Mă numesc Gheorghiță și o să vă povestesc despre minunea care s-a petrecut în familia mea…
Atât eu, cât și soția mea provenim din familii numeroase, cu mai mulți frați. Prin urmare, în luna decembrie a anului 2014 am stat de vorbă cu Iordana, soția mea, despre venirea pe lume a unui alt copil. Ca orice părinți care-și iubesc pruncii ne-am gândit că ar fi potrivit și foarte frumos să-i mai dăruim fetiței noastre, Karina-Nicoleta, un frățior sau o surioară. Am zis că acela ar fi momentul oportun, întrucât curaj aveam din plin și cine știe când am fi rămas fără el. Nu am stat deloc pe gânduri și am hotărât amandoi că e cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Acestea fiind zise, în luna ianuare Iordana mi-a dat vestea cea mare, era din nou însărcinată. Am urmat itinerariul onișnuit și am mers la doctor pentru primele analize. În primele luni totul a decurs bine, fără nici un detaliu negativ. Pe la 5 luni de sarcină, în momentul unui nou control de rutină, doamna doctor ne-a spus că ar exista o mică problemă la inimioara fătului care trebuie îndeaproape urmărită pentru a vedea cum evoluează (ce ni s-a părut realmente ciudat și nefericit este că, deși dispunea de o vastă experiență, nu a știut să ne detalieze exact în ce constă această problemă).
Respectând cu strictețe cele spuse de doamna doctor, am mes lună de lună la ecograf pentru a vedea exact cum decurge sarcina, fără să ajungă, în final, la vreo concluzie. Cu puțin timp înainte ca soția să nască, vreo trei săptămâni mai exact, ne-a chemat, seară fiind, pentru o nouă ecografie și pentru a ne spune ce se întâmplă. Dar după vreo două ore de stat la ecograf, se pare că tot nu a știut ce are de fapt băiatul (da, era băiat, am uitat să menționez), așa că ne-a mărturisit sincer și ne-a sfătuit să mergem la Cluj, la o prietenă doctor, acolo fiind și institutul Inimii, chiar vizavi de spital. Fiindcă ne gândeam doar ca totul să fie bine totul, duminică pe la ora 5:00 dimineața am plecăt spre Cluj, deși burta soției era destul de mare din cauza faptului că acumulase foarte mult acid amniotic.
Deși răul de la sarcină, căldura, traficul și oboseala mea ne-au pus bețe în roate, am ajuns într-un târziu în orașul care părea să ne ofere răspunsurile mult așteptate. Iordana nu se simțea deloc bine, dar am presupus noi că este din cauza statului pe scaun atâtea ore și că avea să-i treacă până a doua zi. Din nefericire nu a fost așa, senzația de rău a ținut-o toată noaptea, iar a doua zi dis-de-dimineață am plecat spre spital. Ajunși la cabinetul doamnei doctor, după ce a intrat să o consulte, soției i s-a rupt apa. În jurul orei 13:40° a venit pe lume Mihai-Claudiu, un băiețel de 2,900 Kg. După mai multe investigații amănunțite atât la spital, cât și la Institut la Dr. Oprița, ni s-au oferit, într-un final, răspunsurile care păreau că nu vor să fie rostite: băiețelul avea două găuri la inimă care, era posibil, să se închidă singure.
