Mulțumesc sfântului Efrem pentru minunile mici și mari pe care le face în viața mea. Mi-a vindecat rănile făcute de niște încălțări, pe degetele mari, se vedea carnea vie, m-am uns de vreo 3 ori cu ulei de la Nea Makri, îmi era teamă că nu o să se prindă rana sau că o să se infecteze. Tot sfântul Efrem mă ajută când sunt foarte obosită și somnoroasă la tura de noapte. M-a ajutat să fac 40 de acatiste, pentru o cerere specială, într-o singură zi. Așa ceva n-am reușit niciodată până acum, deși am încercat, chiar și având mai mult timp liber decât un weekend. A mai rânduit și o zi ploioasă, răcoroasă și chiar am avut liniște, mă așteptam să facă vecinii zgomot, ori să se audă ceva de pe afară.