii, carţi cu Sfântul etc. Eu m-am închinat la icoane şi la papucul Sfantului Efrem rugându-mă pentru persoana din spital şi numai pentru ea. Pe urmă zic ,,Cine o fi acest Sfânt?’’ Ma uit în geantă şi constat că nu mai am cine ştie ce bani, chiar foarte puţini căci îi cheltuisem cu pachetul de spital. Aşa că mi-am cumparat o cruciuliţă de lemn, cea mai mică şi subţire carte cu Sfântul şi restul, nişte mărunţis l-am pus în cutia pentru Mănăstirea Sfântului din Constanţa.
Îmi era şi ruşine de ce pun în cutie dar m-am bucurat că maicile calugăriţe ieşiseră un pic afară şi nu m-am facut de ruşine în faţa lor eu fiind imbrăcată ca o ,,doamnă,,. Acasă am citit cărticica cu Sfântul care cuprindea viaţa, descoperirea minunată a Sfintelor Moaşte, un Acatist, un Paraclis şi vreo 5 rugăciuni către Sfântul Efrem cel Nou. Eu leneşa şi impraştiata la rugăciune zic ,,e prea mult pentru mine un acatist sau paraclisul ,, asa că hai să-mi iau angajamentul să citesc pentru femeia aceea din spital deci nu pentru mine, două rugăciuni către Sfantul Efrem cel Nou, una pentru Bolnavi şi una de Mulţumire. La rugăciunea de mulţumire îl lăudau şi slăveau prin cuvinte pe Sfantul aşa de mult încit mie mi s-a părut exagerat şi ziceam de multe ori în gândul meu ,,Ei !Chiar aşa?’’
Deci de atunci pe lânga puţina rugaciune pe care o aveam de citit, mă rugam cu aceste două rugaciuni către Sfantul Efrem cel Nou pentru persoana din spital. Pe la jumătatea lunii februarie a anului 2014 am avut dureri la sânul drept şi ma duc sa-mi fac nişte investigaţii fiindcă se vedea şi se simţea ,,ceva,, .
În urma investigaţilor imagistice mi s-a spus ca am o tumoare suspect malignă adica cancer.
Am fost la 4 medici care mi-au spus acelaşi lucru şi care m-au sfătuit să mă operez. Toate rezultatele investigaţiilor imagistice au fost trimise de colega mea în Franţa la o prietena care lucra in domeniu. Aceasta a spus ca AM AVUT UN INGER PĂZITOR care mi-a dat semnal la timp căci semnalele dureroase în cancer se dau dacă eşti în metastază eu fiind de gradul doi. Eu m-am gândit ,,ce am facut eu în plus faţă de ceea ce faceam de obicei în ceea ce priveşte rugăciunea şi starea mea duhovnicescă?” care lăsa de dorit.
Am ajuns la concluzia că mă rugam Sfantului Efrem dar nu pentru mine ci pentru alţii, şi că numai Sfântul Efrem m-a trimis la timp la doctor. In perioada de dinaintea operaţiei în timp se alergam la doctori, analize, investigaţii premergătoare operaţiei am primit 3 cărţti ( cele mai voluminoase şi complete) cu Sfântul Efrem cel Nou. O primesc pe prima , nu aveam timp şi starea necesară să o citesc, cred ca am frunzărit-o doar şi o dau la o parte. Peste alte doua zile Sfantul vine din nou la mine prin o colega de serviciu care-mi aduce aceeaşi carte, alt coleg imi spune tot de Sfantul Efrem cel Nou să ma rog la el că este făctor de minuni şi grabnic ajutator şi tot aşa.
Eu nu eram hotărâtă să mă operez aşa ca am apelat la rugăciunile tuturor preoţilor pe care-i cunoşteam, să se roage pentru mine şi tuturor colegilor şi rudelor şi prietenilor care mă întrebau cu ce pot să mă ajute le spuneam săa se roage pentru mine, eu nefiind în stare – aşa eram de copleşită. Rugaciunile tuturor mi-au adus în mână telefonul unui cuvios părinte de la Sihăstria pe care l-am sunat, i-am spus de diagnostic şi l-am înterbat dacă să mă operez sau nu.
Mi-a spus să mă operez, să fac chimoterapie şi tot ce trebuie că Maica Domnului mă iubeşte şi am să mă vindec. Eu am zis că nu cred, că eu nu mă prea rog Maicii Domnului decât aşa în treacăt, eu rugandu-mă mai mult Sfintei Treimi şi Domnului Iisus Hristos. Parintele mi-a subliniat ,,Ai să vezi că Maica Domnului o să te ajute si ai să te faci bine.”
