De mult timp mă tot gândesc, dacă să pun pe hârtie o întâmplare minunată din viața mea.
Ei bine, au trecut deja ani de zile iar gândul că poate această deosebită întâmplare poate să folosească și celorlalți, nu m-a lăsat. Totul s-a petrecut în săptămâna luminată din anul 2018.
Îmi organizasem o excursie în Spania, mai exact în orașul Barcelona, împreună cu sora mea și un prieten de-al nostru. Am aterizat în aeroportul din Barcelona la o oră foarte târzie și am hotărât să luăm un taxi care să ne lase exact la hotelul unde aveam făcută rezervarea.
Odată ajunși la destinație, ni s-a spus de la recepție că rezervarea pe care o făcusem nu mai era valabilă fiindcă întâmpinaseră niște complicații cu extragerea din contul meu bancar și camerele noastre fuseseră ocupate de altcineva.
După mai multe explicații, concluzia lor a fost că nu mai aveau nici un loc unde am fi putut rămâne peste noapte. Aflându-ne în țară străină telefoanele noastre nu puteau efectua și nici primi apeluri. În timpul acesta în care ne aflam la recepție, prietenul nostru își școsese din borsetă o carte de ”rugăciuni noi către Sfantul Efrem cel Nou, făcătorul de minuni”, se retrage într-un colț și începe să citească în taină. Nu am mai zăbovit mult și a trebuit să părăsim locul. Totul ni se părea de necrezut, vorbele acelea cu care am fost refuzați au fost atât de dure și reci încât aproape îmi înghețase sângele în vene. Ne aflam acum în mijlocul nopții într-o țară străină, cu valizele după noi, pe străzi necunoscute, fără cazre, fără telefoane funcționabile, și pe lângă toate acestea începuse și să plouă mocănește.
Situația era de plâns și cu greu îmi abțineam lacrimile, mă simțeam responsabilă pentru tot și nu puteam găsi nici o soluție.
În acea disperare în care ne aflam, apare lângă noi, la o trecere de pietoni, îmbrăcat într-o geacă lungă si neagra până la genunchi, un tânăr de vreo 30-40 de ani, înalt și slab, armonios la înfățișare, cu barbă și părul creț și foarte negru. Îmi zâmbește blând și mă întreabă dacă ne poate ajuta. Chiar dacă un pic reticentă la început, fiindcă nu puteam ști ce caută acel tânăr în toiul nopții pe stradă, îi răspund că am rămas fără cazare și nu putem folosi telefonul.
El îmi spune într-o engleză foarte clară, cu glas liniștitor și duios că va fi bine totul și că el ne va ajuta și ne invită să traversăm pentru a ne adăposti de ploaie. Încetul cu încetul inimile începuseră să ni se umple de bucurie și știam cu neclintită convingere căci de-acum ne aflam în siguranță și nu trebuia să ne mai temem de nimic.
Atâta pace și atâta bucurie puteam simți în preajma lui când ne vorbea, încât parcă nu ne mai puteam desprinde de privirea lui zâmbitoare, plină de duioșie în timp ce ne liniștea cu vorba lui domoală. I-am oferit un ghid turistic pe care-l aveam fiindcă acesta cuprindea și contacte pentru cazări și l-am rugat dacă poate apela și vorbi pentru noi.
Au trecut câteva minute bune și până la urmă răspunde un recepționer care transmite că are locuri și ne așteaptă în ciuda orei târzii. La întrebarea acestui recepționer pe ce nume să treacă rezervarea, eu îmi spun numele, iar ”salvatorul” nostru se uită la mine, îmi zâmbește adânc cu nedescrisă duioșie și transmite de asemenea numele meu la telefon.
Pot spune că atunci când mi-am auzit numele pronunțat de acest tânăr misterios, am simțit, fără să-mi explic de ce, o bucurie atât de mare încât ași fi putut zice că nu mai sunt pe pământ și că tot timpul s-a oprit.
În continuare ne-a explicat drumul pentru a ajunge, asigurându-ne că suntem foarte aproape de locație, ne-a încurajat încă o dată prin vorbele lui calme că va fi totul bine, a adăugat că el și-a încheiat misiunea și de acum ne lasă. Zicând acestea, cu foarte multă liniște se depărta de noi mergând cu pas calm și sigur încât nici ploaia nu-l atingea. A mers câțiva pași în fața noastră și dintr-odată o ceață l-a învăluit și fără ca noi să-l mai putem vedea îndepărtându-se, a dispărut. Ne-am uitat unii la alții și atunci am realizat că toți avusesem aceași trăire și inimile noastre erau cuprinse de nedescrisă bucurie și liniște.
În timp ce încă parcă nu ne puteam reveni din uimire, băiatul care era cu mine și cu sora mea, ne zâmbește și zice cu voce tare ”știți și voi cine a fost, nu?”.
În acele clipe simțeam că nu-mi mai trebuie nimic, nici mâncare, nici cazare, nici altceva. Simpla prezență a acelui tânăr mă făcuse să uit de toată deșertăciunea pământească.
La hotelul acela am ajuns foarte ușor și repede; am fost primiți cu multă cordialitate. Recepționerul a spus că ne face o reducere foarte mare, fiindcă ”așa a simțit”, ne-a asigurat și masă pentru toată perioada șederii și pot spune că am plătit aici (pentru toată vacanța) o sumă care aș fi plătit-o pentru o singură noapte la hotelul unde inițial făcusem rezervarea!
Știam de Sfantul Efrem cel Nou, îi cunoșteam puterea și dragostea față de noi, frații lui mai mici și neputincioși. Făcuse încă multe minuni, în viața me de zi cu zi, dar nu gândisem vreodată că va mijloci întratât de aproape la un necaz de-al nostru. M-am străduit să trec în scris trăiri care greu se pot exprima în cuvinte și sper și știu că nu voi uita niciodată privirea aceea și zâmbetul lui minunat. M-am bucurat mult, găsind după un timp, cuvintele acestea într-o rugăciune către Sfantul Efrem: „Lumină nezidită care te înveșmântează și se revarsă dintru tine, mărturisește că ești odihna lui Dumnezeu Mare Mucenice Efrem, iar zâmbetul tău preacurat covârșește puterea minților și inimilor noastre, că nu putem pricepe puterea prin care surâsul tău dăinuie în vecii vecilor…