Ana Maria: Sfântul mare mucenic Efrem m-a ajutat nespus de mult în reușirea unui examen de limba germana la Berlin.

Sfântul mare mucenic Efrem m-a ajutat nespus de mult în reușirea unui examen de limba germana la Berlin. Am urmat un curs de o lună iar la sfârșitul ei era o probă de certificare Goethe Institut. Eram destul de obosită dupa o lună de cursuri intense. Examenul a fost foarte greu, 3 module într-o zi iar celălalt modul a doua zi. La unul din module am ajuns în întârziere, colegii mei au ascultat deja audioul iar eu ajunsesem la întrebarea a 7a. Am dat raspunsurile la cele 6 intrebari dinainte din întâmplare, așa cum îmi dicta sfântul. Am reusit proba respectiva, trebuiau obținute 60 de puncte din 100 pentru a valida modulul. Inima imi bătea tare, stresata fiind de faptul că ajunsesem în întârziere. A doua zi totul a fost bine, am obținut o notă mare la oral.