Loredana: Din nou am primit ajutorul Sfantul Efrem.

Din nou am primit ajutorul Sfantul Efrem. Băiețelul meu mijlociu răcise și avea o tuse foarte încărcată. Am ajuns la pediatru cu el și i-a dat antibiotic dar cu tot l-a luat tusea mai tare. A urmat alt antibiotic.. nimic.. a urmat al treilea.. tot .. analizele la sânge bune dar efectiv avea secreții coborâte care numai nu vroiau să se desprindă. La noi în oraș sunt moaștele Sfantul Efrem cel Nou. Am fost la Sfintele lui moaște. Aveam un șervețel de hârtie pe care l-am atins de racla lui rugandu-l să-mi facă băiețelul sănătos din nou. Am citit acolo acatistul lui. Eram tare tare abătută și amărâtă. Îmi făceam tot felul de gânduri. Dar am zis ca dacă îl rog pe Sfânt și pe Maică Dombului nu are cum să nu îi treacă, chiar dacă după iar îmi veneau alte gânduri. Am ieșit din bisericuță și am vrut să pun acel șervețel în acatist ca să fie intr-un loc curat și când am deschis și am pus șervețelul a fost fix pe acest paragraf din acatist: “Cum m-ai chemat am venit/ I-ai spus femeii care te rugase să îi tămăduiești fiul”. Atunci am înțeles ca Sfântul m-a ascultat ca l-am chemat din suflet sa îmi ajute și mie băiețelul. Am ajuns acasă și seara după ce adormea îi puneam șervețelul pe piept și îl dădeam cu mir de la Sfânt, a fost tot mai bine, până ce i-a trecut.
Și tot acum se Sfantul Efrem pe 5 mai când s-a făcut procesiune cu icoana Sfântului în jurul spitalului unde sunt Sfintele Lui moaște o lumină din cer a căzut peste Icoana Sfântului! Sfinții ajută grabnic când li se cere din ardoare ajutorul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *