Elena: Mărturisesc ajutorul oferit de Sfântul Efrem.

Mărturisesc ajutorul oferit de Sfântul Efrem. Din cauza multor uneltiri de la locul de muncă, anul trecut se punea problema să fiu dată afară. Sfântul Efrem a lucrat miraculos și problemele au luat altă turnură, a venit pandemia, am lucrat in sistem online, video, cu monitorizare și cei care îmi făceau necazuri nu au mai avut spor. Am reușit și anul acesta sa fac față problemelor, Sfântul a fost mereu langa mine. O altă minune a fost că îmi doream foarte mult un loc de veci într-un cimitir securizat, păzit, cu locuri amplasate la alee. Mereu mă rugam să găsesc ceva, preturile erau foarte mari la alee așa cum doream. Ieri, in ajunul sărbătorii, am citit un anunț, am sunat, prețul era acceptabil, într-un cimitir in care îmi doream de mult timp. Am fost azi, de ziua Sfântului, la persoana care face actele și deja mai mult de jumătate din procedura este parcursa. Visul meu, dorința mea s-a împlinit într-o zi. Îmi venea greu sa cred cu cei care povesteau că au găsit locuință grabnic cu ajutorul Sfântului. Este foarte adevărat, mie mi s-a întâmplat să găsesc într-o zi și să pregătim și actele. Sper ca Sfântul Efrem să mă ajute în continuare să depășesc problemele de la locul de muncă.