Acum 4 ani, am fost într-o excursie la mănăstirea ,, Sfântul Efrem cel nou,, de la Gura Dobrogei din Constanța, unde se afla o parte din moaștele Sfântului și atingând-le și rugându-mă, am simțit cum ma inunda minunatul parfum de mir și sentimentul deosebit ca parca era acolo lângă mine și ca îmi asculta rugaciunile. De atunci, Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou îmi este povățuitor, părinte, ocrotitor, frate și prieten de taina. La el ma rog cu credință și la Măicuța Domnului. Ii simt prezenta și de fiecare data m-a ajutat când am avut o problema. M-am rugat să-mi tina băiatul sănătos, el lucrând în Belgia. L-am rugat să-mi protejeze baiatul de covid și sa mi-l aducă sănătos acasă. Si asa a fost. După un an și jumătate în care am fost foarte îngrijorată pentru el, situația epidemiologica fiind grava, s-a întors cu bine. Ma rog în continuare la dragul meu sfânt. Și spun cu mana pe inima ca el ne ajuta. I-am promis ca voi mărturisi, cum l-a ajutat pe sotul meu care este diagnosticat cu cancer din păcate si fiind foarte necăjita, m-am rugat să-l ajute sa suporte bine curele de citostatice, care de obicei sunt foarte agresive. Și valorile analizelor sunt acceptabile. Eu ma rog în continuare și cred cu tărie ca el ne va ajuta.