Ana: De atunci, recomand tuturor cărticica cu rugăciunea Sfântului Efrem, iar Mănăstirea Nicula a rămas pentru familia noastră un loc sfânt, în care revenim an de an pentru reculegere, rugăciune și mulțumire.

Mă numesc Monica și sunt din Satu Mare. În vara anului 2017, în luna august, eram în concediu la o cabană din Beliș, împreună cu soțul meu, câteva rude și prieteni. La acea vreme eram căsătoriți de 10 ani, însă, în ciuda tuturor încercărilor, nu reușeam să avem un copil. Am mers la numeroși medici, am urmat diferite tratamente o perioadă îndelungată, dar fără niciun rezultat. Auzisem de Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, și de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Îmi doream din tot sufletul să ajung acolo și să mă rog. Era sâmbătă, iar o rudă de-a mea și un prieten, cunoscând această dorință, ne-au spus că a doua zi dimineață, duminică, vom pleca devreme spre Sfânta Mănăstire Nicula. Bucuria mea și a soțului meu a fost de nedescris. Ajunși la mănăstire, am intrat în biserică și am mers direct la icoana Maicii Domnului. Cu lacrimi în ochi, m-am rugat din adâncul sufletului. Nici astăzi nu pot descrie în cuvinte ceea ce am simțit în acele clipe. A fost o pace, o liniște și o speranță pe care nu le mai trăisem până atunci. La un moment dat, prietenul nostru ne-a îndrumat să deschidem o cărticică aflată pe o bancă în biserică. Spre uimirea noastră, am deschis chiar la rugăciunea Sfântului Efrem, ajutătoare femeilor care își doresc copii. Am citit întreaga rugăciune cu multă credință și am plecat de acolo cu sufletul împăcat și cu convingerea că Maica Domnului ne va asculta rugăciunile și ne va împlini visul. Pe 3 martie 2018, am primit cea mai frumoasă veste din viața noastră: eram însărcinată. Astăzi avem un băiețel minunat, sănătos, isteț și plin de calități frumoase, cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o. De atunci, recomand tuturor cărticica cu rugăciunea Sfântului Efrem, iar Mănăstirea Nicula a rămas pentru familia noastră un loc sfânt, în care revenim an de an pentru reculegere, rugăciune și mulțumire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *