Anonim: Doamne ajută, Sunt profund recunoscătoare pentru tot ajutorul primit de la Sfantul Efrem cel Nou și Sfantul Mare Mucenic Mina .

Doamne ajută, Sunt profund recunoscătoare pentru tot ajutorul primit de la Sfantul Efrem cel Nou și Sfantul Mare Mucenic Mina . Ceea ce mi s-a întâmplat poate părea un lucru neînsemnat pentru mulți dar pentru mine este una din minunile pe care le-am avut de când am aflat despre acești sfinți minunați și pe care acum îi consider ocrotitorii familiei mele. Am avut o problemă cu telefonul pentru că ne mai știind parola , s-a blocat și singura soluție era să îl aduc la setările din fabrică ceea ce ar fi dus la pierderea tuturor datelor din telefon. Am fost foarte supărată și timp de aproape 3 zile am încercat să îmi aduc aminte semnul pe care l-am făcut pentru blocarea telefonului dar fără nici un rezultat pozitiv.Atunci am zis că singura soluție este să îi rog pe Sfantul Efrem cel Nou și pe Sfantul Mare Mucenic Mina să mă ajute în acest sens deși mă gândeam că această cerere nu este prea serioasă și că nu aș putea să mă rog pentru așa ceva lui Dumnezeu. Dar Sfinții sunt grabnic ajutători și niciodată nu ar trebui să ne pierdem speranța indiferent de cererea pe care facem către ei.
Deci, după aproape trei zile de încercări și după ce i-am rugat pe Sfinți să mă ajute am încercat din nou și degetul a desenat exact parola uitată. A fost copleșitor, nu îmi venea să cred că Minunea s-a produs.
Deasemenea am avut mult ajutor din partea acestor minunați Sfinți ocrotitori în perioada pandemiei când eu(nevaccinata ), soțul (vaccinat) și copilul ne-am îmbolnăvit de COVID .
Mama mea a avut cancer la colon și a trebuit să fie operată la 80 de ani și tot cu rugăciunile către Sfantul Efrem cel Nou și Sfantul Mare Mucenic Mina a trecut cu bine și acum este sănătoasă.
Vă mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul și în continuare să ne ocrotiți și să vă rugați pentru noi să trecem peste toate încercările vieții și să ne mântuim și noi. Doamne ajută!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *