Vreau să-i mulțumesc Sfântului Efrem cel Nou, pentru că m-a ajutat să trec cu bine un examen foarte dificil, nepromovarea acestuia însemnând imposibilitatea înscrierii la finalizarea studiilor. Îi mulțumesc pentru mângâierea și puterea în necazuri, pentru că m-a ajutat să termin la timp lucrarea de disertație și să o prezint fără emoții, obținând nota maximă. De asemenea, pentru tot ajutorul oferit surorii și verișoarei mele, în numeroase încercări. Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, Sfintei Parascheva de la Iași, Sfintei Teodora de la Sihla, Sfântului Spiridon al Trimitundei, Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, Sfântului Paisie Aghioritul, Cuviosului David din Evia, pe care-i simt ca prieteni și care-mi sunt alături în greutăți și bucurii, dar și Sfântului Ghelasie de la Râmeț. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.