Buna seara, numele meu este Ruxandra B. și spre rușinea mea nu am mărturisit până acum ajutorul primit de la Sfântul Efrem. Acum câteva săptămâni am fost cu familia o zi la un ștrand, doar că eu nu mă simțeam deloc bine. Aveam o durere in spate și sub burta foarte incomoda. Întâmplarea face ca înainte de asta să merg la noi in Baia Mare la un magazin bisericesc și să îmi iau 2 cărți cu viața, minunile și paraclisele Sfântului și să le pun cu mine a doua zi. Vreau sa spun că eram fara vlaga, fara putere de a face ceva chiar sa intru in apa cu soțul și copii îmi era greu. Așa că după ce ei au adormit pentru somnul de amiaz m-am pus și am citit una din acele cărți și va spun cu mana pe inima că după ce am terminat de citit și primul paraclis mi-am revenit complet.
Un alt ajutor pe care știu că mi la dat sfântul este azi dimineața când a trebuit să îl duc pe soțul la serviciu și să îmi las băieții dormind ceea ce îmi era tare frica. Dar m-am rugat în gând Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nectarie și Măicuței Domnului și copii au dormit până ce am ajuns înapoi acasă.
Lenea și comoditatea m-au făcut să nu ma mai rog Sfinților mei dragi și Măicuței Domnului să mă ajute in continuare,dar știu că sunt acolo mereu pentru mine, familia mea și toți cei dragi. Rugați va cu toată credința și încrederea pentru că ajutorul vine fara îndoiala.”