Nu întâmplător începe marturisirea mea cu acest fragment din primul acatist al Sfântului Efrem cel nou. Într-o dimineţă eram in faţa uşii pregătită să-l duc pe fiul meu la grădiniță. Iau cheile de la uşă şi întind mâna sa le iau si pe cele de la masina, ce sa va spun ca cele de la masina nu erau, am inceput sa ma enervez, cel mic se incalzea ca era imbracat gros, m-am uitat eu in stanga si in dreapta nimic, il sun pe sotul meu ca poate a gresit si le-a luat el cand si-a luat cheile lui dimineata. Imi raspunde imi zice ca nu le-a luat el.
Mi se parea imposibil ceea ce se intampla. Iau cheia de rezerva, ce sa vezi nu s-a descuiat masina. Eram un pachet de nervi. Intram in casa, ii spun celui mic, mai azi nu se merge la gradi. Il dezbrac si il trimit sa se joace. Eu tot nu ma puteam linistii, tot le cautam prin casa, ceea ce era imposibil de gasit, practic eu cautam acul in carul cu fan. Bineinteles ca eram furioasa de ceea ce se petrecea si dintr-o data mi-a venit un gand, sa merg in bucatarie unde am candela si icoana Sfântului Efrem cel nou si sa-l rog pe el sa-mi dea gand bun ca sa gasesc acea cheie. L-am rugat si vreau sa va spun ca iesind din bucatarie cu lacrimi in ochi si plina de nervi mi-a venit un gand sa caut in buzunarul unei haine pe care o aveam in cuier agatata, am mers tinta si vreau sa va spun ca erau acolo cheile de la masina. Fusesem imbarcata cu o zi in urma cu haina respectiva si le-am uitat in buzunar.
Nu degeaba i se spune Sfantul Fulger, a venit degraba si ii multumesc din tot sufletul ca este mereu alaturi de mine.