Cuvintele parintelui s-au adeverit : înainte de a intra în operaţie am primit din Sfântul Munte Athos, de la Maica Domnului, prin oamenii săi, rugaciunile fierbinţi ale preoţilor şi calugărilor de la Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu, un mir sfinţit şi o panglică sfinţită care fusese atinsă chiar de Brâul Maicii Domnului din Mănăstirea Vatoped.
Toate acestea mi-au dat putere şi curaj de am intrat în operaţie fără frică, cu multă pace şi linişte. Sub pernă aveam cartea Sfântului Efrem din care începusem să citesc despre multele minuni pe care le făcuse şi le face. Vreau să vă spun că m-am spovedit ca înnainte de moarte cum nu o mai făcusem nici-o dată până atunci, studiind vreo 4 îndreptare de spovedanie şi scriindu-mi păcatele din copilarie şi pâna atunci, chiar dacă pe unele le mai spovedisem. Am scris cam 6 pagini faţă – verso, ca urmare la spovedit l-am bulvesat pe duhovnic încât nu mi-a dat dezlegare să mă împărtăşesc ci mi-a zis ca Duminică după Sfânta Liturghie să cer să iau doar Aghiazma Mare. Aşa am făcut, eram in spital în Paraclisul din Fundeni iar a doua zi am fost prima la operaţie. Eram pregătită să mor şi nu să traiesc deoarece îmi dorisem de mai multe ori moartea iar acum Dimnezeu mă testa. Aproape tot timpul nu m-am rugat să mă vindec, ci am zis ”Doamne faca-Se voia Ta” şi eram mai pregătită să mor decât să trăiesc.
Aşa că Maica Domnului şi Sfântul Efrem cel Nou au fost ocrotitorii mei.
La operaţie mi-a fost extirpat tot sânul drept şi toţi ganglionii linfatici de la sub braţ care erau inflamaţi, acestea sau trimis la biopsie în spital şi s-a trecut ca termen de ridicare a rezultatului cam peste 2 luni fiind foarte multe personae operate în acea perioadă. După externare mergeam din două în două zile la spital unde aşteptam câte 3-4 ore ca să ni se extragă surplusul de linfa din drene şi să ne schimbe pansamentul.
Doctorul oncolog unde urma să fac chimioterapia mi-a spus că mi-ar trebui biopsia de la spital mai repede ca să fie trimisă şi la alt institut unde să confirme diagnosticul şi să ne dea şi alte detalii (Victor Babeş) pentru a începe tratamentul cât mai repede altfel exista riscul ca celula canceroasă să migreze în altă parte.
Am mers la Spital şi am încercat să obţin rezultatul mai devreme de data scrisă şi mi s-a spus ca este imposibil deoarece am fost foarte multe operate şi nu se poate, să vin în data stabilită.
Am fost operată pe 31 martie şi în perioada 1 mai- 4 mai am fost într-un pelerinaj la Sfintele mănăstiri din Vâlcea, Olt am ajuns şi la Parintete Arsenie Boca la mormânt. La întoarcere Duminica, la un popas nu am mai coborit din autocar unde mai ramasesera cateva persoane de la care am aflat ca a doua zi luni era 5 mai ziua Sfantului Efrem cel Nou. Atunci am fost sigură că Sfântul mă va ajuta să primesc rezultatul biopsiei mai devreme cu 2 săptămâni. Aşa că a doua zi, am citit Acatistul Sfantului şi m-am rugat să mă ajute cu biopsia, în maşină am început Paraclisul pe care l-am întrerupt ajungând la pansat. După pansat şi toate cele, care de data asta au durat foarte puţin am mers la Laborator dar programul începea pe la ora 9 aşa că mi-am continuat Paraclisul Sfântului. În momentul în care am terminat Paraclisul de citit uşa laboratorului s-a deschis şi am întrebat-o pe asistentă dacă este gata biopsia mea. S-a întors şi a spus ,,DA, dar sa mai astept ca terbuiesc facute niste formalitati,,.
Asta a fost prima minune iar a doua a fost rezultatul biopsiei . Cancerul de sân se confirma dar era de grad II cu şanse de vindecare de 95% iar minunea a treia : ganglionii linfatici inflamaţi dar Neinvadaţi de cancer. Deci am scăpat de cancerul linfatic care ar fi fost mult mai periculos şi care ar fi necesitat şi radioterapie şi chimioterapie mai agresivă.
Mulţumesc! Sfântului care de ziua lui face daruri şi aduce bucurii altora.