Am plecat acasă fără niciun tratament care să-l ajute pe Mihai cu acele probleme la inimioara lui atât de firavă. Fiind îngrijorați de starea sa (se învinețea, nu avea putere și voie să fie alăptat la sân) ne-am dus și la doctorița cardiolog venită de la Iași la noi în oraș și, după ce i-a făcut o electrocardiogramă, ne-a dat și tratament: Diagoxin și Furosemid. Încă din primele zile de când am început tratamentul, băiatul s-a pricopsit cu un fel de tuse seacă (cardiacă), ușoară la început, dar care se intensifica pe zi ce trecea. Am sunat-o pe acea doamnă cardiolog și ne-a spus că nu are cum să fie de la tratamentul prescris de dumneaei și că ar trebui să ridicăm patul la 60° pentru a-l ajuta să respire mai bine. Am respectat și acest lucru, dar starea lui nu dădea semne de îmbunătățire și la îndemnul cumetrei noastre am făcut programare la Dr. Nicolescu (șeful secției de cardiologie a spitalului clinic de urgență pentru copii, Marie Curie, din București). După un alt consult ne-a spus că băiatul ar trebui operat urgent pentru că are D.S.V și D.S.A. Astfel, băiatul a fost programat a fi operat următoarea lună (martie, 2015), atunci când avea să vină o echipă de medici străini. Cu o săptămână înainte de operație băiatul a răcit foarte tare și am plecat de urgență la București, cu mașina, împreună cu ai noștri cumetri. Ajunși acolo ne-am internat de urgență pe 9 martie la spitalul Marie Curie. Starea lui se agrava cu fiecare zi care trecea și pe 13 spre 14 martie, la ora 4:00 dimineața, a făcut stop respirator. Medicii l-au intubat și l-au transferat la terapie intensivă, starea lui fiind foarte gravă. În jurul orei 5:00 m-a sunat soția și când mi-a zis ce se întâmplă cu Mihai primul meu gând a fost către Sfantul Efrem, căruia i-am făcut și o promisiune, pentru care mă rog la Bunul Dumnezeu să mă ajute să o pot îndeplini într-o bună zi.
L-am rugat pe Dumnezeu, care ne-a ajutat în toate, să nu-l ia pe micuțul nostru. În acea dimineață am plecat de urgență cu cumetrii noștri (cărora să le dea Dumnezeu tot binele din lume pentru că au fost trup și suflet alături de noi) la București. Când am intrat acolo, soția mea abia mai stătea în picioare, iar micuțul nostru era intubat, conectat la aparate, slăbit, dar cu toate acestea, ne ținea strâns de deget. Doamna doctor P., care se chinuise cu el toată noaptea, a spus că doar Dumnezeu îl mai poate salva pentru că ei au făcut tot ce s-a putut. Cu toții eram distruși, ni se rupea sufletul când îl vedeam așa. Cumătra ne-a spus că ar fi bine să mergem la Mănăstire la Sfantului Nectarie, așa că am luat câteva hăinuțe și spre seară am fost la Sfânt, ne-am rugat și am atins hăinuțele de racla Sa. Ne-am întors la spital și i-am lăsat lucrurile soției și până să ieșim din București, băiatul meu a deschis ochii, după ce toată ziua stătuse nemișcat. După două zile am revenit în capitală cu credința că Dumnezeu o să ne ajute așa cum ne-a ajutat întotdeauna. Au urmat episoade în care Mihai a fost la un pas de a pleca dintre noi și doar Dumnezeu, Maica Domnului și cu toți Sfinții l-au salvat. De câte ori starea lui Mihai se agrava doctorii dădeau din umeri că nu au ce să-i mai facă, iar noi mergeam la Sfantul Nectarie și îi aduceam putere și viață.
Mulțumită domnului Dr. Nicolescu (să-i dea Domnul multă sănătate), care după multe scrisori de intenție trimise către spitalele unde cunoștea doctorii, a primit confirmarea să plecăm în Italia, la MASSA, la spitalul inimii. Am stabilit împreună cu Dr. Nicolescu și un alt doctor cu suflet mare (să fie sănătos), Dr. Cărstoveanu (șeful secției nou-născuți) când e prima cursă spre Pisa (cel mai apropiat aeroport de MASSA ) și astfel, duminică, 5 aprilie, doctorul, împreună cu soția și fiul au plecat în Italia. Mihai a plecat intubat și de aceea era nevoie de Dr. Cărstoveanu, un om și un doctor deosebit. În spitalul din MASSA Mihai a fost dus la terapie intensivă și în cinci zile a fost tratat și pregătit de operație. În țară a fost tratat de pe 9 martie și până am ajuns în Italia și nu s-a reușit vindecarea lui. Pe 10 aprilie băiatul a fost operat și s-a născut a doua oară. Pe 11 aprilie a murit tatăl meu (Dumnezeul să-l ierte!) în urma unui stop cardiac și respirator. Dumnezeu a dat o viață în schimbul alteia din familia mea.
Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Sfinților pentru această mare minune.
Amin!
(PS. Nu dorim altceva decât cunoașterea acestei povesti de cât mai multa lume si minunile acestui mare sfânt.). Mulțumim.