E.E: Sunt plină de păcate și totuși vreau să mărturisesc ajutorul Sfântului Efrem.

Sunt plină de păcate și totuși vreau să mărturisesc ajutorul Sfântului Efrem. Atât de grabnic mi-a venit în ajutor. Aveam niste acte care le păstrăm pentru o zi in care știam că voi avea nevoie de ele. Îmi pricinuiau multă mâhnire, durere in suflet și le vedeam zilnic puse în dosar, in folii. Într-o zi am decis să rup tot, să nu le mai am in fața ochilor, îmi erau o sursă de durere. Tot am rupt și am dus la coșul de gunoi. Într-o zi mi-au fost solicitate exact acele acte. Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Atâția ani le-am ținut, și când am decis să îmi fac curat în viață mi s-au cerut. Am căutat cu groază, știam că totul fusese aruncat. Am inceput să plâng, totul era pierdut, pur și simplu m-am prăpădit de plâns. Eram la pământ. Mama s-a rugat în tot acest timp,. Eu nu mai aveam puterea de a mă ruga. Știam ce făcusem. Așa cum eram plânsa, pe covor, mi-am întins mâna spre un dosar. Singurul din bibliotecar …era ceea ce căutăm. Inclusiv originalele erau acolo. Eu rupsesem copiile se pare. Toate actele erau acolo, cap coadă. Ce făcusem? Pe acele foi, pe acel dosar, xeroxasem pe verso alte regulamente. Că să economisesc hârtia, am xeroxat pe verso. Este minunea Sfântul Efrem. Un tot acest timp mama s-a rugat, având iconiță Sfântului la gat. In bibliotecă, deasupra dosarului era icoană Sfântului Efrem care mă privea, îmi spunea că totul va fi bine. Eram prăbușită, plânsă și am avut impresia că mă ridică, cu zâmbetul pe buze, cu căldură în inimă. Multumesc Sfântului Efrem și Sfântului Mina.