Mulțumesc Sfântului Efrem din suflet și îi cer iertare că am întârziat atât cu depunerea mărturiilor. A făcut o minune cu centrala noastră termică, la trecerea pe modul de vară, în clipa când nu mai pornea pe apă caldă, rugăndu-l disperată, a pornit. Apoi m-a ajutat în două situații, cu confirmarea unor facturi, fiind riscul mare, daca nu intervenea bunătatea Sfantul Efrem, să le mai plătim o dată. Iar azi-noapte, fiind la limita suportabilitătii cu durerile de la niște probleme gastrice, m-am rugat din suflet sa-mi treacă durerea și să pot dormi, promițându-i că voi mărturisi azi, despre asta și despre cele de mai sus, pe care de mult tot am amânat să le mărturisesc. Iertare, Sfantul Efrem, mulțumiri din suflet și ocrotirea ta pururea cu noi să fie!