Doresc sa dau mărturie din nou despre ajutorul Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou și îl rog să mă ierte că am întârziat cu această mărturie! De câțiva ani, de când îl știu pe Sfantul Efrem și mă rog la el, ajutandu mă în foarte multe ocazii, mi am dorit tare mult să ajung la el acasă, în Nea Makri. Și nu știam cum aș putea face asta, cum aș putea să l conving pe soțul meu să mergem în Grecia, tocmai în Nea Makri, la 1200 km de casă.
Și totuși, anul acesta, am reușit să ajungem în concediu cu copiii în Grecia. Ne am cazat chiar în localitatea Nea Makri. Am fost chiar și pe insula Eghina, acasă la Sfantul Ierarh Nectarie, apoi la Mânăstirea Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou (am ajuns aici pe 5 septembrie, coincidență?! într o zi de 5, la fel ca și ziua de prăznuire a Sfântului, dar în luna mai), iar la întoarcere, chiar de ziua soțului am vizitat și Biserica Sfantul Dimitrie cel Nou din Tesalonic.
A fost primul nostru concediu în Grecia, iar pentru asta și pentru multe altele îi sunt recunoscătoare Sfantul Efrem. Acest concediu a fost foarte încărcat de emoții, datorită sfinților dragi pe care i am vizitat, iar amintirile sunt de neuitat.
Atât de mult mi am dorit sa ajung la Sfantul Efrem, în Nea Makri, încât anul trecut am și visat acest lucru (se întâmpla în luna aprilie 2022). Visul meu s a îndeplinit în septembrie 2023.
Sfântul Efrem ne a vegheat în călătoria noastră, cât și pe drumul de la întoarcere și ne a păzit de inundații.
Cu adevărat Sfantul Efrem este grabnic ajutător și este ca un prieten pe care îl chem în ajutor!
Din păcate, în momentul de față de confruntăm cu o problemă în familie, dar nădăjduiesc că Sfântul MM Efrem, Sfantul MM Mina, Sf Inger Păzitor al fiecăruia și Maica Domnului ne vor ajuta!
Bucură-te, Sfantul Mare Mucenice Efrem, Noule Făcător de Minuni! Te iubim!