Anul ce tocmai trecut a fost unul extrem de dificil, după cum toată lumea știe. Din aceasta cauza generata de pandemie mi-am pierdut locul de munca, eu fiind cea care a ales sa plece pentru a nu fi data afara. După asta, parca toată viata mi s-a întors la 180 de grade, m-am întors acasă la ai mei simțindu-ma din ce în ce mai izolata și cu un puternic sentiment de neputință, generat de lipsa unui loc de munca.
În acest context am întărit rugăciune, însă trebuie să recunosc că nu puține au fost momentele în care m-am îndoit. În perioada aceasta m-am îmbolnăvit de stomac de supărare și de depresie simțindu-ma din ce în ce mai singura și deznădăjduit. Situația asta a durat câteva luni bune în care pur și simplu nu mai vedeam lumina de la capătul tunelului, neavând nici relații sau pile care sa ma ajute oarecum. Astfel, mi-am aduse aminte de vorbele unui părinte Sfant:”cine n-are om, are pe Dumnezeu”!
Adesea, nu primim ce vrem, ci ce avem nevoie. Eu personal doream cu disperare sa lucrez în domeniul pentru care m-am pregătit și unde lucram inițial, însă Dumnezeu m-a călăuzit atât de tainic în locuri total nebănuite însă potrivite pentru mine. Le mulțumesc din suflet sfinților mijlocitor după cum urmeaza: Părintele Efrem, Sfantului Nectarie, Sfantului Arsenie Boca, Sfantului părinte Ilie Lacatusu, Cuvioasa Parascheva, Sfantului Mc Dimitrie, Sfantului Ierarh Spiridon, Nicolae și Ioan Maximovici și altor sfinți care poate ca s-au rugat pentru mine și eu nu știu și mai ales Maicii Domnului ce nu încetează sa vegheze asupra mea.
Într un final, când chiar nu mai speram, spre finalul anului am acceptat o oferta de munca într-un domeniu paralel decât cel unde doream eu cu disperare sa lucrez. Deși nu mi a convenit la început, iată ca a început sa mi placa ceea ce fac, neavând regrete pentru decizia luata. Știu ca acest fapt e o minune. Poate ca se întâmplă să trecem prin astfel de momente pentru ca noi oamenii sa învățăm sa avem răbdare și sa prețuim cu adevărat fiecare lucru pe care Dumnezeu ni l oferă.