Anonim: Mulțumesc Sfinte Efrem!

Sfântul Efrem e mai mare decât mi-as fi putut imagina. M-am rugat la el, poate nu așa cum ar fi trebuit, dar mai mult am vorbit cu el și îi ascultam Acatistul. Despre ce este vorba, am dat de permis de 4 ori si astăzi a cincea oară am reusit. M-am rugat la Sfântul Efrem să mă liniștească, să ma lumineze și ajute deși vrednică nu eram de mărinimia lui. Mare mi-a fost mirarea când polițistul la care am căzut a vrut să am punct de plecare o oarecare de langa Biserica unde se afla Moaștele Sfântului. Nu reușeam sa ma liniștesc, am vorbit iarăși cu Sfântul și am ascultat acatistul. Mare e puterea sa și vrednica nu am fost astfel demonstrând cât de mare e milostenia lui. „