Sfântul Efrem cel Nou, este sfântul sufletului meu pe care îl iubesc din toată inima. Minunile care mi s-au întâmplat datorita sfântului sunt nenumărate. Una dintre minuni, care cred eu ca este cea mai mare a fost în momentul nașterii fetitei mele, acum 12 ani. A fost o naștere grea, complicata, prin cezariana. Operația a fost făcută pe viu din cauza ca era depășit termenul iar dna doctor nu a mai avut răbdare să-și facă anestezia efectul. Pur și simplu m-a anesteziat și m-a și asezat pe pat iar doctorul a inceput sa taie fara sa mai aștepte efectul anesteziei.
Am simțit tot,dar ma rugam să-mi vad copilul măcar odată. In acel moment, a apărut lângă patul de operație Sfântul Efrem și nu-mi puteam imagina ca este adevărat. Sfantul sa mi se arate mie, nu-mi venea sa cred dar era adevărat. Stătea langa mine și ma privea. M-a cuprins o liniște, nu mai simțeam nimic, nicio durere, dar nu mai ma puteam gandi la altceva, decât la faptul ca Sfântul mi s-a arătat. În acel moment, o asistenta mia arătat fetita, a trecut prin sfânt si a venit la pat lângă mine, apoi. Sfântul a plecat.
Tot timpul cât am fost internată, m-am gândit numai le ce mi sa întâmplat. Vreau sa menționez faptul ca tot timpul sarcinii am citit Acatistul Sfantul Efrem Cel Nou și l-am rugat sa am o sarcina ușoară, iar Sfântul m-ia ajutat foarte mult. O alta minune, mare, de fapt s-a întâmplat de doua ori in doua vacante de vara, cand fiul meu de 23 ani a vrut sa se angajeze pe timpul vacanței de vara , pana în toamna când mergea la facultate. A cautat de lucru tot timpul anului, cât era student, nu a găsit nimic. In acel moment mi-am amintit ca trebuie sa ne rugam Sfântului și nu a trecut decât 10 zile iar fiul meu și-a gasit de lucru ceva foarte bine pentru el, în domeniul facultății pe care o face. De fiecare data când fetita mea răcea sau o durea ceva, mă rugam Sfântului și imediat se vindeca. Mulțumim Sfântului pentru tot ajutorul Său.