E greu, Sfinte…
Cu rușine și cu părere de rău conștientizez faptul că am fost și sunt în continuare ajutată de Dumnezeu și de sfinții Lui și că nu mi-am făcut niciodată timp să mulțumesc pentru toate binecuvântările, în adevăratul sens al cuvântului. Doar un mulțumesc mormăit la repezeală pe sub mustață, din inerție, și atât.
Începând cu examenul de definitivat promovat din prima, cu notă mare și până la serviciul obținut în fiecare an, pe muchie de cuțit, în ciuda tuturor candidaților care erau înaintea mea, cu note mai bune și care, după logica omenească, ar fi trebuie să ocupe posturile. Din nou și din nou mi se arată faptul că atunci când Dumnezeu hotărăște ceva, omul nu poate face nimic. Acolo unde Domnul vrea și hotărăște să intervină, omul nu are nicio putere.
De ceva timp – de foarte mult timp, de fapt…!- sunt măcinată de o relație de prietenie ce durează de aproape 20 de ani. O prietenie ce a înflorit frumos, ce m-a făcut să sper la mai mult, deși nu am primit semne în acest sens. Mai trebuie să menționez faptul că el e om ocupat, și că din această cauză sunt ignorată de multe ori, timpul lui fiind limitat. Și aici intervine problema: îi înțeleg viața zbuciumată, dar nu înțeleg de ce Dumnezeu mă lasă lângă el, să îl aștept, dacă nu voi fi cu adevărat niciodată în viața lui. Mi-am propus de multe ori să renunț la relație, dar mereu mă trezeam că îi sunt prin preajmă și că mă bucur măcar de un zâmbet din partea lui și de o îmbrățișare. La fel de des, în schimb, vedeam că deranjez, că sunt inoportună, că mesajele mele nici nu îmi sunt citite și că apelurile îmi sunt respinse. Așadar, era clar că o viață alături el ar fi imposibilă.
Ei, și acum, ce să fac, Sfinte Efrem? Cum aș putea eu să renunț la el? Cum să mă rup de dânsul în condițiile în care mereu intervine ceva ce rezolvă oarecum problema și mă face să îl caut din nou? E suficient un simplu mesaj din partea lui și eu sunt topită… Cum aș putea să îmi fac curaj să îi spun cu adevărat ce simt? Cum aș putea, știind că va spune NU și că voi fi pusă la grămadă cu toate celelalte care suspină după el? Mai ales, cum aș putea să ies de tot din viața lui? Ce rol avem, de fapt, unul în viața celuilalt?
Cu aceste lecții învățate, mulțumesc acum Maicii Domnului, Sfinților Lui Dumnezeu, în special Sfântului Efrem, Sfântului Spiridon, Sfântului Nicolae, Sfântului Mina, Sfântului Nectarie pentru sănătate și pentru binecuvântările din viața mea, cerându-le iertare pentru o așa târzie mărturie.