Carmen: Prin urmare, toată viața m-am rugat ca el să scape de această dependență. Ajunși la capătul răbdării si al puterilor, l-am descoperit pe Sfântul Efrem.

Să ne bucurăm si să-i aducem mulțumiri Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou pentru tot ajutorul pe care ni-l mijlocește de la Dumnezeu. Minunile făcute de Sfântul Efrem în viața mea din momentul în care am aflat de el sunt nesfârșite și cu siguranță o parte din ele au rămas ascunse. Nu este prima oară când mărturisesc minunile sale, dar am vrut să vorbesc incă o dată despre ajutorul primit în cea mai dureroasă problemă din viața mea. Încă din copilărie familia noastră a fost umbrită de durerea provocată de faptul ca tatăl meu era dependent de alcool. Prin urmare, toată viața m-am rugat ca el să scape de această dependență. Ajunși la capătul răbdării si al puterilor, l-am descoperit pe Sfântul Efrem. După o perioadă de rugaciuni adresate Maicii Domnului, Sfântului Efrem precum și altor sfinți, în urma unui control medical tatălui meu i s-a interzis să mai consume alcool. Iar ieri doctorul i-a reiterat această interdicție. Îndemn pe toți cei care se luptă cu orice formă de dependență, sau orice altă problemă, să ceară ajutorul Sfântului Efrem cu credință neclintită și Sfântul va mijloci pentru ei