Maica Domnului, Sfantul Efrem cel nou, Sfantul Nectarie şi alţi sfinţi m-au ajutat să fac minimul de chimioterapie ( doar 4 şedinte) pe care am suportat-o foarte greu fiindu-mi foarte rău. Ca să mă duc la sedinţa următoare de chimio mergeam la mănăstirea Radu Vodă la Sfântul Nectarie, la icoana Maicii Domnului şi Sfântului Efrem unde ziceam ,,Ajutaţi-mă să-mi duc crucea că eu nu pot’’ şi acasă la fel. Eu nevrednica şi păcătoasa visam să devin mucenica precum sfinţii. Dumnezeu mi-a arătat cât sunt de slabă şi nepregătită eu ne-suportând perfuziile cu chimioterapie decât dacă mă rugam în timpul acela, cerând ajutor tuturor Sfinţilor şi Maicii Domnului. Chimioterapia a fost un iad pe care mi l-am asumat spre iertarea şi ispăşirea pacatelor dar nu cred ca voi mai repeta vre-o data experienţa asta, prefer sa ţin post negru cât o fi necesar. M-au ajutat inclusiv rugăciunile făcute de preoţi, colegi, rude şi prieteni care m-au copleşit cu dragostea şi atenţia lor.
Le mulţumesc Tuturor, să le răsplătească bunul Dumnezeu însutit şi înmiit. În fiecare an de ziua Sfantului mă străduiesc să-I fac cadou ceva Sfantului Efrem dar el îmi iese în întimpinare şi mă copleşeşte cu surprize înnainte să ajung la Dânsul la Radu Voda unde sunt şi moaştele sale. Spre ruşinea mea de rugat către Dânsul nu prea m-am mai rugat decât rareori. Anul acesta Parintele meu Duhovnic a făcut un pelerinaj în Grecia şi ajungea şi la Nea Makri la Sfantul Efrem cel Nou, eu ne-având loc să merg i-am dat un acatist de mulţumire şi nişte euro pentru Sfânta mănăstire, simţindu-mă datoare vândută Sfântului şi aşteptând să văd acum ce surpriză imi pregăteşte.
Cu doua zile innaintea plecării o maică călugăriţa nu a mai putut merge aşa ca i-am luat eu locul şi am ieşit pentru prima dată din ţară într-un pelerinaj unde în prima zi am primit darul Maicii Domnului din Athos: o plimbare cu un vaporaş pe apele ce înconjoară Sfântul Munte , văzând şi eu ca femeie, de la distanţă, Sfântul Munte şi o parte din mănăstiri.
Maica Domnului ne-a trimis şi un cuvios părinte cu Sfinte moaşte din Mănăstirea Xenofont. Mari sunt darurile tale Maica Domnului.
A patra zi trebuia să ajungem la Sfântul Efrem cel Nou dar cu o seară înnainte de ajunge (deci Sfântul iar mă surprinde şi face el zece paşi către mine păcătoasa şi nevrednica) persoana care plătise biletul pentru maica monahie – un barbat – îmi spune că este născut chiar pe 05 mai de ziua Sfântului Efrem şi că să-i dau doar jumătate din costul pelerinajului. Am rămas uimită de ceea ce-mi pregătise Sfantul Efrem şi încă nu ajunsesem la Dânsul. Suma în euro pe care eu o pusesem în Acatistul de mulţumire era jumatate din jumatatea costului pelerinajului pe care eu il primeam acum cadou de la Sfântul. Deci Sfinţii nu au nevoie de banii noştrii ci de sufletul nostru şi de îndreptarea noastră pe calea cea bună. Eu îi sunt datoare în continuare.
A doua zi m-a uimit cu Înalţimea Sa nu credeam că este aşa de înalt, i-am imbratişat racla şi cu lacrimi în ochi I-am Mulţumit, că m-a adus la El şi pentru tot ce mi-a dăruit. Tot pelerinajul a fost ca o călătorie prin Rai. Mulţumesc tuturor. Pâna acum doar cu gura am proslăvit numele şi minunile sale, făcând o mărturisire publică a minunilor sale şi în autocar după ce am plecat de la Sfântul, deci bărbatul prin care Sfântul a lucrat nu ştia nimic despre mine şi situaţia mea. Acum este pentru prima dată când scriu. Mulţumesc! pentru această posibilitate şi să mă ierte Sfântul că am întârziat atâta, neavând curaj. Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor Sfinţilor săi să vă mântuiască şi miluiască după Mare Mila Sa pe toţi. Amin!
Vă îmbraţişez pe toţi, Niculina păcătoasa
penru care v-aţi rugat şi dumneavoastră Cuvioase Părinte Ciprian, Părinte Ştefan, Părinte Irinel-Constantin, Părinte Constantin, Părinte Radu, Părinte Primus, Părinte Victor, Părinte Marius – Alexandru , Părinte Alexandru, Părinte Ciprian şi Alţii Neştiuţi. Bucureşti – România
18.10.2017
p.s. Persoana operată la cap datorită careia l-am cunoscut pe Sfântul este bine dar nu pentru nevrednicile mele citiri de rugaciuni.