Anonim: În toată nevrednicia mea mulțumesc cerului, eu păcătoasa.

Mă numesc Cristina și cu multă dragoste și tărie, aduc mărturisire în ajutorul, pe care Sfântul EFREM ni-l dăruiește tuturora când îl chemăm în disperarea noastră. El este cel, care cu încredințare m-a salvat din vâltoarea și multele valuri și probleme ale vieții. Dar, duminică noaptea mama în vârstă de 82 de ani, operată la genunchi, a căzut în casă și nu s-a mai putut ridica de jos de durere în partea costala. Chemând salvarea și ducând-o de urgență la spital, în urma unui consult tomograf, s-a constat că are 3 coaste rupte și 2 fisurate. Așteptând în sala de așteptare la urgențe, am citit acatistul Sfântului Efrem, rugându-l cu toată sărăcia sufletului, să o ajute pe mama mea să nu fie grav și să nu cadă la pat în imposibilitatea de a se putea mișca. După o zi de spitalizare și investigații, vă mărturisesc că plămânii și pleura, nu i-au fost afectate de ruperea coastelor, nu are durerile mari de care mi s-a spus, se poate mișca și totul este neașteptat de bine. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu și Sfântului Efrem care ne ajută nespus de mult. Îi mulțumesc Maicii Domnului că nu ne părăsește și se roagă fiului ei pentru noi toți. În toată nevrednicia mea mulțumesc cerului, eu păcătoasa.