Dan: Sfântul Efrem m-a ajutat să obțin repede o ședință prin telefon cu doctorul.

Sfântul Efrem m-a ajutat să obțin repede o ședință prin telefon cu doctorul. Aveam nevoie de această ședință pentru o scrisoare medicală. Asta în condițiile în care până azi am așteptat aproape trei săptămâni ca să obțin o asemenea ședință (este lipsă de cadre medicale în Marea Britanie). Dar, după ce m-am rugat Sfântului Efrem, astăzi am obținut una foarte repede. Am sunat dimineață, și am putut face programarea imediat (adică am găsit o doctoriță care avea un interval orar încă neocupat), iar doctorița m-a sunat la vreo oră după aceea, adică foarte repede, și am discutat ceea ce aveam de discutat. Îi mulțumesc cu umilință Sfântului Efrem pentru ajutor!