Alin: Doamne ajută, am hotărât să scriu despre ajutorul Sfântului Efrem cel Nou, spre slava lui Dumnezeu

Doamne ajută, am hotărât să scriu despre ajutorul Sfântului Efrem cel Nou, spre slava lui Dumnezeu, și ca apreciere și mulțumire față de ajutorul Sfântului. Sunt sigur că mulți dintre voi, cei ce citiți aceste rânduri, cunoașteți din propria experiență ce înseamnă să treci printr-un examen greu. În ultima lună am avut un astfel de examen, în prima fază l-am picat ceea ce m-a supărat puțin, de ce puțin? Deoarece eram conștient că pregătirea mea nu era la maxim pentru acest examen. Materia era multă si cu noțiuni înalte. Nu m-am descurajat, conștient fiind că Bunul Dumnezeu pe toate le rânduiește mereu spre folosul nostru, am mulțumit și mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru acel examen picat.
Timpul a trecut (cam 3 săptămâni) și a revenit momentul să reiau acel examen, am citit cât mai mult, puțin totuși, aveam însă un avantaj, întrebările de la primele dăți în care s-a susținut acest examen. Așa că încurajat de cei apropiați, în sfătuire cu părintele duhovnic, am pus accent pe aceste întrebări și le-am învățat, le-am tocit. Între timp, iubita mea, una dintre cele mai frumoase minuni ale lui Dumnezeu din viața mea, mi-a sugerat să îl chem pe Sfântul Efrem în ajutor citind din cărticica, pe care sunt sigur ca mulți dintre dumneavoastră o știți, cea cu ajutor in examene. Am început să citesc de acolo, m-am îndulcit, mă simțeam inviorat și viu, bucuros, si liniștit.
A venit ziua examenului, am citit acatistul Sfântului din aceiași cărticică, mulțumindu-i pentru ajutorul pe care urma să mi-l dea. Sunt convins în sufletul meu că sfinți sunt, după cum spunea bunicul meu, pe lângă toate aspectele divine ale sfințeniei, și ,,oameni de omenie”. Așa că am început să mulțumesc pentru ajutorul pe care acest ,,om de omenie”, Sfântul drag Efrem urma sa mi-l dea. Am mers la examen liniștit și totuși cu emoții, bazându-mă pe acele întrebări si cu materia pot spune neparcursă în întregime. Am intrat în sală, si am avut surpriza ca întrebările și subiectele să fie total altele, din părți ale materiei pe care le-am parcurs în treacăt fără o aprofundare corespunzătoare.
Am mulțumit Bunului Dumnezeu, am rostit rugăciunea Împărate ceresc și am început să îl întreb pe Sfântul Efrem: ,,Sfinte Efrem ce ne facem noi aici? Ce ar trebui să scriu eu la această întrebare, te rog ajută-mă! Ajută-ne pe toți care suntem aici la acest examen.” Răspunsurile curgeau, scriam ce îmi venea în minte, scurt, schițat, și la obiect. Examenul s-a încheiat după o oră, m-am consultat cu colegii mei și am observat că am dat raspunsuri identice. Examenul era la o materie din cadrul Facultății de Teologie, și în timpul examenului, la unul dintre subiecte mi-a venit în minte această rugăciune ,,Cel ce pururea ești și celași ești…” sunt sigur că multă lume cunoaște această rugăciune. Am scris-o fragmentar nu o știam toată, așa din amintire.
După examen, mulți colegi care la fel ca și mine se așteptau să primim aceleași subiecte asemănătoare, erau bucuroși fiind convinși că este un examen promovat. Eu însă eram reținut, îmi ziceam ,,da, am scris dar pot spune că nu am învățat nimic pentru aceste subiecte.” După câteva ore am primit rezultatele, examenul era promovat. M-am emoționat, am simțit ajutorul Sfântului Efrem într-un mod atât de viu, și de prezent! Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate, mulțumesc Maicii Domnului și Sfântului Efrem pentru tot ajutorul din sesiunea ce a trecut. Rugați-vă cu bucurie, mulțumire și dragoste, și cu ajutorul lui Dumnezeu al Maicii Domnului și a Sfinților, prietenii noștrii de nădejde, vom ajunge treptat să trăim raiul încă de aici.