Adina: Multa vreme am citit marturii ale Sfantul Efrem, ceea ce m-a făcut sa ma rog și eu la el, văzând cât de repede vine în ajutorul credincioșilor.

Multa vreme am citit marturii ale Sfantul Efrem, ceea ce m-a făcut sa ma rog și eu la el, văzând cât de repede vine în ajutorul credincioșilor. Am trecut printr-o perioadă grea din toate punctele de vedere: financiar, emoțional, boli, neajunsuri, neintelegeri. În primul rand m-am rugat pentru un loc de muncă. M-am rugat Sfantul Efrem și Maicii Domnului. Am citit acatistul sfântului și acatistul Buneivestiri de 12 ori. În scurt timp, am fost chemata si chiar de ziua Buneivestiri am început serviciul. ( cu o zi inainte fusese ziua mea de naștere).Dar, pentru ca treceam printr-o perioada de depresie, nu aveam încredere în mine, acumulasem frici și anxietate, am renunțat la job după 3 zile. Mi-am cerut iertare și am continuat rugaciunea. Am promis ca voi citi 40 zile acatistul Sfantul Efrem pentru a ma ajuta cu un loc de munca, dar sa ma ajute sa îmi înving și fricile și depresia. După vreo 2 săptămâni (deci nu terminasem cele 40 zile) sfântul m-a ajutat sa găsesc un loc de munca și am început prima zi chiar de ziua Înălțării Domnului și a Sfantul Constantin și Elena ( ziua mea de nume). Deci, sfântul a vrut neapărat sa îmi facă un cadou de ziua mea. Sfântul m-a ajutat și intr-o problemă de sănătate, mi-a ajutat și copilul. Continui cele 40 de zile și ii mulțumesc Sfântului pentru ajutor. I-am promis ca voi da mărturie. Îmi este mereu alături și a venit de cate ori l-am chemat chiar si in mici probleme după doar cateva minute. Mulțumesc și Maicii Domnului și tuturor sfinților la care m-am rugat. Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *