Îi mulțumesc Sfântului Efrem pentru ajutorul incomensurabil pe care l-am primit de fiecare dată. Am promis că voi scrie măcar o parte din minunile pe care le-a făcut cu mine și cu familia mea, pentru că și eu l-am cunoscut citind mărturiile altora pe internet. Într-una din vacanțele mele am plecat înainte, urmând să vină și tatăl meu mai apoi. Din păcate el are mare fobie de zborul cu avionul, așa că am citit pentru el rugăciunea de călătorie și l-am rugat pe Sfântul Efrem să-l ajute, iar apoi, fiind foarte obosită am adormit, urmând să-l văd dimineața când ajungea de la aeroport. În timpul nopții l-am visat pe Sfântul Efrem cum alerga, dar nu știam unde, apoi o voce mi-a spus să mă trezesc și să-i citesc Acatistul și Paraclisul. M-am trezit brusc și, fără să știu de ce, am simțit o mare nevoie de a citi, deși nu cred în vise. Am citit Acatistul si Paraclisul Sfântului Efrem pentru ca tata să ajungă cu bine și pentru ca să mă liniștesc, pentru că eram foarte tulburată. Dimineața tatăl meu nu ajunsese așa că am luat legătura cu prietenul lui care trebuia să-l ia de la aeroport. Am aflat că la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul din Viena avionul a luat foc. Însoțitorii de bord au încercat să stingă focul, însă a fost nevoie ca avionul să se reîntoarcă și să aterizeze de urgență. Nu s-a aflat exact de la ce a pornit focul, dar totul se putea transforma într-o tragedie, dacă ar fi fost prea departe și nu ar fi avut timp să aterizeze. Tata deja trimisese mesaj de adio familiei, pentru că în cabină toată lumea era panicată și țipa din cauza focului și a fumului. Din fericire au reușit să se întoarcă și să aterizeze la timp, iar pe pistă i-au așteptat pompierii și ambulanțele. Am fost profund impresionată de tot ce s-a întâmplat, mai ales după ce am făcut corelațiile cu visul meu. Au trecut mulți ani de atunci și sunt foarte fericită că pot să scriu într-un final despre ajutorul primit. Chiar zilele trecute am avut o călătorie cu avionul, tot la aceeași mare companie aeriană, și am spus că dacă Sfântul Efrem mă va ajuta să mă reîntorc cu bine voi scrie despre această minune. De câte ori călătoresc îi citesc rugăciunile și totul este bine, simt cum mă liniștește și cum trece timpul mult mai ușor. Mulțumesc!