Anonim: Vă scriu să vă spun cat de mult ne iubește Bunul Dumnezeu și cât de mult ne ajută sfinții!

Doamne ajută, tuturor! Vă scriu să vă spun cat de mult ne iubește Bunul Dumnezeu și cât de mult ne ajută sfinții! Anul trecut m-am înscris la școala de șoferi, iar în ziua în care am mers la clinica medicală, stând la coadă, l-am văzut pictat, pe un perete, pe Sfântul Efrem Cel Nou. Imediat, m-am gândit că Sfântul mă va ajuta să iau permisul de conducere.
Timpul a trecut, nu a fost chiar atât de ușor cum îmi imaginam eu la început și cumva îmi pierdusem speranța că voi reuși să obțin permisul. Am picat de două ori traseul și eram destul de deznădăjduită, crezând că nu sunt capabilă sau că Sfântul Efrem nu vrea să mă ajute și a uitat de mine.
În luna mai urma să-mi expire dosarul astfel încât m-am hotărât să mai încerc o dată să dau examen. M-am rugat cu toată puterea mea, Sfântului Mare Mucenic Efrem, Sfântului Nectarie și Preacuvioasei Paracheva, Maicii Domnului și Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, sperând la o minune. Deși aveam în minte cele doua examene eșuate, mi-am spus că dacă eu nu pot, Dumnezeu poate și trebuie să cred, că voi reuși. Astăzi în Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, am obținut permisul de conducere, iar înainte să plec la examen, am citit acatistul Cuvioasei Parascheva și pe cel al Sfântului Mare Mucenic Efrem Cel Nou. Imediat cum am terminat acatistul Sfântului, în cărticica pe care o citeam, am văzut „poza” cu Sfântul Efrem Cel Nou, exact cum apărea pe peretele clinicii,semn că nu a uitat de mine! Poate nu mulți vor considera acest lucru o minune însă pentru mine este cu adevărat, mai ales că am sustinut examenul în Săptămâna Mare! Am promis Sfântului Efrem că voi mărturisi această minune, aici pe pagină! Slavă Ție Doamne, pentru toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *