Încă o minune săvârșită de către Sfântul Efrem căruia îi aduc mii de mulțumiri.
Ieri spre seara fetița mea de 7 luni, începuse să facă temperatura și era destul de agitata, parca nu voia nimic. M-am rugat Sfântului Efrem sa ne scape de temperatura și să nu mai ajungem la medicamente sau la medic, și să putem dormii și noaptea ce urma, iar minunea nu a întârziat să apară. Totodată, a învățat să zică câteva cuvinte printre care și mama, iar de vreo câteva zile efectiv uitase și nu mai zicea. Din nou l am rugat pe Sfânt să îi aducă aminte și in seara aceasta, ca printr o minune am auzit din nou cuvantul mama. Aseară, foarte puțin a crescut temperatura fetiței, după care ușor, ușor a început să scadă. Mari sunt minunile Sfântului. De asemenea mulțumim Maicii Domnului care necontenit ne veghează, Sfantului Nectarie și Stantului Stelian a căror prezență este simțita. I-am promis Sfântului că o să mărturisesc și asta am făcut! Doamne Ajuta!