Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vin iar cu o mărturie a ajutorului primit de la Sfantul Efrem cel Nou mare făcător de minuni și grabnic ajutător, căruia i se mai spune si fulger deoarece în anumite situații ajuta imediat. De ajutor fulger am avut și noi parte în seara de 14 august 2023 când după terminarea prohodului Adormirii Maicii Domnului (eram la manastirea Sfantul Efrem cel Nou din Nea Makri-Grecia) fiicei mele Efremia in vârstă de 9 anișori îi era foame tare deoarece luând micul dejun târziu nu a mai putut mânca la prânz si deci i se facuse foame tare până la sfarsitul prohodului, dar Sfantul Efrem nu a lăsat-o să sufere de foame, ci a trimis o persoană cu o bucată de pâine proaspătă și ne-a dato.
De ce zic va e de la Sfantul Efrem? Pentru că din toată mulțimea de persoane care eram in curte, persoana cu pâinea ne-a strigat pe noi și alerga în urma noastră să ne oprească și ne-a dat bucata de pâine proaspătă si bună. Și tot in aceiași seară târziu când se intunecase deja, așteptând să vină soțul cu mașina să ne ia de la mănăstirea Sfantul Efrem, el întârziind rămăsesem doar eu cu fiica mea în afara mămăstirii că se închisese porțile mănăstirii și au apărut câțiva câini mari de care ne-am speriat rău când auzeam și lătrăturile lor , era ceva de groază in intuneric și eram foarte speriate că nu aveam nimic cu care să me apărăm, nici băț , nici pietre.
Fiica mea a început să plângă. Atunci ne-am așezat intr-un colț sub icoana Sfântului Efrem de la poarta Mănăstirii și am inceput să ne rugăm Sfantul Efrem , Bunului Dumnezeu Măicuței Domnului. Și ce credeți mișcându-mă de pe un picior pe altul am simțit un pietroi la picioare care până atunci nu era. Dar nu a fost nevoie să il folosim deoarece Sfantul Efrem , Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului nu au lăsat câinii să se apropie de noi. Câinii treceau prin fața noastră , se uitau la noi si mergeau mai departe, nu s-au atins de noi câinii.
Deci chiar că am fost ajutate fulger cu pâine imediat să ne potolim foamea , cu un pietroi care până atunci nu era acolo și câinii ținuți să nu se atinga de noi. Toate acestea in aceiași seară. Încă am emoții. Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Măicuței Domnului, Sfantul Efrem cel Nou și tuturor Sfinților. Nu ezitati să cereți ajutorul cu credință Bunului Dumnezeu , Măicuței Domnului, Sfantul Efrem cel Nou și tuturor Sfinților.