Alina: Slava Domnului si Maicii Domnului pentru ajutorul primit prin intermediul Sfinților noștri!

Acum 3 – 4 ani, nici nu auzisem de Sfântul Efrem. Ma pregăteam pentru un examen important si dificil. Am învățat mult, dar nu eram stăpâna pe mine, mai ales ca aveam si examen oral pe lângă cel scris, iar eu sunt foarte emotiva. Pe lângă citirea acatistului Maicii Domnului- Buna Vestire, timp de 40 de zile, care mereu m-a ajutat, m-am gândit sa citesc si rugaciunile/acatistul sfinților pe care ii mai aveam in icoane,acasa. Printre acestea ,era si icoana Sfântului Efrem. Mărturisesc ca am reușit in aceasta perioada sa ajung si la Ghighiu, la icoana Maicii Domnului Siriaca. Cu ajutorul Maicii Domnului si a tuturor sfinților pe care i-am chemat in ajutor, am luat examenul cu nota maxima. Subiectele de la oral, nici daca le scriam cu mana mea nu erau atat de ușoare. Am simțit ajutorul divin. Nu aveam cum sa extrag biletul cu acele subiecte, altfel. A trecut, am uitat, n-am băgat de seama nici atunci ca Sfântul Efrem este in casa noastră.
După ce au apărut aceste postări, am inceput sa ma rog si eu Sfântului, încrezătoare ca voi primi ajutor. Si da, il primesc de fiecare data. Fiul meu are o mica problema medicala. Este sub urmărire. Intr o zi mi a spus ca începe sa-l deranjeze (unul din semnele care recomanda un nou consult). In momentul acela am inceput sa ma rog Sfântului. De a 2 a zi n-a mai avut niciun disconfort. Alta data, in timpul nopții, a inceput sa stranute in rafale foarte puternice (din cauza unei alergii). M-am rugat Sfântului sa l liniștească, sa-l ajute sa se odihnească. Va mărturisesc ca in cateva minute s-a oprit stranutul. Stiu ca unii ar putea crede ca sunt doar coincidente, dar pentru mine nu. De câteva săptămâni citesc in fiecare seară rugăciunea Sfântului. Slava Domnului si Maicii Domnului pentru ajutorul primit prin intermediul Sfinților noștri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *