Să vă spun și eu minunea pe care a făcut o Sfantul Efrem cel Nou. Anul trecut în luna februarie soțul meu, a avut o recidivă după trei ani, a unui cancer operat și tratat chimioterapeutic. A suferit o intervenție chirurgicală foarte complicată in urma căreia i s-a extirpat și un rinichi afectat de tumoră. Cu ajutorul Sfantul Efrem și tuturor Sfinților operația a fost făcută cu succes. A urmat din nou tratament chimioterapeutic dar boala a recidivat din nou agresiv dupa 4 luni de la terminarea tratamentului. Nu ne-am pierdut nădejdea și ne- am rugat mult Sfantuluu Efrem cel nou, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Luca al Crimeei și bineînțeles Maicii Domnului, iar cu puterea Domnului și cu ajutorul rugăciunilor tuturor Sfinților acum este bine. Doamne ajută la toată lumea și cu credință să-și pună nădejdea în Domnul!