Încep prin a povesti ca Sfântul Efrem cel Nou face parte din viata mea de câțiva ani, iar atunci când am o problema sau aud pe cineva ca se confrunta cu vreo problema il indrum sa se roage la Bunul Dumnezeu si sa citească Acatistul Sfântului Efrem. Asa s-a întâmplat și cu o mămică care locuiește in satul nostru de vreo 8 ani, care creste singura 4 copii si care nu are casa, locuiește în chirie pe unde apuca. Pana acum s-a mutat cu copii în vreo 6 case, fără lumina și fără condiții minime de locuit. Așadar, mămică ma intreba disperata dacă o sa aibă vreodată casa ei, iar copiii sa nu mai fie nevoiți sa stea tot timpul cu bagajele la ușa. Eu i-am răspuns ca doar Bunul Dumnezeu știe, dar citește în fiecare zi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou ca nu știi ce hotărăște Bunul Dumnezeu. Și ca să vedeți ca nu-i nimic întâmplător, în satul nostru au venit 2 reprezentanți ai Fundației Sera România, care și-au oferit sprijinul pentru unele familii nevoiașe, printre care și mămică cu cei 4 copiii.
Aceștia au identificat nevoile și fix în a patruzecea zi de când citea mămica acatistul, aceștia i-au dat vestea ca pot sa-i cumpere o căsuța. Minunea s-a realizat astăzi când mămică a fost la notar și a semnat actele la notar. Mămica și cei 4 copii, de astăzi au căsuța lor proprietate unde vor locui și de unde nimeni nu-i va mai alunga. Cum sa nu-i mulțumim Bunului Dumnezeu, Maicutei Sfinte și Sfântului Efrem cel Nou pentru tot sprijinul și pentru acesta minune la care am fost martor!